Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2829/2005 AI generated

Forced execution upheld against debtor on enforceable title; objections require separate contestation.

Case Number Decizia nr. 2829/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice rejected as unfounded the debtor's appeal and upheld the lower court decisions, thereby confirming the authorization of forced execution against the debtor in favor of the creditors' association for a debt established by a final court judgment. The dispute arose from the debtor's challenge to the execution order and the appellate decision affirming it, arguing lack of citation, inability to pay, and an alleged verbal installment agreement. The Court held that under Articles 372 and 374 of the Civil Procedure Code, the only relevant issue is whether the judgment being executed constitutes an enforceable title, which it did; the debtor's financial difficulties and other objections could only be raised in a separate contestation against execution (contestație la executare), and the lack of citation was lawful because the execution authorization was decided in a council chamber without summoning the parties, per Article 373¹ C. proc. civ. The decision is final and irrevocable.

Legislator headnote

AI generated

art. 374 C. proc. civ, art. 3731 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Forced execution upheld against debtor on enforceable title; objections require separate contestation: În raport de prevederile art. 372 și art. 374 C. proc. civ., instanța a apreciat corect prin hotărârea atacată, că susținerile apelantei nu au relevanță juridică în raport de obiectul cererii.

Keywords

AI generated
enforceable title order to pay civil judgment objection to debt enforcement request to proceed with execution third-party claim in execution

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea din 2 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar de executare nr. 538/2004, s-a admis cererea de executare silită formulată de executorul judecătoresc și s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, sentința civilă nr. 6169 din 1 septembrie 2003 a Judecătoriei Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 1394 din 30 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de debitoarea I.T. împotriva acestei încheieri, în contradictoriu cu creditoarea Asociația de Proprietari Bloc 28, Ploiești.

S-a reținut că hotărârea judecătorească prin care apelanta debitoare a fost obligată să plătească intimatei creditoare suma de 17.716.784 lei, devenind irevocabilă, a fost investită cu formulă executorie, fiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 374 C. proc. civ., susținerea apelantei cum că nu a avut posibilități materiale, neavând relevanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea I.T., considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât părțile nu au fost citate, nu s-a apreciat corect asupra faptului că nu a avut posibilități de plată, având greutăți în întreținerea familiei și că, între părți, a intervenit o convenție verbală în legătură cu eșalonarea plății.

Recursul nu este întemeiat.

În raport de prevederile art. 372 și art. 374 C. proc. civ., instanța a apreciat corect prin hotărârea atacată, că susținerile apelantei nu au relevanță juridică în raport de obiectul cererii.

Eventual, împrejurări ca cele menționate în recurs, pot fi invocate pe calea unei contestații la executare, în cauza de față, esențial fiind numai faptul, dacă hotărârea pusă în executare constituie sau nu titlu executor.

Or, din acest punct de vedere, în speță, cerințele prevăzute de normele procedurale menționate, sunt, evident, împlinite.

Referitor la chestiunea necitării, la fond judecata s-a purtat legal, în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate desigur, cu prevederile art. 3731 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de debitoarea I.T. împotriva deciziei nr. 1394 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.