Enforcement of minimum distance for neighborly viewing windows and allocation of judicial costs in boundary delimitation proceedings

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5820/2003, reclamanții I.M.L. și I.G. au chemat în judecată pe pârâții F.T. și F.E., solicitând a se dispune grănițuirea proprietăților riverane și stabilirea liniei de hotar, obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință 40 mp teren, obligarea pârâților să desființeze ferestrele de vedere, montate la o distanță mai mică decât limita legală și obligarea lor să permită construirea gardului ce separă proprietățile.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului alipit de cel al pârâților, au construit pe el o casă și un tronson de gard, dar au fost împiedicați în continuarea edificării gardului de către pârâți, care au și ocupat o suprafață din terenul reclamanților.

Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 7707 din 15 octombrie 2003, a admis acțiunea, a dispus grănițuirea proprietăților părților, a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie terenul ocupat din proprietatea reclamanților, a obligat pârâții să desființeze cele patru ferestre de vedere amplasate spre proprietatea reclamanților, fără respectarea distanțelor legale, a obligat pârâții să permită reclamanților construirea gardului pe linia de hotar stabilită.

Instanța de fond a reținut, din probele administrate, că atât reclamanții, cât și pârâții dețin în fapt suprafețe de teren mai mici decât cele înscrise în actele de proprietate, iar expertul topo a propus o delimitare care să evite demolarea construcției noi, edificate de pârâți pe aliniamentul IHMNC, urmând ca pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul ocupat fără drept.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții au formulat apel.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 412 din 18 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul, reținând că instanța de fond, în baza rolului activ a administrat toate probele necesare soluționării corecte a cauzei și a interpretat în mod judicios dispozițiile legale aplicabile în materie, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Această decizie a fost atacată cu recurs de pârâți, care, în esență, au susținut că, atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au analizat și apreciat în mod corect probele administrate în cauză.

Pârâții au susținut că în mod greșit instanța de apel a respins cererea lor de refacere a expertizei topo efectuate în cauză, prin care s-a modificat suprafața de teren care le aparține conform titlului de proprietate, că greșit s-a admis capătul de cerere privind obligarea acestora să desființeze ferestrele de la propriul imobil, întrucât ele existau din 1967 și nu s-a încălcat nici o prevedere legală, precum și faptul că greșit au fost obligați la plata cheltuielilor aferente grănițuirii, deoarece acestea se suportă de ambele părți.

Recursul este nefondat.

Cu toate că în redactarea motivelor de recurs nu au fost indicate motivele de casare la care se referă recurenții-pârâți, acestea pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analiza susținerilor formulate în cererea de recurs conduce la concluzia că aceste critici sunt nefondate, ele vizând aspecte ce țin de aprecierea probatoriilor administrate în cauză.

În primul rând, trebuie precizat că, în conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel…”, astfel încât obiectul prezentului recurs îl face doar decizia nr. 412/2004 a Curții de Apel Ploiești, urmând a fi analizate criticile aduse acesteia.

Din analiza dosarului rezultă că prima instanță, exercitându-și rolul activ, a dispus administrarea tuturor probelor pertinente, utile și concludente cauzei, pentru aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Prin criticile exprimate recurenții-pârâți doresc casarea hotărârilor pronunțate, susținând că expertiza topo a fost realizată fără ca expertul să depună jurământul și fără a se face dovada că părțile au fost citate pentru data fixată pentru efectuarea lucrării; susținerea aceasta nu își găsește fundament în realitate, întrucât, așa cum se arată în preambulul raportului de expertiză, părțile au fost legal citate și prezente la fața locului.

Dar, neprocedând în conformitate cu regulile procedurale și neinvocând această neregularitate în fața instanței de fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ., recurenții-pârâți nu o mai pot invoca pentru prima dată omisso medio în recurs.

O altă critică nefondată, invocată pentru prima oară în recurs, se referă la modificarea suprafeței de teren ce le aparține ca urmare a faptului că reclamanții ar fi acaparat o porțiune de teren de 55 mp.

Or, nici în fața instanței de fond, nici a celei de apel nu s-au administrat probe din care să rezulte acest aspect.

În raportul de expertiză efectuată în cauză apar suprafețe diferite față de cele înscrise în actele de proprietate ale părților, deoarece așa au reieșit în urma măsurătorilor.

Un alt motiv de recurs are în vedere problema celor patru ferestre de vedere, recurenții susținând că acestea au fost edificate încă din anul 1967, fără a fi făcut însă vreo dovadă în acest sens și că nu s-a încălcat nici o prevedere legală.

Acest motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, prin expertiza efectuată în cauză stabilindu-se că ferestrele amplasate pe peretele imobilului dinspre intimații-reclamanți se află la o distanță de 0,7 m față de gardul despărțitor, deci la o distanță mai mică de 1,90 m prevăzută în dispozițiile art. 612 C. civ.

Ferestrele sunt amplasate nelegal, fiind edificate și fără consimțământul reclamanților.

Astfel, în mod corect instanța de apel a respins acest motiv invocat și în apel, cu atât mai mult cu cât, prin dimensiuni, ele sunt ferestre de vedere și nu de lumină, cum s-a susținut.

În ceea ce privește nemulțumirea privind obligarea pârâților-recurenți la plata cheltuielilor de judecată, aceștia sunt în eroare atunci când susțin că trebuiau să fie obligați la plata a jumătate din acestea, în temeiul art. 584 C. civ.; prevederile din acest articol se referă la cheltuielile ocazionate de edificarea unui zid despărțitor între proprietăți, prevedere ce trebuie a fi coroborată cu art. 600 C. civ., și nu la cheltuielile de judecată în sens procedural, pe care trebuie să le suporte pârâții în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de F.T. și F.E. împotriva deciziei nr. 412 din 18 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2004.