Restitution of expropriated real estate under Law 10/2001: failure to observe mandatory administrative prerequisites and miscalculation of reparatory measures

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 887 din 11 martie 2004, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanta P.R. în contradictoriu cu Primăria municipiului Reșița.

S-a reținut că, la data de 7 august 2003, reclamanta P.R. a chemat în judecată Primăria municipiului Reșița, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună anularea dispoziției nr. 1475 din 8 iulie 2003, emisă de primarul municipiului Reșița și restituirea în natură a terenului rămas liber din imobilul înscris în C.F. 787 Reșița nr.top.846/b/1, casa cu număr conscripțional 1276 cu teren în suprafață de 2878 mp, fostă proprietate în cotă de ½ a antecesorului P.I. și a terenului rămas liber din imobilul înscris în C.F. 822 Reșița Română nr.top.846/b/2, fânaț în Cioara în suprafață de 2788 mp, fostă proprietate în cotă de ½ a antecesorului menționat. În subsidiar, în situația în care parte din imobile nu pot fi restituite în natură, reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor bănești.

Analizând probele administrate, instanța a reținut că imobilele ce fac obiectul acțiunii civile au fost proprietate comună, în cotă de ½ a numiților P.I. și I.R.

Acestea au fost preluate de stat în temeiul Decretului nr. 492/1959.

Conform actelor de stare civilă și certificatului de moștenitor, reclamanta este succesoarea lui P.I.

Imobilele cu nr.top.846/b/1 și 846/b/2 au fost expropriate în anul 1974, în baza decretului menționat și s-au adnotat din C.F. 787 și C.F. 822 a localității Reșița Română în C.F. 2899, unde au fost unificate într-o parcelă cu nr.top.R202/c/6/b.

Formulând notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că antecesorii săi au fost despăgubiți în momentul preluării cu suma de 2,25 lei/mp.

Primăria municipiului Reșița a emis dispoziția nr. 1475 din 8 iulie 2003, prin care a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri bănești pentru aceste imobile și a făcut oferta de restituire prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în sumă de 433.705.298 lei, ca diferență reală a imobilelor, stabilită pe bază de expertiză tehnică și despăgubirea primită de antecesori, actualizată cu indicele de inflație.

În motivarea dispoziției se arată pe terenul aferent casei, care a fost demolată, au fost edificate blocuri de locuințe, cu amenajările specifice.

Prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că în prezent există o suprafață liberă.

În raport de procedura administrativă prealabilă, obligatorie, s-a reținut că primul capăt de cerere, având ca obiect restituirea în natură este prematur formulată, întrucât reclamanta nu a efectuat procedura administrativă prealabilă, nesolicitând niciodată pârâtei restituirea în natură.

Cu privire la al doilea capăt de cerere, instanța de fond a apreciat că în mod legal pârâta a respins cererea reclamantei, întrucât restituirea prin echivalent este cea prevăzută în această situație, conform art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 1646 din 1 iulie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în mod legal reclamantei i s-au acordat titluri de valoare, față de faptul că din probatoriul administrat rezultă că terenul nu este liber de construcții.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta P.R. a declarat recurs, invocând greșita aplicare a legii.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanțele au fost sesizate de către reclamanta P.R. cu o acțiune în revendicare, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond a stabilit corect, corespunzător probatoriului administrat, calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 și natura juridică a bunurilor asupra cărora poartă acțiunea în revendicare de imobile preluate în mod abuziv în sensul art. 2 din același act normativ.

Pentru a respinge cererea, prima instanță a reținut prematuritatea acțiunii, cu referire la restituirea în natură și legalitatea respingerii cererii de către pârâtă, cu referire la acordarea despăgubirilor.

Or, este necontestat în cauză manifestarea de către reclamantă a intenției de declanșare a procedurii de restituire stabilită prin Legea nr. 10/2001 (fila 48 din dosarul de fond).

În raport de această manifestare neechivocă de voință a reclamantei în sensul aplicării Legii nr. 10/2001, cu referire la faptul că normele juridice sunt edictate pentru a produce efecte în sensul finalității avute în vedere de legiuitor, în mod nelegal acțiunea a fost respinsă sub aspectul acestui capăt de cerere.

Cu referire la măsurile reparatorii, hotărârea primei instanțe este dată cu neobservarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) și (7) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, respingând apelul și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe de altă parte, situația de fapt nu este pe deplin stabilită sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii (filele 44 și 22 – 32 din dosarul de fond) și situației reale a imobilelor revendicate în vederea aplicării dispozițiilor art.1 din Legea nr. 10/2001 (filele 9, 43 și 77 – 80 din dosarul de fond).

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 312 și art. 314 raportat la art. 313 teza II C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia atacată și va trimite dosarul Curții de Apel Alba Iulia, în vederea rejudecării apelului declarat de aceeași parte împotriva hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta P.R. împotriva deciziei nr. 1646 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel Timișoara, casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.