Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5706/2005 AI generated

Enforcement of a Judgment Against a Non-Party Co-Owner: Res Judicata and the Right to Contest Execution under Art. 399 CPC

Case Number Decizia nr. 5706/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case for re-judgment, effectively allowing the third-party creditor to challenge the forced execution. The dispute concerned a *contestație la executare* (objection to enforcement) filed by a co-owner (in ½ share) against a seizure order issued to her spouse based on a prior final judgment from an immovable property vindication suit in which she was not a party. The lower courts had incorrectly rejected her objection for lack of standing and failure to intervene in the original trial under Article 49 of the Code of Civil Procedure. The High Court established that under Article 1201 of the Civil Code, the binding force of a judgment (*res judicata*) applies only to the parties or their successors, not to third parties, and under Article 399 of the Code of Civil Procedure, a third-party victim of enforcement has an absolute right to contest the execution regardless of whether they intervened in the underlying lawsuit, thereby ordering the remittal with the additional requirement to summon the debtor.

Legislator headnote

AI generated

art. 401 alin. (2) C. proc. civ, art. 49 C. proc. civ, art. 1201 C. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 399 C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ; Enforcement of a Judgment Against a Non-Party Co-Owner: Res Judicata and the Right to Contest Execution under Art. 399 CPC: The dispute concerned a *contestație la executare* (objection to enforcement) filed by a co-owner (in ½ share) against a seizure order issued to her spouse based on a prior final judgment from an immovable property vindication suit in which she was not a party. The lower courts had incorrectly rejected her objection for lack of standing and failure to intervene in the original trial under Article 49 of the Code of Civil Procedure. The High Court established that under Article 1201 of the Civil Code, the binding force of a judgment (*res judicata*) applies only to the parties or their successors, not to third parties, and under Article 399 of the Code of Civil Procedure, a third-party victim of enforcement has an absolute right to contest the execution regardless of whether they intervened in the underlying lawsuit, thereby ordering the remittal with the additional requirement to summon the debtor.

Keywords

AI generated
res judicata enforcement decision civil dispute immovable property right to property standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (I), art. 313 C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the cassation appeal, quashing the appellate decision, and remanding the case for re-judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 mai 2004 L.V. a introdus contestație împotriva somației din 28 aprilie 2004 (expirând la 21 mai 2004) emisă de biroul executorului judecătoresc L.I.M. Rădăuți în dosar 168/E/2004, prin care i s-a pus în vedere debitorului urmărit L.T. soțul acesteia, să lase în deplină proprietate și liniștită posesie creditoarei T.V. suprafața de 370 mp. teren intravilan situat pe raza comunei Calafindești județul Suceava, în executarea titlului executoriu constituit de sentința civilă 3026 din 1 iulie 1996 a Judecătoriei Rădăuți astfel cum a fost modificată în recurs prin decizia civilă nr. 2761 din 24 octombrie 2003 a Curții de Apel Suceava, solicitând anularea formelor de executare silită amintite și suspendarea executării până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ. s-a pretins că a fost vătămată prin executarea silită care pornită pe baza unei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cauză în care nu a avut calitatea de parte, deși este coproprietară în cotă de ½ asupra terenului în litigiu în baza certificatului de moștenitor nr. 463 din 31 martie 1994. În plus s-a mai arătat că executarea nu poate fi realizată fără demolarea gardului împrejmuitor al imobilului, construit împreună cu debitorul urmărit soțul acestuia, a cărui situație juridică nu a format obiectul acțiunii anterioare circumscrisă la revendicarea terenului intravilan amintit.

Judecătoria Rădăuți, prin sentința civilă nr. 1783 din 8 iulie 2004 a respins contestația la executare pe considerentul lipsei de interes, dată fiind lipsa calității de debitor-urmărit a contestatoarei.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, care, prin decizia nr. 2689 din 4 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul contestatoarei.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut și motivat că în chestiunile privind fondul cauzei operează autoritatea de lucru judecat, iar terțul pretins vătămat prin executarea silită nu a uzat de posibilitatea de a interveni pe căile prevăzute de art. 49 C. proc. civ. în procesul soluționat prin hotărârea anterioară, pe care o contestă în prezent.

Prin recursul declarat de contestatoare decizia 2689/2004 a Curții de Apel Suceava este criticată ca fiind dată cu încălcarea legii pe motiv că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 399-401 C. civ. și art. 1201 C. civ., corespunzător cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile sunt întemeiate.

Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că soluția nelegală pronunțată asupra contestației la executare se datorează unei eronate interpretări a dispozițiilor legale care reglementează materia.

Astfel în cauză este dovedit că prin sentința civilă 3026/96 a Judecătoriei Rădăuți modificată prin decizia civilă nr. 22/61 din 24 octombrie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, a fost admisă acțiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamanta T.V., în contradictoriu cu pârâtul L.T., și a fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 370 mp teren intravilan ( în loc de 600 mp cât stabiliseră greșit instanțele anterioare ).

Este, de asemenea, necontestat că, în procesul în care s-au pronunțat hotărârile mai sus indicate, contestatoarea nu a figurat ca parte.

În sensul art. 1201 C. civ., există puterea lucrului judecat și nu va fi admisă o nouă cerere de chemare în judecată, dacă anterior s-a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la o cerere între aceleași părți făcută de ele sau în contra lor în aceeași calitate, având același obiect și același temei juridic.

Cu alte cuvinte, în principiu, în procesul civil, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat numai în raport cu părțile care au figurat în proces nu și față de terți, care nu au luat parte la judecarea cauzei respective.

Drept urmare, o hotărâre judecătorească poate fi pusă în executare, când este cazul, numai împotriva părților obligate prin acea hotărâre sau împotriva succesorilor lor în drepturi și obligații, nicidecum împotriva altor persoane.

De aceea prin art. 399 C. proc. civ. s-a prevăzut posibilitatea ca orice executare silită să poată fi contestată de cei interesați sau cei vătămați prin executarea pornită pe baza unei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cauză în care nu au avut calitatea de părți.

Dreptul de contestație reglementat de textul citat poate fi exercitat chiar dacă textul nu a uzat de posibilitatea de a interveni pe căile prevăzute de art. 49 C. proc. civ., în procesul soluționat prin hotărârile respective, pentru că nici-o dispoziție legală nu-l obligă să procedeze astfel.

În situația de fapt existentă, și a principiilor de drept analizate, rezultă că L.V. avea deschisă calea contestației la executarea silită pornită în baza unor hotărâri care nu-i sunt opozabile.

Instanțele reținând contrariu au pronunțat hotărâri nelegale impunându-se casarea și soluționarea în fond a contestației la executare.

Cu ocazia rejudecării contestației instanțele urmează să dispună citarea în cauză și a debitorului, pentru ca soluția ce se va da să poată să-i fie opusă cu putere de lucru judecat. În consecință, în baza art. 312 alin. (I), art. 313 C. proc. civ., recursul fiind fondat urmează a se admite, a se casa decizia 2689/2004 a Curții de Apel Suceava și a se trimite dosarul pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatoarea L.V. împotriva deciziei nr. 2689 din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului în fond la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.