Admissibility of declaratory action for ownership registration barred by availability of land registry rectification or forced execution
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeal and Justice dismissed the appeal, leaving the lower court’s decision in force, which had previously rejected the plaintiffs' claim. The dispute concerned an action for the declaration of ownership rights over a property acquired through succession, where the plaintiffs sought to annul the municipality's registered title and record their ownership in the land registry, claiming the prior civil decision (which ordered the municipality to return the property) could not be enforced because the court had failed to allocate specific undivided shares to each heir. The Court held that the action for declaration was inadmissible under Article 111 of the Code of Civil Procedure because the plaintiffs already possessed an enforceable title (the prior civil decision) and could realize their right by filing an action to rectify the land registry entries or by seeking forced execution, while any issues regarding the specific allocation of shares could be resolved through a separate action to terminate co-ownership rather than through a declaratory judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 111 C. proc. civ; Admissibility of declaratory action for ownership registration barred by availability of land registry rectification or forced execution: Analizând lucrările dosarului se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile restrictive prevăzute de art. 111 C. proc. civ. deoarece recurenții reclamanți, în baza titlului executoriu, respectiv decizia civilă nr. 142/2002, au posibilitatea formulării unei acțiuni în rectificarea înscrierii în carte funciară, care este o acțiune în realizarea dreptului pretins.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Lipova reclamanții E.P., L.I.G., J.S., M.P.A. și M.E. au solicitat să se constate existența dreptului de proprietate dobândit prin succesiune asupra imobilului înscris în C.F. 1223 Radna, top 1071-1073/b, radierea dreptului de proprietate al comunei Păuliș și intabularea corespunzătoare a dreptului de proprietate al reclamanților.
În motivarea cererii au arătat că prin decizia civilă nr. 142 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara s-a anulat dispoziția nr. 133 din 3 decembrie 2002 emisă de Primarul comunei Păuliș, iar pârâta comuna Păuliș a fost obligată să restituie reclamanților, în natură, conta de 93,08% din imobilul înscris în C.F. 1223 Radna, în suprafață totală de 17.693 mp.
Decizia irevocabilă și investită cu formulă executorie nu este susceptibilă de a fi pusă în executare, în sensul că dreptul de proprietate nu poate fi intabulat în C.F.
Prin sentința civilă nr. 627 din 22 octombrie 2003 Judecătoria Lipova a respins cererea și excepția puterii lucrului judecat invocată de pârâtă reținând că în cele două cauze, cea soluționată prin decizia civilă nr. 142/2002 și prezenta, nu există identitate de părți și, în consecință, nici autoritate de lucru judecat.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanții au posibilitatea ca în baza deciziei civile nr. 142/2002 să oblige autoritatea competentă să facă restituirea, să procedeze la emiterea actelor prevăzute de lege, putând recurge și la executarea silită a acestei obligații de a face.
Reclamanții au avut posibilitatea de a cere realizarea dreptului legal, ca atare, acțiunea privind constatarea existenței unui drept, în baza art. 111 a fost respinsă.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții arătând că în mod eronat prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 142/2002 cum s-ar fi stabilit în ce modalitate urmează a fi restituită cota de 93,08%, respectiv care dintre cei 3 pârâți din acel dosar (Primăria comunei Păuliș, Primarul comunei Păuliș sau Consiliul Local Păuliș) a fost obligat la restituirea în natură.
De asemenea, acțiunea în constatare este admisibilă întrucât reclamanții nu au posibilitatea de a obține realizarea dreptului prin emiterea actelor prevăzute de lege sau prin executarea silită a obligației de a face.
Deși dispozitivul deciziei civile nr. 142/2002 prevede obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului, acesta nu poate fi interpretat în sensul reluării procedurii administrative de soluționare a revendicării.
Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 214 din 25 februarie 2004 a respins apelul ca nefondat reținând, în esență, că decizia civilă nr. 142/2002 a dobândit putere de lucru judecat. În baza acestei hotărâri reclamanții pot recurge la executarea silită și, în consecință, au posibilitatea de a cere acordarea dreptului.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- în mod greșit instanța de apel a reținut că decizia civilă nr. 142/2002 putea fi pusă în executare, întrucât instanța care a pronunțat titlul executoriu a omis de defalca cotele de proprietate, inegale, cuvenite fiecărui reclamant recurent.
Recursul este nefondat.
Analizând lucrările dosarului se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile restrictive prevăzute de art. 111 C. proc. civ. deoarece recurenții reclamanți, în baza titlului executoriu, respectiv decizia civilă nr. 142/2002, au posibilitatea formulării unei acțiuni în rectificarea înscrierii în carte funciară, care este o acțiune în realizarea dreptului pretins.
În motivarea recursului se precizează că instanța care a pronunțat titlul executoriu a omis a avea în vedere precizarea la acțiune depusă la 16 mai 2002 prin care au fost individualizate defalcat cotele indivize de proprietate ce se cuvin fiecărui reclamant. Această omisiune se putea remedia prin promovarea recursului împotriva deciziei civile nr. 142/2002 și nu a unei acțiuni separate, în constatare, astfel cum au procedat recurenții.
De altfel, cotele indivize de proprietate ale fiecărui recurent reclamant pot fi stabilite oricând, pe calea unei acțiuni de ieșire din indiviziune.
Așa fiind, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții E.P., L.I.G., J.S., M.P.A. și M.E. împotriva deciziei civile nr. 214 din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 iulie 2005.