Land possession and ownership dispute: appeal dismissed for failure to prove title of ownership.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's judgment that ordered the defendant to restore possession of a 1,400-square-meter land parcel to the plaintiffs and pay damages. The case involved a revindication action where the plaintiffs claimed ownership of the disputed terrain, while the defendant argued for the acquisition of ownership through short-term acquisitive prescription (15 years of continuous possession with just title) and referenced pending judicial proceedings. The court ruled that the defendant’s defense was inadmissible because the plea for acquisitive prescription was not raised as a counterclaim or exception in the trial court and was subsequently barred from being introduced for the first time on appeal or cassation under Article 294 of the Code of Civil Procedure; furthermore, the defendant failed to prove any valid title of ownership, whereas the plaintiffs had successfully established their right.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 294 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Land possession and ownership dispute: appeal dismissed for failure to prove title of ownership: Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs, pârâta. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că decizia este nelegală deoarece nu s-au avut în vedere apărările privind posesia neîntreruptă, continuă și cu just titlu pe o perioadă de peste 15 ani. A mai arătat că terenul în litigiu face obiectul demersului inițiat de aceasta pentru constituirea dreptului de proprietate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3619 din 19 noiembrie 2003, Judecătoria Suceava a admis acțiunea reclamanților B.I., C.C. și G.E. împotriva pârâtei M.A., care a fost obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.400 mp teren, situat în locul numit „Imaș”, pe raza comunei Bosanci, județul Suceava.
Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamanților 10 milioane lei, cu titlu de daune și cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că pârâta ocupă terenul reclamanților, fără a deține vreun titlu de proprietate.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin decizia civilă nr. 384 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, care a constatat că reclamanții sunt proprietarii parcelei de 1.400 mp teren. Pentru această suprafață, pârâta nu a depus vreun titlu de proprietate, ci doar a contestat veridicitatea mențiunilor din titlul de proprietate al reclamanților.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs, pârâta. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că decizia este nelegală deoarece nu s-au avut în vedere apărările privind posesia neîntreruptă, continuă și cu just titlu pe o perioadă de peste 15 ani. A mai arătat că terenul în litigiu face obiectul demersului inițiat de aceasta pentru constituirea dreptului de proprietate.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte constată că pentru prima oară, în recurs, pârâta invocă faptul că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin prescripția achizitivă de scurtă durată.
Este adevărat că la data sorocită pentru judecata apelului a solicitat proba cu martori pentru a dovedi posesia, dar solicitarea a fost făcută în condițiile în care nu invocase nici prin cerere reconvențională, nici pe cale de excepție acest mod de dobândire a proprietății.
Or, conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se pot formula cereri noi. Cu atât mai mult, astfel de cereri nu pot fi formulate în recurs.
Nici susținerea referitoarea la existența unui demers judiciar, nedovedit de altfel, prin care s-ar tinde la recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, nu poate fi primită.
În cadrul acțiunii în revendicare, pârâtul poate opune reclamantului ce a făcut dovada dreptului de proprietate, propriul său titlu de proprietate, lucru pe care pârâta nu l-a făcut. De altfel, la interogatoriul luat din oficiu de instanță, aceasta a recunoscut că din cei 27 ari pe care îi folosește în punctul “Imaș”, deține titlu de proprietate doar pentru 10 ari.
Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, atunci când a constatat că reclamanții și-au dovedit pretențiile, iar pârâta nu a făcut dovada titlului de proprietate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta M.A. împotriva deciziei civile nr. 384 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2005.