Nullity of recourse for lack of grounds in unjust conviction compensation claim
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by declaring the appellant's recourse null and void for failure to comply with statutory pleading requirements, thereby leaving the lower courts' dismissal of the claim in force. The dispute concerned a civil action brought by a criminal defendant against the State for compensation of approximately 200.8 million lei plus moral damages, alleging unjust conviction and errors in a property division; the lower courts had previously rejected the claim on the substantive ground that the plaintiff failed to prove a judicial error or that the incriminated acts did not occur, as required by criminal procedure codes. While the appellant's recourse cited issues related to property apportionment and requested a new expert witness examination, the Supreme Court ruled that the pleading lacked the specific grounds of illegality and argumentation mandated by Article 302(1)(c) of the Civil Procedure Code, triggering nullity under Article 306(1) regardless of the underlying merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 217 alin. (1) C. pen, art. 208 C. pen, art. 210 C. pen, art. 504 C. proc. pen, art. 504 C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ; Nullity of recourse for lack of grounds in unjust conviction compensation claim: Potrivit prevederile art. 504 C. proc. pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că această faptă nu există.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 21 mai 2003, reclamantul M.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.800.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare a condamnării sale pe nedrept.
Ulterior, reclamantul a mai solicitat suma de 400.000.000 lei, precum și 1.000.000.000 lei daune morale.
Prin sentința civilă nr. 1200 din 28 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea introdusă de reclamant.
Instanța a reținut că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1663/2001 a Judecătoriei Gherla la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 C. pen. raportat la art. 210 C. pen., în urma contopirii pedepselor urmând să execute 3 ani închisoare.
Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă prin decizia penală nr. 68 din 11 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul Cluj.
Potrivit prevederile art. 504 C. proc. pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că această faptă nu există.
Reclamantul nu a făcut dovada prin hotărâre judecătorească definitivă că nu a săvârșit faptele imputate ori că faptele imputate nu au existat sau că din orice alte motive s-a produs o eroare judiciară în cauza penală judecată. Întrucât reclamantul nu a făcut o astfel de dovadă, condițiile pretinse de art. 504 C. proc. pen. nu sunt realizate și reclamantul nu este îndreptățit la repararea pretinselor pagube, acțiunea lui fiind respinsă pe aceste temeiuri.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul și a cerut schimbarea ei, în sensul admiterii în întregime a pretențiilor sale.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 425 din 24 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul, reținând că nu sunt realizate condițiile prevăzute în art. 504 C. proc. civ., statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale numai dacă existența erorilor judiciare este dovedită, iar apelantul-reclamant nu a produs probe în acest sens.
Reclamantul a atacat cu recurs decizia pronunțată de instanța de apel și a solicitat, pentru elucidarea cauzei, să se dispună efectuarea unei noi expertize, cea anterioară, din 7 octombrie 1994, s-a efectuat în absența lui și a generat litigii care durează de 12 ani, fiind necesară împărțirea în cote egale a averii conform certificatului de moștenitor nr. 487 eliberat la 4 martie 1988.
Recursul reclamantului, deși expune nemulțumirile sale relativ la partajarea masei succesorale, nu este motivat în sensul art. 3021 lit. c) C. proc. civ., nu sunt arătate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, nu se enunță criticile aduse hotărârii atacate și argumentele în sprijinul criticilor, ceea ce echivalează cu o nemotivare conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și atrage sancțiunea nulității acestuia, urmând a se constata nulitatea recursului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 425 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.