Reparative restitution of real property: validity of state title following voluntary sale by pre-emigration applicant under Decree 223/1974
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the plaintiffs’ claim for in-kind restitution and the declaration of nullity of a subsequent sale contract. The dispute involved former owners seeking the return of a house and land expropriated under Decree No. 223/1974, with the specific factual context that the original owner had voluntarily sold the property to the state in 1976 for a set price just before obtaining approval for definitive departure from the country. Relying on Methodological Norms approved by H.G. No. 498/2003, the court held that because the state’s title was validly constituted through a compensated transaction rather than an abusive confiscation, the state retained valid ownership, rendering the subsequent private sale legally effective and precluding the application of restorative justice under Law No. 10/2001.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ; Reparative restitution of real property: validity of state title following voluntary sale by pre-emigration applicant under Decree 223/1974: Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au arătat, în esență, că soluția instanței de apel este nelegală deoarece titlul statului nu este valabil, iar subdobânditorul imobilului a fost de rea-credință.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 24 aprilie 2002, W.E. și W.F. au chemat în judecată Consiliul Local al municipiului Arad, SC R. SA Arad și L.V. cerând, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Arad, nr. 2/2, compus din casă și 237 mp teren, bunuri identice cu p.t. nr. 1911-1912/a/117 și 4327/20-24/f, înscrise în C.F. 5193/a Arad, preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974.
Totodată au solicitat să se constate lipsa de valabilitate a titlului statului și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 853 din 3 martie 1997 prin care imobilul a fost înstrăinat pârâtei L.V., cu consecința rectificării și restabilirii situației tabulare anterioare în C.F. 5193/a Aradul Nou.
Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 315 din 9 iulie 2002, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 136 din 29 octombrie 2002, a admis apelurile pârâților și, schimbând în întregime sentința, a respins, ca nefondată acțiunea, cu motivarea că W.E., fosta proprietară, a făcut cerere de plecare definitivă din țară în baza Decretului nr. 223/1974 și a înstrăinat imobilul către stat. Întrucât titlul statului (al vânzătorului) a fost valabil constituit, rezultă că nulitatea actului subsecvent de înstrăinare este inoperantă, iar reclamanții, pe cale de consecință, nu au beneficiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au arătat, în esență, că soluția instanței de apel este nelegală deoarece titlul statului nu este valabil, iar subdobânditorul imobilului a fost de rea-credință.
Recursul este nefondat.
Cu privire la Decretul nr. 223/1974, textul pct. 1.4. lit. B din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003 distinge între cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului și situația persoanei care, făcând cerere de plecare definitivă din țară, a înstrăinat locuința sa către stat. În această din urmă ipoteză se consideră că întrucât, înainte de materializarea intenției sale de a părăsi definitiv țara, cel în cauză a avut posibilitatea de înstrăinare a imobilului altfel decât, după aceea, prin a-l vinde statului, practic, împrejurarea că a încasat prețul acestei vânzări, face ca preluarea să nu fie abuzivă. În prezența unei asemenea împrejurări se impune, inevitabil, soluția respingerii cererii de reparațiune.
În speță, așa după cum rezultă indubitabil din probele dosarului, în anul 1976, reclamanta W.E., primind aprobarea plecării definitive din țară, a vândut statului imobilul din litigiu, încasând prețul de 40.000 lei și semnând procesul-verbal de predare a bunului vândut.
Așa fiind, soluția instanței de apel de respingere a cererii de reparațiune, fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, se verifică, în contextul prevederilor pct.1.4 lit. B din Norme (reproduse supra), ca fiind legală și temeinică.
Nu mai puțin, titlul statului (al vânzătorului) fiind valabil, este exclusă vânzarea lucrului altuia, motiv pentru care, cu temei a fost respins și capătul de cerere referitor la nulitatea actului subsecvent de înstrăinare.
În consecință, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții W.F. și W.E. împotriva deciziei nr. 136 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2004.