Nullity of successive property transfers after annulment of nationalization registration: application of resoluto jure dantis and non-inapplicability of restitution law

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7466 din 30 iulie 1998 reclamantul Consiliul Local al Municipiului Oradea a chemat în judecată pe pârâții V.S.V., I.Ș., C.G., C.I. și G.M., a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare cumpărare succesive, încheiate în formă autentică la 7 februarie 1995, 25 iulie 1996 și 1 august 1996, rectificarea cărții funciare în sensul restabilirii dreptului de proprietate al Statului Român.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că sentința civilă nr. 7045 din 31 octombrie 1994 a Judecătoriei Oradea prin care a fost admisă acțiunea formulată de V.S.V., a fost constată nulitatea încheierii de intabulare privind trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Oradea, și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară a fost casată prin decizia civilă nr. 1346 din 16 aprilie 1997 a Curții Supreme de Justiție iar acțiunea a fost respinsă.

A mai precizat reclamantul că prin aplicarea principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis se impune constatarea nulității contractelor prin care imobilul a fost înstrăinat.

În cauză au formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților A.E., V.M., X.E. și X.N.

Judecătoria Oradea, prin sentința civilă nr. 2290 din 7 martie 2000 a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competența soluționării cauzei, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 534 din 6 octombrie 2000 a admis acțiunea și cererile de intervenție accesorie, a constatat nulitatea contractelor de vânzare cumpărare și rectificarea cărții funciare în sensul restabilirii dreptului de proprietate în favoarea Statului Român.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 18 din 10 aprilie 2001 a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 534 din 6 octombrie 2000 a Tribunalului Bihor pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare.

Tribunalul Bihor, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 72 din 11 februarie 2002 a respins acțiunea, reținând că „în cauză nici reclamantul și nici intervenienții nu justifică un interes legitim care să le îndreptățească la a redobândi anumite drepturi, cu atât mai mult cu cât în prezent a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001”.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 20 din 11 iunie 2002 a respins apelurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Oradea și intervenienții A.E., V.M., X.E. și X.N. împotriva sentinței civile nr. 72 din 11 februarie 2002 a Tribunalului Bihor cu motivarea că inscripția de carte funciară face deplina dovadă a dreptului de proprietate al numiților N.A. și N.I. precum și că hotărârea judecătorească definitivă prin care a fost respinsă acțiunea formulată de succesoarea acestora, V.S.V. având ca obiect constatarea nulității absolute a încheierii de intabulare privind trecerea în proprietatea statului cu titlu de naționalizare a imobilului în litigiu nu este relevantă în speță.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 20 din 11 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea au declarat recursuri Consiliul Local al Municipiului Oradea și intervenienții A.E., V.M., X.E. și X.N., au solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut, în esență, că:

1. prin hotărâre judecătorească definitivă a fost respinsă acțiunea prin care V.S.V. a solicitat să se constate nulitatea încheierii de intabulare a dreptului de proprietate al Statului Român, prin naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950;

2. actul de vânzare cumpărare din 8 mai 1946, înscris în cartea funciară, prin care proprietarii tabulari U.N. și soția sa M.F.R. au vândut imobilul către autorii V.S.V., N.A. și soția sa P.I. nu există întrucât „vânzătorii” au decedat anterior pretinsei încheieri a actului juridic; instanța a considerat greșit că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Curtea, urmează să admită recursurile ca fondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 314 C. proc. civ. Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.

Prin cererea de chemare în judecată Consiliul Local al Municipiului Oradea a investi instanța cu soluționarea unui prim capăt de cerere și anume constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare prin care terenul în suprafață de 352 mp și construcția situate în Oradea, înscris în C.F. nr. 11061 Oradea, nr. top 194/7 și nr. 207/11 sub B11 și anume: actul prin care V.S.V. a vândut către I.Ș., la data de 7 februarie 1995; cel prin care I.Ș. a vândut către C.I., la data de 25 iulie 1996; cel prin care C.I. și soțul acesteia, C.G. au vândut către G.M. (filele 5-8 dosar nr. 7466/1998).

Din copia foii de proprietate depusă la dosar nr. 4237/2001 rezultă că în cartea funciară, la data de 18 martie 1937 a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pentru U.N. și soția sa M.F.R.; la data de 2 iulie 1946 a fost intabulat dreptul de proprietate pentru N.A. și soția sa P.I. „în baza contractului de vânzare–cumpărare din 8 mai 1946”; la data de 18 martie 1959 a fost intabulat, în baza Decretului nr. 92/1950 dreptul de proprietate, cu titlu de naționalizare, în favoarea Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 7045 din 31 octombrie 1994 a fost admisă acțiunea formulată de V.S.V., a fost constatată nulitatea absolută a încheierii de intabulare privind trecerea în proprietatea statului cu titlu de naționalizare a imobilului în litigiu și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară. Ulterior, prin decizia civilă nr. 1346 din 16 aprilie 1997 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de procurorul general, a casat sentința civilă nr. 7045 din 31 octombrie 1994 a Judecătoriei Oradea și a respins acțiunea formulată de V.S.V. împotriva Consiliului Local al Municipiului Oradea.

Cum potrivit art. 311 C. proc. civ. hotărârea casată nu are nici o putere, rezultă că vânzătoarea V.S.V., în calitate de succesoare a părinților săi N.A. și P.I., nu a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Reclamantul a invocat drept temei al acțiunii principiul potrivit căruia resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis și a susținut că desființarea titlului vânzătorului duce și la desființarea titlurilor subdobânditorilor.

Instanțele de fond și de apel, încălcând principiul disponibilității, nu s-au pronunțat în limitele în care au fost investite și au considerat aplicabil în speță un act normativ, Legea nr. 10/2001, pe care reclamantul nu l-a invocat drept temei juridic al acțiunii.

Se impune trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare și față de împrejurarea că la dosar nu există dovezi din care să rezulte că vânzătoarea V.S.V. a decedat și, în această situație, probe care să ateste calitatea numitei P.I. de succesoare a acestei „în calitate de fiică adoptivă”, cum susține prin petiția aflată în dosarul de recurs.

Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Oradea și de intervenienții A.E., V.M., X.E. și X.N. împotriva deciziei civile nr. 20 din 11 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2005.