Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 769/2005 AI generated

Tenant’s appeal dismissed, eviction upheld as lease covered only dwelling, not garage

Case Number Decizia nr. 769/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the tenant’s appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decision that ordered the tenant’s eviction from a garage in Ploiești; the eviction remains in force and was noted as already executed. The dispute arose when the owner sued for the garage’s eviction for lack of title after the property was restituted to him, with the tenant claiming the lease agreement covered the garage under its point VII for the 2001-2006 period. The court held that the lease, concluded under the legal protection for tenants in restituted buildings (Law No. 241/2001), could cover only the dwelling space, not ancillary premises like garages, and that point VII merely set the garage rent amount and payment modality without creating a lease, since the prior municipal lease had terminated upon restitution.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Tenant’s appeal dismissed, eviction upheld as lease covered only dwelling, not garage: The dispute arose when the owner sued for the garage’s eviction for lack of title after the property was restituted to him, with the tenant claiming the lease agreement covered the garage under its point VII for the 2001-2006 period. The court held that the lease, concluded under the legal protection for tenants in restituted buildings (Law No. 241/2001), could cover only the dwelling space, not ancillary premises like garages, and that point VII merely set the garage rent amount and payment modality without creating a lease, since the prior municipal lease had terminated upon restitution.

Keywords

AI generated
eviction of the tenant co-tenant restitution of property right to remain occupied property legal protection

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul N.S.B. a chemat în judecată pe pârâtul N.A. și a solicitat evacuarea acestuia din garajul situat în Ploiești, pentru lipsă de titlu.

Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 8732 din 17 noiembrie 2003 a respins acțiunea.

Instanța a reținut că din contractul de închiriere pentru locuință rezultă și închirierea garajului pentru aceeași perioadă 2001-2006 (punctul VII din contract).

Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 325 din 11 februarie 2004 a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentința apelată și pe fond a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtului din garaj.

Instanța a apreciat că modul de redactare a punctului VII din contract nu poate fi interpretat în sensul că părțile au încheiat pentru imobilul garaj un nou contract de închiriere, ci au stabilit doar o situație provizorie privitor numai la cuantumul și modalitatea de plată a chiriei pentru garaj, fără a exista însă un contract de închiriere.

Anteriorul contract de închiriere dintre intimatul-pârât și Serviciul Public din cadrul Primăriei Ploiești a încetat în momentul în care întregul imobil a fost retrocedat apelantului-reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, susținând în esență, că nu a fost corect interpretat contractul dintre părți, care au înțeles să se refere la întregul imobil, deci și la garaj.

Recursul este nefondat.

Prin decizia civilă nr. 2397 din 20 septembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de N.G.S.B., a modificat sentința Tribunalului București în sensul că a obligat Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Regia Autonomă de Gospodărie Locativă Ploiești și Administrația Financiară a Municipiului Ploiești să lase reclamantului în proprietate și posesie imobilul situat în Ploiești, compus din patru încăperi și dependințe, în curte un garaj și două camere.

În aplicarea prevederilor legale privind protecția chiriașilor ce locuiesc în imobile retrocedate proprietarilor, între părți intervine un contract de închiriere. Aceasta nu poate viza decât spațiul de locuit, obiect al protecției, nu și spații cu altă destinație, cum este garajul, altfel ar fi încălcate prevederile Legii nr. 241/2001.

Punctul VII din contractul de închiriere se referă la garaj, dar numai în ce privește plata chiriei și cuantumul acesteia fără legătură cu termenul închirierii pentru locuință, singura pentru care pârâtul beneficiază de protecția legală.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Din procesul-verbal din 20 aprilie 2004 al Biroului Executorului Judecătoresc P.C., depus ca act nou în recurs, rezultă că hotărârea instanței de apel a fost executată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul N.A. împotriva deciziei civile nr. 325 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2005.