Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6774/2005 AI generated

Negative conflict of jurisdiction in forced execution authorization resolved by assigning competence to the Tribunal

Case Number Decizia nr. 6774/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the Tribunal of Hunedoara has competence to hear the appeal against the first-instance decision. The dispute concerned a creditor's request for authorization of forced execution, which was rejected by the lower court; after the appellate tribunal and the regional court of appeal each declined jurisdiction citing conflicting interpretations of the Civil Procedure Code, the matter was referred to the Supreme Court. Relying on the transitional provisions of Law No. 219/2005, which amended Articles 2(3), 239(3), and 373(1) of the Civil Procedure Code, the court determined that the immediate superior instance (the Tribunal) is competent to adjudicate the appeal, thereby settling the procedural deadlock in favor of the creditor’s right to have the case heard by the correct forum.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 pct. 2 C. proc. civ, art. 22 pct. 2 C. proc. civ, art. 3731 alin. (3) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction in forced execution authorization resolved by assigning competence to the Tribunal: Pentru a decide astfel, curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 2821 și art. 299 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul că revine instanței imediat superioare competența de soluționare a recursului.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction assigned competence Civil Procedure Code procedural orders transitional justice negative decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 8 septembrie 2004 sub nr. 405, de Judecătoria Hunedoara, a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea SC O. SA București, împotriva debitoarei B.E.

Împotriva încheierii nr. 405 din 8 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Hunedoara a declarat apel creditoarea SC O. SA București, apelul înregistrat fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. 9477/2004.

Prin decizia civilă nr. 222 din 9 noiembrie 2004, Tribunalul Hunedoara a declinat competența soluționării apelului declarat de SC O. SA București în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, invocând prevederile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 453 A din 30 martie 2005, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 2821 și art. 299 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul că revine instanței imediat superioare competența de soluționare a recursului.

Investită cu rezolvarea prezentului conflict negativ de competență, ivit în condițiile art. 22 pct. 2 C. proc. civ., Curtea va stabili competența soluționării căii de atac exercitată de reclamanta S.A.R.O. SA București împotriva încheierii nr. 405 din 8 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 405/2004, în favoarea Tribunalului Hunedoara, pentru următoarele considerente:

Determinantă în soluționarea prezentului conflict negativ de competență, este intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru motivarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care au fost modificate dispozițiile art. 2 pct. 3, art. 239 alin. (3) și art. 3731 alin. (3) C. proc. civ.

Față de obiectul și cauza juridică a acțiunii formulate, soluționarea căii de atac a recursului exercitat de creditoarea S.A.R.O. SA împotriva încheierii nr. 405 din 8 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, revine Tribunalului Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește în favoarea Tribunalului Hunedoara competența soluționării căii de atac exercitată de reclamanta S.A.R.O. SA împotriva împotriva încheierii nr. 405 din 8 septembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 405/2004

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.