Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 294/2005 AI generated

Cassation inadmissibility due to prohibition of multiple appeals against a final cassation decision

Case Number Decizia nr. 294/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeal filed by a political party against a lower court decision, leaving the previous ruling in force. The dispute arose from a civil action for contractual damages regarding the abusive prohibition of a professional right, where the Court of Appeal had previously declined jurisdiction due to lack of material competence, and the Commercial Section of the Supreme Court subsequently rejected an appeal as late. The key legal basis for the dismissal was the principle of the unity of the cassation appeal (unicity of recourse) under Article 299 of the Civil Procedure Code, which precludes filing multiple appeals against the same decision, as the right to appeal is extinguished by its first exercise; consequently, the second appeal did not target a final judgment susceptible to cassation, and the court also noted the decision did not fall under the specific jurisdiction of the Panel of Nine Judges for cases heard in first instance by the Criminal Section under the relevant special legislation.

Legislator headnote

AI generated

art. 299 C. proc. civ, art. 377 C. proc. civ, art. 377 alin. (2) C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004; Cassation inadmissibility due to prohibition of multiple appeals against a final cassation decision: Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Keywords

AI generated
article of civil procedure exercise of political rights declining of jurisdiction right to be heard grounds for cassation mutual recognition principle

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 10 decembrie 2003, reclamantul A.I. a chemat în judecată SC R. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâta, la plata daunelor contractuale produse prin interzicerea abuzivă a dreptului de a practica profesia.

Prin sentința nr. 11 din 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția de necompetență materială și a declinat în favoarea Tribunalului București, competența soluționării în fond a acțiunii reclamantului A.I.

Recursul declarat împotriva hotărârii de declinare a competenței a fost respins, ca tardiv, prin decizia nr. 3250 din 31 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 9502/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat un nou recurs, Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat de reclamantul menționat, împotriva unei decizii pronunțate de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs.

Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 C. proc. civ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.

Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În concluzie, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.

Este de reținut că modul de determinare a căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia „Completul de 9 judecători soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Drept urmare, recursul urmează a fi privit ca fiind inadmisibil și potrivit legii speciale, excepția pusă în discuție constatându-se a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva deciziei nr. 3250 din 31 mai 2005, pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9502/2004.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.