Competence for appeal in non-contentious proceedings authorizing compulsory execution by garnishment
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the creditor’s cassation appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and referred the case to the Bucharest Tribunal for retrial on the merits, as the appellate court had ruled without jurisdiction. The dispute concerned the refusal to authorize compulsory execution by garnishment based on a first-instance decision issued by a single judge in chambers without party summons, raising the question of which court has competence to hear an appeal against such interlocutory orders. The High Court held that proceedings for authorizing compulsory execution are of a non-contentious nature and fall under general procedural rules, which stipulate that appeals against decisions of the president of the court of first instance must be heard by the district court (tribunal), not the court of appeals; consequently, the intervention of the court of appeals violated the principle of the unity of appellate routes and the mandatory rules regarding court composition and jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 3731 C. proc. civ, art. 3731 alin. (2) C. proc. civ, art. 721 C. proc. civ, art. 339 alin. (3) C. proc. civ, art. 373 alin. (2) C. proc. civ, art. 56 din Legea nr. 92/1992; Competence for appeal in non-contentious proceedings authorizing compulsory execution by garnishment: Se reține că încheierea primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 5877 Dosar nr. 1767/2005
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Obiectul cauzei de față îl constituie încuviințarea executării silite prin poprire formulată de Biroul Executorilor Judecătorești E.&P. la cererea creditoarei SC M.D. SRL, în temeiul art. 3731 C. proc. civ.
Cererea de încuviințare a executării silite prin poprire a fost respinsă de Judecătoria sectorului 3 București, Biroul executări silite prin încheierea din 24 martie 2004 pronunțată în dosarul nr. 1356/2004.
Apelul declarat de creditoare împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2198-A din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs creditoarea.
Se reține că încheierea primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.
Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă [...]”, iar Cartea a III-a (art. 331 –339) C. proc. civ. cuprinde „Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase”, astfel încât norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează potrivit celei din art. 331–339 din același cod.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal [...]”, iar art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța de executare este judecătoria [...]” care „încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art. 3731 alin. (2)].
Norma imperativă privitoare la compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută de art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanță și în apel.
Textul cuprins la art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă executorie.
Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.
Așadar, soluționarea cererii de către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de către președintele instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].
O asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist literar, ci, în primul rând, sistematic și teleologic.
În consecință, apelul a fost judecat de o instanță necompetentă, în speță Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, ceea ce atrage casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei Tribunalului București, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. pentru judecarea apelului declarat împotriva încheierii din 24 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea SC M.D. SRL împotriva deciziei nr. 2198-A din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza Tribunalului București, pentru competentă soluționare în apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.