Restitution of expropriated property: failure to notify the actual possessor under Law 10/2001

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 10 ianuarie 2001, reclamanții G.A., P.I.V. și P.L. au chemat în judecată Primăria comunei Hârtiești, județul Argeș, solicitând, în temeiul Legii 10/2001, obligarea pârâtei să le restituie în natură imobilul-conac compus din 12 încăperi și terenul aferent de 6089 mp, ce a constituit proprietatea autorilor lor G.I. și G.P.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 75 din 21 februarie 2003 a admis acțiunea și a obligat Primăria comunei Hârtiești să restituie reclamanților imobilele identificate în schița anexă a raportului de expertiză tehnică și terenul aferent de 6089 mp.

S-a reținut pentru aceasta că reclamanții au făcut dovada, prin sentința civilă nr. 139/1947 a fostului Tribunal Muscel și decizia civilă nr. 99/1948 a Curții București, că autorii lor, G.I. și G.P., au fost proprietarii imobilului, că G.A. este fiul lui I.I., ceilalți reclamanți sunt nepoți de fiică ai acestuia, iar G.P. a decedat fără descendenți.

- Urmare notificării, pârâta a comunicat că bunurile au fost solicitate și restituite în temeiul Legii 112/1995, altor persoane, respectiv lui V.T.C. prin moștenitorii săi;

- acesta din urmă, inclusiv moștenitorii săi, nu au vocație la succesiunea autorilor reclamanților, singurii îndreptățiți la restituirea bunurilor fiind deci reclamanții.

Prin decizia civilă nr. 110 din 30 iunie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de Consiliul Local al comunei Hârtiești, județul Argeș reprezentat de Primar, împotriva sentinței civile nr. 75 din 21 februarie 2003, pe care a schimbat-o și, pe fond, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanții au adresat cerere de restituire a bunurilor la 16 iulie 2001, Primăriei comunei Hârtiești deși cunoșteau că aceasta nu este deținătoare a imobilului, ce era deținut încă din 1949 de către I.A.S., iar la data cererii de către SC F. SA Câmpulung Muscel care a și comunicat reclamantului că imobilele se află înscrise în inventarul său și este de acord cu retrocedarea către fostul proprietar.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 21 din Legea 10/2001, fiind greșit obligată pârâta să restituie imobilul.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, solicitând în principal modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului, sau, în subsidiar, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Se susține că instanța a soluționat cauza pe excepție, nelegal, admițând apelul Consiliului Local, care nu a fost parte în proces, iar, pe de altă parte, excepția invocată în motivarea hotărârii nu a fost pusă în discuția părților pentru a se putea administra probe.

Mai departe arată recurenții, urmare notificării, Primăria nu a comunicat nici o soluție în baza Legii 10/2001, tocmai de aceea fiind formulată prezenta acțiune și nu a comunicat care ar fi unitatea deținătoare.

Nu putea fi neglijat fondul cauzei, acțiunea vizând greșita atribuire a imobilelor către moștenitorii numitului V.T.C.

Recursul este neîntemeiat.

Motivul de recurs, ce vizează evident, lipsa calității procesuale a Consiliului Local, nu este fondat.

Este adevărat că în primă instanță a figurat ca parte în proces Primăria, în contradictoriu cu aceasta fiind și pronunțată hotărârea.

Aceasta nu înseamnă însă că, în faza de apel, în mod nelegal calea de atac a fost exercitată de Consiliul Local al comunei Hârtiești, prin Primar care, ca entitate deliberativă, respectiv executivă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 și art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 putea sta în proces.

Nu poate fi primită nici susținerea recurenților privind modul de rezolvare a excepției în temeiul căreia a fost soluționată cauza și aceasta întrucât din cuprinsul încheierii de dezbateri, rezultă neechivoc, că aceasta a fost pusă în discuția părților, care au și pus concluzii în acest sens, fără a se formula nici o cerere sub aspect probatoriu.

Mai departe, contrar celor susținute aici, urmare notificării adresate de reclamanți, Primăria a comunicat acestora punctul său de vedere, de care se face vorbire chiar de reclamanți, prin acțiunea introductivă de instanță, cuprinzând refuzul restituirii imobilului și motivarea acestuia, inclusiv faptul că imobilul nu se află în patrimoniul său, indicându-se unitatea deținătoare, precum și împrejurarea restituirii către alte persoane.

Or, relațiile comunicate astfel, nu pot fi interpretate altfel decât ca o soluționare a notificării adresate de reclamanți, exprimând neechivoc punctul de vedere al pârâtei, ea cuprinzând pentru ipoteza menționată și toate elementele prevăzute și de art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Așadar, cum persoana notificată s-a conformat dispozițiilor menționate, reclamanții ca persoane pretins îndreptățite, ar fi trebuit să procedeze mai departe potrivit prevederilor art. 25 alin. (4) din lege, adresând notificarea persoanei deținătoare a imobilului.

Așa fiind, instanța de apel a apreciat corect că, într-o asemenea ipoteză, primăria nu putea fi obligată la restituirea în natură a imobilului.

În ce privește fondul litigiului, tocmai pentru cele deja arătate, criticile din recurs sunt fără relevanță juridică, ele neputând fi raportate la soluția dată astfel.

Față de cele arătate, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanții G.A., P.I.V. și P.L. împotriva deciziei civile nr. 110 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2004.