Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6009/2005 AI generated

Validity of a final judgment as an enforcement title and the prohibition on challenging its substantive merits via a contestation of the title.

Case Number Decizia nr. 6009/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the debtor, who prevailed in the lower courts against the judgment debtors, and ordered the debtor to pay 300 RON in litigation costs to the prevailing parties. The dispute centered on a "contestation of the title" filed by the debtor against a final civil judgment ordering the eviction from specific residential premises, where the debtor argued that the judgment was not a valid enforcement title because the executed spaces did not match the actual property layout, effectively challenging the merits of the original decision. The court held that under Article 372 of the Code of Civil Procedure, a judicial decision constituting a valid enforcement title cannot be challenged on the grounds of its substantive legality or merits during the enforcement phase, as such objections are precluded by the doctrine of res judicata; consequently, any opposition to enforcement must be brought exclusively through the specific procedural mechanisms under Articles 399 and 400 of the Code of Civil Procedure, not by contesting the title itself.

Legislator headnote

AI generated

art. 372 C. proc. civ, art. 400 C. proc. civ, art. 372 lit. a) C. proc. civ, art. 1201 C. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 400 alin. (2) C. proc. civ; Validity of a final judgment as an enforcement title and the prohibition on challenging its substantive merits via a contestation of the title: The dispute centered on a "contestation of the title" filed by the debtor against a final civil judgment ordering the eviction from specific residential premises, where the debtor argued that the judgment was not a valid enforcement title because the executed spaces did not match the actual property layout, effectively challenging the merits of the original decision. The court held that under Article 372 of the Code of Civil Procedure, a judicial decision constituting a valid enforcement title cannot be challenged on the grounds of its substantive legality or merits during the enforcement phase, as such objections are precluded by the doctrine of res judicata; consequently, any opposition to enforcement must be brought exclusively through the specific procedural mechanisms under Articles 399 and 400 of the Code of Civil Procedure, not by contesting the title itself.

Keywords

AI generated
civil judgment enforcement of eviction grounds for cassation enforceable title enforcement costs rulings determining validity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 274 C. proc. civ.

The provision explicitly cited in the dispositive to impose the obligation to pay litigation costs on the unsuccessful appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea din 3 aprilie 2003 intitulată „contestație la titlu”, C.M. a solicitat să se constate că sentința civilă nr. 2104 din 13 iunie 2001 pronunțată de Judecătoria Câmpina nu constituie titlu executoriu în sensul art. 372 C. proc. civ.

Motivând cererea, contestatoarea a susținut că, prin hotărârea judecătorească de mai sus s-a dispus evacuarea ei din imobilul compus din locuința C1 (formată din 2 camere, bucătărie, hol, baie, alte două bucătării și W.C.) din anexa C2 formată din 2 încăperi și din anexa C3 formată dintr-o încăpere, construcții situate pe terenul indiviz de 49,81 mp parte a terenului de 476,90 mp aflat în orașul Băicoi, Pintea, proprietatea reclamanților G.T.D. și G.A.M., însă cu prilejul punerii în executare s-a constatat de către executorul judecătoresc că în clădirea C1 nu există spațiile denumite „două bucătării și W.C.”

Ca urmare, a mai arătat contestatoarea, dispozitivul hotărârii conține vicii de fond ce fac imposibilă punerea în executare, astfel că hotărârea nu constituie titlu executoriu.

Contestația astfel definită și motivată a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 1911 din 19 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Câmpina.

Apelul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1308 din 26 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Instanțele au statuat că pe calea contestației la executare, fie în contra executării propriu-zise, fie privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, nu se pot repune în discuție legalitatea și temeinicia titlului executoriu, adică tocmai ceea ce urmărește contestatoarea în cazul dedus judecății, pentru că s-ar aduce atingere autorității lucrului judecat.

Contestatoarea a declarat recurs susținând că hotărârile pronunțate sunt casabile pentru motivele de recurs prevăzute prin art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., prin aceea că instanțele au judecat pricina prin prisma dispozițiilor art. 399 și art. 400 C. proc. civ., deși nu au fost investite cu soluționarea uneia sau unor contestații reglementate prin aceste dispoziții legale, ci cu o contestație la titlu prin care a pus în discuție însăși legalitatea titlului executoriu, ceea ce are ca temei de drept dispozițiile art. 372 lit. a) C. proc. civ., instituție care a fost ignorată în totalitate de către instanțe.

De asemenea, contestatoarea impută instanței de apel greșita aplicare a prevederilor art. 1201 C. civ., întrucât autoritatea lucrului judecat nu a fost invocată în cauză și, deci, nici nu putea fi discutată.

Pentru considerentele expuse, contestatoarea a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate, iar pe fond admiterea cererii sale așa cum a fost formulată.

Recursul astfel motivat nu este întemeiat și va fi respins ca atare, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 372 C. proc. civ. în forma anterioară modificării sale prin O.U.G. nr. 138/2000, executarea silită se va urmări:

a). în virtutea unei hotărâri judecătorești,

b). în virtutea unui titlu executoriu.

După modificare art. 372 C. proc. civ. a primit următorul conținut: „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Textul modificat este aplicabil în speța de față prin raportare la data hotărârii judecătorești pusă în executare.

În pricinile civile, hotărârile judecătorești pot constitui în principiu titluri executorii, cu excepția celor date în cererile în constatare, celor privind anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic fără a conține și obligații de restituire, hotărârilor pronunțate în materie de stare civilă, hotărârilor prin care s-a respins cererea de chemare în judecată etc.

În cazul concret, hotărârea judecătorească pusă în executare este definitivă și investită cu formulă executorie, conținând o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel încât constituie titlu executoriu în sensul legii, executarea fiind pornită în condițiile cerute de art. 372 C. proc. civ.

Existența unor vicii de fond ale hotărârii judecătorești nu constituie temei pentru a o califica drept inaptă de a constitui titlu executoriu și ca fiind nesusceptibilă de executare silită (deci lipsită de forță executorie), dat fiind că, pentru cele mai sus arătate, titlul executoriu are doar rolul de a confirma existența creanței și faptul că aceasta îndeplinește condițiile necesare punerii în mișcare a procedurii de executare silită, el neputând influența conținutul actului ce urmează a se executa, în faza executării silite nemaiputându-se pune în discuție, ca regulă generală, legalitatea sau temeinicia hotărârii ce se execută.

Orice susținere în contra executării silite înseși și oricărui act de executare sau privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu (inclusiv deci pentru lipsa titlului executoriu în înțelesul art. 372 C. proc. civ.), se poate face numai pe calea contestației în una din formele reglementate prin art. 399 alin. (1) și art. 400 alin. (2) C. proc. civ.

Ca urmare, pe deplin legal instanțele au soluționat cererea dedusă judecății lor prin prisma dispozițiilor legale mai sus enunțate și au statuat că hotărârea judecătorească în cauză constituie titlu executoriu, iar contestatoarea neagă înseși legalitatea și temeinicia hotărârii, ceea ce nu este posibil.

În acest sens instanța de apel a reținut că se opune autoritatea lucrului judecat, nicidecum în sensul invocat prin recurs.

Căzând astfel în pretențiile deduse recursului, contestatoarea va fi obligată, potrivit art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimații G. constând în onorariu de avocat, așa cum rezultă din dovezile depuse în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea C.M. împotriva deciziei civile nr. 1308 din 26 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Obligă pe contestatoarea C.M. să plătească intimaților solidari G.T.D. și G.A.M. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.