Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5330/2004 AI generated

Contractual silence on late payment penalties bars statutory penalty claims under civil code principles of party autonomy

Case Number Decizia nr. 5330/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the appellate court’s refusal to award additional late payment penalties and leaving the lower instance judgment awarding the defendant 313,236,000 lei in school fees and 42,756,714 lei in original penalties intact. The dispute concerned a 1996 contract for the schooling of military students, where the claimant sought to increase the awarded penalties based on subsequent government orders, arguing the appellate court failed to admit the increased claim. The Court held that the contract explicitly lacked any clause for late payment penalties, specifying that the consequence for non-performance was termination of the agreement, and that private agreements are binding law between parties under Article 969 of the Civil Code, thus rejecting the claimant’s argument that statutory penalty rates should apply or that the court’s refusal constituted an error of law under Article 304(9) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 969 C. civ; Contractual silence on late payment penalties bars statutory penalty claims under civil code principles of party autonomy: Clauzele înserate în contractul nr. 35265 din 23 octombrie 1996, de către reclamant și pârâtă nu sunt de ordine publică pentru a înfrânge prevederile art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Keywords

AI generated
contractual penalty clause late payment of fees Civil Procedure Code damages payment termination agreement contract sui generis

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 380 din 19 iunie 2001, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale București, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și a obligat pârâta C.N.F.R. Navrom SA Galați la plata sumei de 313.236.000 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare și la plata sumei de 42.756.714 lei cu titlu de penalități de întârziere către reclamant.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că între părți a intervenit contractul nr. 35265 din 23 octombrie 1996 privind școlarizarea unui număr de 36 studenți, contract defalcat pe specialități și ani de studii.

S-a mai reținut de instanța de fond faptul că pârâta datorează atât cheltuieli de școlarizare cât și penalități de întârziere, respectiv suma de 42.756.714 lei în conformitate cu reglementările stipulate în H.G. nr. 551/1990.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 283 din 14 noiembrie 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta C.N.F.R. Navrom Galați SA și a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, Academia Națională „Mircea cel Bătrân”.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că din contractul de școlarizare nr. 35265 din 23 octombrie 1996 rezultă atât obligațiile lor reciproce cât și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora.

S-a mai reținut faptul că pârâta C.N.F.R. Navrom SA Galați a datorat reclamantei cheltuieli de școlarizare pentru studenți, decontate trimestrial în avans dar nu și penalități de întârziere în cazul neplății sumelor datorate, așa cum a solicitat reclamanta.

Cum pârâta-apelantă nu s-a conformat dispozițiilor legale, referitoare la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 1.603.500 lei, s-a dispus anularea apelului declarat de aceasta.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamantul Ministerul Apărării Naționale, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece :

- Instanța de apel în mod greșit nu i-a admis cererea referitoare la majorarea câtimii pretențiilor cu titlu de penalități de întârziere în valoare de 228.583.971 lei. Această sumă majorată este rezultatul actualizării penalităților de întârziere în cotele de 0,30% și respectiv 0,15% pe zi așa cum sunt prevăzute în H.G. nr. 354/1999 și 564/2000.

Recursul nu este fondat.

Raporturile juridice dintre reclamantul Ministerul Apărării Naționale, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, pe de o parte, și pârâta C.N.F.R. Navrom Galați SA au luat ființă în baza contractului nr. 35265 din 23 octombrie 1996, din dosarul nr. 5651/2000 al Curții de Apel Constanța anexat la dosarul cauzei. În contract au fost stabilite, în mod concret atât obligațiile reciproce ale părților cât și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării obligațiilor asumate.

În contractul mai sus menționat, la pct. II (1-9) au fost stabilite obligațiile ce revin pârâtei C.N.F.R. Navrom S.A. Galați, printre acestea fiind și aceea a decontării trimestriale în avans a cheltuielilor de școlarizare pentru studenți, pe baza documentelor de plată întocmite de organul financiar al reclamantului însoțite de documente justificative. Contractul nu prevede nici o clauză care să se refere la plata unor penalități de întârziere în cazul neplății sumelor datorate.

De altfel, contractul dintre părțile litigante nici nu putea să cuprindă o astfel de clauză, deoarece prin contract s-a prevăzut obligația plății în avans de către pârâtă a cheltuielilor școlarizare, iar sancțiunea pentru neexecutarea obligațiilor asumate era încetarea contractului încheiat, nicidecum plata unor penalități de întârziere.

Clauzele înserate în contractul nr. 35265 din 23 octombrie 1996, de către reclamant și pârâtă nu sunt de ordine publică pentru a înfrânge prevederile art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Cum convențiile se interpretează întotdeauna în favoarea celui care se obligă, instanța de apel a reținut în mod judicios faptul că solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la plata penalităților de întârziere majorată nu are fundament juridic.

Așadar față de cele constatate, Înalta Curte va reține că, motivul de recurs invocat nu se circumscrie temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și în consecință se va respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale pentru Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, împotriva deciziei civile nr. 283 din 14 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale pentru Academia Navală Mircea cel Bătrân împotriva deciziei nr. 283/C din 14 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.