Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 32/2005 AI generated

Revisionary petition admissibility: cassation in annulment allowed, lower decision annulled, and case remanded

Case Number Decizia nr. 32/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice admitted the cassation petition, set aside the lower court's dismissal, and scheduled a new hearing for the pending revision of the original appeal court judgment, with the petitioner prevailing on procedural grounds. The dispute arose from the petitioner's challenge to a ruling that had rejected their request for revision of a civil appeal court decision as time-barred; the lower court had calculated the one-month limitation period under the general appeal rules, failing to account for the specific procedural regime applicable to revisionary actions. The decisive legal basis was Article 318 of the Code of Civil Procedure, invoked to correct a material error, combined with the application of Article 101(5) and Article 324(1) of the Code of Civil Procedure, which the court held were ignored by the lower court in incorrectly determining that the revisionary petition was filed outside the statutory deadline.

Legislator headnote

AI generated

art. 327 alin. (1) C. proc. civ, art. 101 alin. (5) C. proc. civ, art. 324 alin. (1) C. proc. civ; Revisionary petition admissibility: cassation in annulment allowed, lower decision annulled, and case remanded: Formulând contestație în anulare V.M. a făcut referire la art. 318 teza I C. proc. civ., arătând că soluția pronunțată este reparația unei greșeli materiale referitor la modul de calcul al termenului, ce a dus la respingerea cererii ca tardivă.

Keywords

AI generated
revision of a judgment civil annulment Civil Procedure Code grounds for cassation procedural deadline statutory basis
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 3708 din 30 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins ca tardivă cererea formulată de V.M. împotriva deciziei civile nr. 3285/R din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Curtea Supremă de Justiție a reținut că cererea a fost promovată tardiv, deoarece art. 327 alin. (1) C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de o lună și se vor socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2) din același cod de la data pronunțării ultimei hotărâri.

Astfel, s-a avut în vedere că decizia nr.3285 a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești la data de 13 decembrie 2001, iar cererea de revizuire s-a înregistrat la 14 ianuarie 2002, peste termenul de o lună menționat, împlinit la 13 ianuarie 2002.

Formulând contestație în anulare V.M. a făcut referire la art. 318 teza I C. proc. civ., arătând că soluția pronunțată este reparația unei greșeli materiale referitor la modul de calcul al termenului, ce a dus la respingerea cererii ca tardivă.

Contestația formulată este fondată.

Hotărârea contestată s-a pronunțat cu ignorarea art. 101 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia revizuirea s-a declarat în termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare în care greșit a fost respinsă ca tardivă.

Față de aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. urmează a se admite contestația în anulare formulată de contestatoarea V.M, stabilindu-se termen pentru predarea cererii, pentru când vor fi citate părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de V.M. împotriva deciziei nr. 3708 din 30 septembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care o anulează.

Fixează termen la 25 octombrie 2005 pentru judecarea cererii de revizuire, pentru când se vor cita toate părțile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2005.