Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6029/2005 AI generated

Abandoned Appeal Does Not Bar Land-Registry Entry; Cassation Annuls Only the Judicial Confirmation.

Case Number Decizia nr. 6029/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal (recurs) filed against the appellate decision and partially annulled it, striking the phrase "which it maintains in its entirety" from the challenged decision while preserving its remaining provisions; the appellant prevailed, and the contradictory appellate ruling no longer operates to confirm the land-registry entry. The dispute arose after two separate appeals were filed against the same land-registry ruling admitting a property registration, with one appellate court allowing the appeal and reversing that ruling, and another appellate court taking note of the appellant's abandonment of the same appeal while also ordering that the ruling "be maintained in its entirety," creating conflicting decisions. The decisive legal basis was the proper application of Article 246(1) of the Civil Procedure Code, holding that when a party abandons the appeal, the court must only take note of the withdrawal and is barred from ruling on the underlying judgment; the appellate court's additional disposition violated this rule, engaging the grounds for cassation under Article 304 point 9 and Articles 312(1)-(2) and 314 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 314 C. proc. civ, art. 312 alin. (1)-(2) C. proc. civ; Abandoned Appeal Does Not Bar Land-Registry Entry; Cassation Annuls Only the Judicial Confirmation: The dispute arose after two separate appeals were filed against the same land-registry ruling admitting a property registration, with one appellate court allowing the appeal and reversing that ruling, and another appellate court taking note of the appellant's abandonment of the same appeal while also ordering that the ruling "be maintained in its entirety," creating conflicting decisions. The decisive legal basis was the proper application of Article 246(1) of the Civil Procedure Code, holding that when a party abandons the appeal, the court must only take note of the withdrawal and is barred from ruling on the underlying judgment; the appellate court's additional disposition violated this rule, engaging the grounds for cassation under Article 304 point 9 and Articles 312(1)-(2) and 314 of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
grounds for cassation land law article of civil procedure application and registration procedure order of abandonment separate property

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 565/2004
5223/2003 a Judecătoriei Satu Mare și decizia civilă nr. 565/2004 a Curții de Apel Oradea.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ground for admitting the appeal: the lower court violated the law by ruling on the merits despite the waiver.

art. 312 alin. (1)-(2) C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal and annulling the challenged decision in part.

art. 314 C. proc. civ.

Procedural basis for annulling the challenged decision in part.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 9236 din 8 iulie 2004, Biroul de C.F. din cadrul Judecătoriei Satu Mare a admis cererea formulată de N.N. și a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului teren și casă înscris în C.F. 50062 Satu Mare la nr.top 13602/13 și 13611/17 în favoarea numitelor N.N. și N.A. ca urmare a partajului soluționat prin sentința civilă nr. 5223/2003 a Judecătoriei Satu Mare și decizia civilă nr. 565/2004 a Curții de Apel Oradea.

Încheierea de mai sus a fost atacată cu apel de către N.I.E., care a expediat un exemplar prin poștă și a depus un alt exemplar personal.

Ca urmare, la Curtea de Apel Oradea s-au format două dosare distincte, având însă ca obiect unul și același apel declarat de N.I.E. împotriva încheierii mai sus descrise.

În dosarul nr. 4988/2004 Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a pronunțat decizia civilă nr. 1248/A din 8 decembrie 2004, prin care a admis apelul declarat de N.I.E. și a schimbat în tot Încheierea nr. 9236 din 8 iulie 2004 dată de Judecătoria Satu-Mare, Biroul de carte funciară, în sensul că a respins cererea de intabulare formulată de N.N.

În dosarul nr. 5628/2004 aceeași curte de apel a pronunțat decizia civilă nr. 126/A din 17 februarie 2005, prin care a luat act de renunțarea de către N.I.E. la judecarea apelului pe care l-a declarat împotriva încheierii de C.F. nr. 9236 din 8 iulie 2004 pronunțată de Judecătoria Satu-Mare, dispunând concomitent în sensul că menține în întregime încheierea obiect al apelului.

Prin soluțiile astfel date s-a creat o vădită contradicție în privința încheierii de C.F. nr. 9236 din 8 iulie 2004 dată de Judecătoria Satu-Mare, Biroul de carte funciară, care, potrivit uneia din deciziile curții de apel a fost schimbată în tot, iar potrivit celeilalte decizii a fost păstrată în întregime.

În scopul înlăturării efectelor vădit contradictorii din hotărârile judecătorești descrise, N.I.E. a declarat recurs, solicitând înlăturarea dispoziției „pe care o menține în întregime” din decizia civilă nr. 126/A din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Recursul este întemeiat.

În aplicarea art. 246 alin. (1) C. proc. civ., manifestarea de voință în sensul de a renunța la judecată reprezintă o desistare cu consecința dezinvestirii instanței de a mai examina cererea dedusă judecății.

Aceasta înseamnă că, în cazul renunțării la judecata apelului, instanța are numai obligația de a lua act de voința apelantului, fără a mai avea posibilitatea de a se pronunța în orice fel asupra hotărârii care a făcut obiectul acelui apel.

Ca urmare, în cazul de față, instanța de apel a procedat corect luând act de renunțarea la judecata apelului, dar a încălcat esențial legea dispunând asupra încheierii deduse judecății apelului.

Sunt astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., temei pentru care, potrivit art. 312 alin. (1)-(2) și art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată în parte în sensul că, păstrându-i-se celelalte dispoziții, va fi înlăturată mențiunea „pe care o menține în întregime”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta N.I.E. împotriva deciziei civile nr. 126 A din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Casează în parte decizia atacată în sensul că păstrând celelalte dispoziții, înlătură mențiunea „pe care o menține în întregime”.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.