Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5847/2005 AI generated

Competence to hear appeal of compulsory execution authorization: special jurisdictional rule for court president's orders overrides general monetary threshold.

Case Number Decizia nr. 5847/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively assigning competence to the Sibiu Tribunal to adjudicate the pending appeal. The dispute arose when the debtor appealed the Sibiu Court's decision granting the judicial bailiff's request for compulsory execution of a leasing contract, leading the Alba Iulia Court of Appeal to decline jurisdiction based on the monetary threshold for civil cases, while the Sibiu Tribunal refused to accept the case, asserting that specific procedural rules governed the appeal. The Supreme Court held that the appeal against the court president's order authorizing compulsory execution is subject to a special rule, not the general territorial or monetary jurisdiction norms, and determined that the Sibiu Tribunal retained exclusive jurisdiction to hear the appeal filed by the debtor.

Legislator headnote

AI generated

art. 299 alin. (3) C. proc. civ, art. 339 alin. (3) C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ; Competence to hear appeal of compulsory execution authorization: special jurisdictional rule for court president's orders overrides general monetary threshold: Față de valoarea litigiului, competența soluționării căii de atac revine tribunalului, conform art. 2821 și art. 299 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
procedural rules special jurisdiction conflict of jurisdiction assigned competence judicial review cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 7079 din 18 octombrie 2004, Judecătoria Sibiu a admis cererea formulată de executorul judecătoresc C.H. și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu contract de leasing nr. LB 03029 din 22 iulie 2003, la cererea creditoarei SC S. SRL București, împotriva debitoarei SC H.U. SRL Sibiu.

Împotriva încheierii menționate debitoarea SC H.I. SRL Sibiu a declarat apel.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 147/A/2005 din 2 februarie 2005 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

S-a reținut că suma supusă executării silite este de 566.205.400 lei.

Față de valoarea litigiului, competența soluționării căii de atac revine tribunalului, conform art. 2821 și art. 299 alin. (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 138 din 10 mai 2005, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a declinat competența soluționării apelului în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, a constatat ivirea conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curții de Casație și Justiție, reținând că în lipsa unei dispoziții speciale, cu referire la încuviințarea executării silite, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun referitoare la competență.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu, se constată următoarele.

Normele de competență, astfel cum au fost determinate prin legea procesual civilă, sunt imperative, de ordine publică, așa încât este nulă orice hotărâre pronunțată cu nesocotirea lor.

În cauză, instanța de fond a fost investită cu o cerere de încuviințare a executării silite.

Împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de încuviințare a executării silite s-a declarat apel.

Or, potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal...”

Prin urmare, competența soluționării apelului revine tribunalului.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 22 C. proc. civ., Curtea stabilește competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Sibiu, căruia îi va trimite dosarul pentru a judeca calea de atac exercitată de debitorul–urmărit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 iulie 2005