Admissibility of cassation appeal against decision rendered after abrogation of the remedy by Emergency Ordinance No. 58/2003
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the Prosecutor General against the Court of Appeal’s decision, thereby leaving in force the appellate ruling that confirmed the unlawful expropriation of the property, declared the subsequent sale contract null and void, annulled the registry entries, and restored the owner’s title, while ordering the defendant parties to pay the claimant 8,800,000 lei in litigation costs. The dispute involved a claimant challenging the state’s acquisition of an immovable property without a valid legal title and the subsequent transfer to defendants of bad faith, which was appealed by the prosecution on grounds of essential violation of the law. The decisive legal basis for the dismissal was that the cassation appeal had been abrogated by Emergency Ordinance No. 58/2003, which entered into force on August 27, 2003, precluding such appeals against decisions rendered after that date, specifically since the appealed decision was issued on October 13, 2003, after the abolition of the extraordinary remedy.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 3301 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Admissibility of cassation appeal against decision rendered after abrogation of the remedy by Emergency Ordinance No. 58/2003: În contra acestei ultime decizii, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe motiv că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și totodată era și vădit netemeinică.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Cluj, care a judecat pricina după admiterea unei cereri de strămutare, prin sentința civilă nr. 11203 din 22 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea promovată de T.M. în contradictoriu cu Statul Român prin municipiul Sibiu reprezentat de SC U. Sibiu și cu B.G.L. și B.I., și a constatat că imobilul situat în Sibiu, a fost preluat de stat fără titlu valabil. A respins capătul de cerere privitor la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 4538 din 3 octombrie 1997 încheiat între SC U. SA Sibiu și pârâții B.G.L. și B.I., precum și petitul privind anularea încheierilor de intabulare nr. 823/1998, nr. 4829/1998 și nr. 277/1989.
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 661 din 10 martie 2003 a admis apelul pârâților și a schimbat în parte sentința civilă nr. 11203 din 22 septembrie 2002 a Judecătoriei Cluj în sensul că a respins integral acțiunea reclamantei cu motivarea că aceasta avea obligația să urmeze procedura specială instituită prin Legea nr. 10/2001 deoarece acțiunea fusese înregistrată la 8 februarie 2002 după intrarea în vigoare a menționatei legi.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 2365 din 13 octombrie 2003 a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei tribunalului și a modificat atât decizia dată în apel cât și sentința judecătoriei și procedând la o nouă judecată a admis în parte acțiunea reclamantei, constatând că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil.
De asemenea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect acest imobil, a anulat încheierile de intabulare și a restabilit situația anterioară, în sensul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român. Totodată a respins acțiunea față de Consiliul județean Sibiu introdus în cauză, pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins petitul privind anularea încheierii de intabulare nr. 277/1989.
Instanța a reținut că pârâții B.G.L. și B.I. au fost de rea-credință, deoarece au fost notificați în mod repetat de către reclamantă asupra intenției sale de a-și recupera imobilul, iar conform art. 2 din Legea nr. 10/2001 statul nu putea opune un titlu valabil ca temei al preluării bunului astfel încât acesta era practic desființat.
Consecința practică a inexistenței titlului statului era aceea că adevăratul proprietar putea solicita constatarea nulității absolute a înstrăinării subsecvente făcute în favoarea subdobânditorului de rea-credință.
În contra acestei ultime decizii, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe motiv că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și totodată era și vădit netemeinică.
Recursul în anulare este inadmisibil și va fi respins.
Astfel, potrivit art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, dispozițiilor art. 330–3301 C. proc. civ. care reglementau calea extraordinară de atac a recursului în anulare au fost abrogate.
Art. II alin. (3) din aceeași ordonanță au stabilit și faptul că „hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.
Menționata ordonanță a fost publicată în Monitorul Oficial la 28 iunie 2003 și a intrat în vigoare la 60 de zile de la această dată respectiv la 27 august 2003.
Așa fiind și întrucât recursul în anulare se declara în termen de 1 an de la data când hotărârea judecătorească rămânea irevocabilă (art. 3301 C. proc. civ.) apare cu evidență că mai puteau fi atacate cu recurs în anulare numai acele hotărâri judecătorești ce au devenit irevocabile până la 26 august 2003.
Or, în speță, decizia nr. 2365/2003 a Curții de Apel Cluj, hotărâre irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., a fost pronunțată la 13 octombrie 2003, dată la care recursul în anulare era deja desființat și prin urmare, împotriva ei Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai putea exercita respectiva cale de atac.
Față de cele ce preced, recursul în anulare urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 2365 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.
Obligă intimații-pârâți B.G.L. și B.I. să plătească intimatei-reclamante T.M. suma de 8.800.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2005.