Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2058/2005 AI generated

Validity of sale of private residential property and enforcement of court-set price despite stamp duty default

Case Number Decizia nr. 2058/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to annul the company-defendant's appeal for failure to pay the required stamp duty, leaving the first-instance judgment in force. The dispute arose from a civil action where a plaintiff was awarded the price of a residential property and judicial costs against two corporate defendants, who later challenged the lower court's refusal to hear their appeal due to non-payment of the tax. The defendant argued that the property was private property rather than a housing space eligible for sale to tenants and that the price was not market value, but these substantive arguments were deemed moot by the procedural defect. The court applied Article 20(3) of Law No. 146/1997 regarding judicial stamp duties and Article 85 of the Code of Civil Procedure, determining that the defendant had been legally summoned with the warning of the penalty for non-payment but failed to comply, and no grounds of public order permitted the supreme court to examine the merits ex officio.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 85 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Validity of sale of private residential property and enforcement of court-set price despite stamp duty default: Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty market value of property value in dispute private property tenant payment default civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3000 din 7 octombrie 2003 Judecătoria Suceava a admis acțiunea formulată de reclamantul A.V., împotriva pârâtelor SC E. SA București și SC E. SA București, sucursala Suceava.

A stabilit că prețul imobilului cu destinația de locuință situat în Municipiul Suceava, obiect al contractului de vânzare-cumpărare pe care pârâtele au fost obligate să-l încheie cu reclamantul este de 12.697.925 lei, și a obligat pârâtele să plătească în solidar reclamantului suma de 2.695.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta SC E. SA București, sucursala E. Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 380 din 26 februarie 2004 a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SA Suceava împotriva sentinței civile nr. 3000 din 9 octombrie 2003 a Judecătoriei Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut și motivat că, deși legal citată pentru termenul de judecată din data de 26 februarie 2004 (fila 4-5) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 533.617 lei și 3000 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului, pârâta nu a înțeles să se conformeze unei atare obligații legale.

Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta SC E. SA București, sucursala Suceava, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, că spațiul de locuit pentru care prin sentința civilă nr. 2206 din 18 aprilie 2001 pronunțată de Judecătoria Suceava, definitivă și irevocabilă, pârâta a fost obligată să-l înstrăineze reclamantului nu face parte din categoria spațiilor ce pot fi vândute locatarilor, conform Legii nr. 85/1992, constituind proprietatea privată a societății.

Cu privire la prețul stabilit de instanța de fond, a arătat, că nu este cel de pe piață, real și actual.

Recursul nu este fondat.

Anularea ca netimbrat a apelului, ca urmare a nedepunerii taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina apelantei, s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Prevederile legii privind taxele judiciare de timbru au fost corect interpretate și aplicate în cauză, în condițiile în care pentru termenul din 26 februarie 2004, când a fost pronunțată decizia recurată, pârâta a fost legal citată, conform art. 85 C. proc. civ., cu menționarea obligației de a achita taxa judiciară de timbru stabilită de instanță și a cuantumului acesteia (f. 4, 5 dosar apel).

De altfel, recurenta pârâtă nici nu a invocat prin recursul declarat motivele pentru care nu a timbrat apelul.

În cauză nefiind incident nici un motiv de ordine publică, ce ar fi permis instanței de recurs să-l examineze și din oficiu, recursul urmează a fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. București, sucursala Suceava, împotriva deciziei nr. 380 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.