Jurisdiction for appeals against forced execution authorizations: application of non-contentious procedure hierarchy rules under Art. 339 CPC over common law jurisdiction norms

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5470/2004, Judecătoria Sibiu a încuviințat executarea silită solicitată de creditoarea SC T. SRL Blaj.

Apelul declarat de către debitori împotriva acestei sentințe, a fost înaintat Curții de Apel care, procedând la verificarea competenței sale materiale, a constatat că, potrivit art. 339 și art. 331 C. proc. civ., o astfel de cale de atac vizând o procedură legală necontencioasă, este de competența Tribunalului. Pe cale de consecință, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Sibiu.

Această din urmă instanță a considerat că într-adevăr, calea de atac în cazul procedurilor necontencioase este cea a apelului dar, competența de soluționare a acestuia, potrivit normelor de drept comun (art. 3 pct. 2 C. proc. civ.) revine Curții de Apel. Pe cale de consecință, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Alba Iulia și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Procedând la soluționarea conflictului dedus judecății, conform art. 20, art. 22 pct. 5 C. proc. civ, instanța legal investită, constată ca fiind competent Tribunalul Sibiu în soluționarea apelului debitorilor.

Este unanim acceptat faptul că încheierile de încuviințare a executării silite, cum este cazul în speță, fac parte din procedura necontencioasă conform art. 331 C. proc. civ. deoarece prin ele nu se stabilește un drept potrivnic al uneia din părți împotriva celeilalte.

Dispozițiile procedurale privind procedurile necontencioase, sunt reglementate de prevederile art. 331–339 C. proc. civ.

Faptul că încheierile de încuviințare a executării silite se dau de către instanța de executare conform art. 3731 C. proc. civ. nu constituie un element procedural de natură a duce la concluzia că, prin „instanță de executare” trebuie înțeleasă instanța de drept comun și, prin urmare, nevoia aplicării regulilor procedurale de drept comun cu privire la competență în această materie.

Nici faptul că aceste încheieri nu se pronunță în mod obligatoriu de către președintele instanței ci de un complet de drept comun, nu poate duce la concluzia că nu ne aflăm în cazul prevăzut de art. 339 C. proc. civ. ci într-un caz de drept comun, supus regulilor procedurale contencioase Aceasta deoarece, art. 339 C. proc. civ. nu face decât să extindă și la alte cazuri decât cele generic prevăzute de art. 331, art. 332 C. proc. civ.

Faptul că nu președintele instanței a pronunțat încheierea de încuviințare a execuției silite așa cum prevăd dispozițiile art. 3711 alin. (2) sau art. 339 C. proc. civ., nu duce la concluzia că, regulile procedurale privind procedurile contencioase, sunt înlocuite cu cele de drept comun.

Dimpotrivă, chiar dacă instanța competentă a soluționa cererea este cea de executare și, prin această „instanță” trebuie înțeles un complet de drept comun și nu în mod obligatoriu președintele instanței, regulile procedurale rămân cele speciale deoarece ele există și primează celor generale.

Cum potrivit acestor dispoziții speciale instituite în art. 339 pct. 3 C. proc. civ., singurele prevăzute pentru procedurile necontencioase, instituie principiul ierarhiei instanțelor în soluționarea căilor de atac, rezultă că, măsura stabilirii competenței Tribunalului, se impune.

Pe de altă parte, este de observat că și sub aspectul legii comune așa după cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 219/2005 care este de imediată aplicare conform art. 725 C. proc. civ., și păstrează principiul ierarhiei instanțelor în soluționarea căilor de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența Tribunalului Sibiu de a soluționa apelul declarat de debitorul C.I. împotriva încheierii nr. 5470 din 13 august 2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.