Compulsory enforcement of final judgment for litigation costs: non-voluntary execution suffices to trigger state coercion regardless of absence of prior demand.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the debtor’s appeal, thereby upholding the lower court’s authorization of compulsory enforcement in favor of the creditor. The dispute arose when a creditor, holding a final and unappealable civil judgment ordering a police inspectorate to pay specific litigation costs resulting from an annulled administrative contravention, sought to initiate compulsory execution after the debtor failed to satisfy the debt voluntarily. The debtor challenged the authorization, arguing the absence of prior written demands or evidence of bad faith, but the court rejected these arguments. Relying on Article 3711 of the Code of Civil Procedure, which establishes the legal presumption that obligations established by a judicial decision must be fulfilled voluntarily, the court determined that the debtor’s non-compliance with this voluntary execution duty automatically triggered the creditor’s right to compulsory enforcement, rendering any arguments regarding good faith or prior demand irrelevant.
Legislator headnote
AI generatedart. 373 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3711 C. proc. civ; Compulsory enforcement of final judgment for litigation costs: non-voluntary execution suffices to trigger state coercion regardless of absence of prior demand: Potrivit art. 3711 C. proc. civ. obligația stabilită prin hotărârea instanței sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 6437 din 24 octombrie 2003 Judecătoria Sibiu a admis cererea formulată de executorul judecătoresc C.H. și a încuviințat începerea executării silite în favoarea creditorului V.A. împotriva debitorului Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor sentinței civile nr. 551 din 31 ianuarie 2002 a Judecătoriei Sibiu precum și pentru recuperarea cheltuielilor de executare.
Instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 551 din 31 ianuarie 2002 a Judecătoriei Sibiu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu a fost obligat la plata sumei de 2.900.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către petentul V.A.; că hotărârea era definitivă și irevocabilă și a fost investită cu formulă executorie astfel că erau incidente dispozițiile art. 373 C. proc. civ. iar cererea de începere a executării silite urma a fi admisă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 43/A din 14 ianuarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de debitorul Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu împotriva încheierii civile nr. 6437 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Sibiu motivat de faptul că suma datorată de debitor a fost stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă care nefiind executată de bună voie justifica admisibilitatea cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditorul V.A.
În contra menționatei decizii a declarat recurs Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv faptul că ar fi fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât la dosar nu exista dovada formulării de către creditor a unei cereri adresate Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu prin care să fi solicitat executarea dispozitivului sentinței nr. 551/2002 a Judecătoriei Sibiu și nici că s-ar fi prezentat la Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu pentru a ridica suma de bani pretinsă.
Totodată, nu s-a verificat dacă exista o poziție a Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu înainte de începerea executării silite în sensul că s-ar fi opus la executare și cum buna credință se prezumă și nu a fost răsturnată, greșit a fost încuviințată executarea silită.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3711 C. proc. civ. obligația stabilită prin hotărârea instanței sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Dispozițiile legale enunțate instituie principiul executării de bunăvoie a unui titlu executor. De aceea executarea silită, astfel cum o exprimă însăși denumirea sa, este destinată să intervină în ipoteza neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă sau prin alt titlu executor.
Cu referire la cazul în speță, prin sentința civilă nr. 551 din 18 ianuarie 2002 Judecătoria Sibiu a anulat procesul-verbal de contravenție seria M nr. 198446 din 17 iunie 2001 încheiat de Poliția municipiului Sibiu și totodată a obligat intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu la plata sumei de 2.900.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către petentul V.A.
Hotărârea a rămas definitivă la 16 aprilie 2002, dată de la care Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu conform art. 3711 C. proc. civ. avea obligația să o execute de bunăvoie.
Cum recurentul nu a dat curs acestei obligații, creditorul, prin executorul judecătoresc, a solicitat la 14 octombrie 2003, executarea silită a titlului executor, cerere ce i-a fost încuviințată.
Or, din moment ce debitorul nu a procedat la plata de bunăvoie a sumei la care fusese obligat prin hotărârea judecătorească menționată conform art. 3711 C. proc. civ., acesta nu mai poate invoca buna credință, iar creditorul este îndrituit să-și realizeze creanța pe calea executării silite, cum de altfel a și procedat în speță.
Cu alte cuvinte, deoarece prestația cuprinsă într-un titlu executor trebuie executată de bună voie, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauză, creditorul este îndrituit să-și realizeze efectiv dreptul subiectiv prin constrângere cu ajutorul autorității de stat.
Astfel fiind recursul Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitorul Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu împotriva deciziei nr. 43/A din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 8 iunie 2005.