Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5131/2005 AI generated

Absolute nullity of cemetery plot concession due to exclusion of statutory heirs from inheritance

Case Number Decizia nr. 5131/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff's appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case for retrial, effectively reversing the lower courts' dismissal of the claim. The dispute concerned an action for the absolute nullity of a 1982 concession contract for burial plots in a Buzău cemetery, where the plaintiff alleged the act was invalid because it excluded other heirs from the inheritance of the deceased grandparents. The appellate court had previously dismissed the claim as unfounded, arguing it was a res judicata matter previously litigated in a partition case; however, the Supreme Court determined this was a grave error of fact and a violation of procedural norms, specifically Article 129 of the Civil Procedure Code, which required the lower court to investigate whether the exclusion of heirs constituted a ground for absolute nullity.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ; Absolute nullity of cemetery plot concession due to exclusion of statutory heirs from inheritance: Considerând hotărârea nelegală B.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 11 C. proc. civ., respectiv decizia cuprinde motive străine de natura pricinii și se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate și a solicitat admiterea și casarea cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Keywords

AI generated
absolute nullity of judgment res judicata contract of inheritance Roman law statutory ground for exclusion grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 14 aprilie 2004 și înregistrată sub nr. 3843/2004 la Judecătoria Buzău, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâta O.C. pentru a se constata nulitatea absolută a actului de concesiune nr. 220 din 16 decembrie 1982.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că se impune constatarea nulității absolute întrucât actul de concesiune privind locurile de veci situate în Cimitirul Sf. Gheorghe din municipiul Buzău a fost dobândit prin excluderea de la moștenire a celorlalți moștenitori ai defuncților C. și Ș.G., bunicii săi.

Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 2504 din 17 mai 2004, a respins acțiunea, reținând că actul de concesiune în discuție, a fost încheiat de autorul pârâtei, defunctul G.C., în nume propriu și nu ca autor comun al părților iar, în cauză, nu subzistă nici unul din motivele de nulitate a actului juridic.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 2585 din 12 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B.A.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că aspectele invocate în acțiune au formulat obiectul procesului privind partajarea locului de veci menționat, acțiune promovată de aceeași reclamantă și soluționată irevocabil prin respingere, aceeași soluție fiind dată și în acțiunea privind constatarea nulității relative a actului de concesiune în discuție.

Considerând hotărârea nelegală B.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 11 C. proc. civ., respectiv decizia cuprinde motive străine de natura pricinii și se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate și a solicitat admiterea și casarea cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Recursul este fondat.

Reclamanta B.A. este fiica lui M. și A.G. și nepoata lui C. și Ș.G., în timp ce pârâta este tot nepoata acestora din urmă fiind fiica lui C. și L.G.

Bunicii defuncți au procurat și amenajat locul de veci nr. 2 din parcela 21 rândul nr. 1 din Cimitirul nr. 2 denumit Sf. Gheorghe, în anul 1936, unde aceștia au fost înmormântați (vezi răspunsul la interogator al pârâtei dosar nr. 4786/2000).

Părinții reclamantei M.G., decedat la 3 mai 1972 și A.G., decedată la 25 mai 1982 au fost înmormântați tot aici (pct. 4, interogator dosar nr. 4786/2000).

În condițiile date instanța în baza art. 129 C. proc. civ., avea obligația să dispună administrarea de probe pentru clarificarea situației actului de concesiune din 16 decembrie 1982 pentru a se verifica dacă sunt întemeiate sau nu susținerile făcute prin acțiune respectiv că nu s-au trecut toți copiii în viață la deschiderea moștenirii și descendenții fiilor predecedați și nu s-a trecut numele persoanei defuncte, motiv de nulitate absolută a actului.

Pentru clarificarea acestui aspect se impune admiterea recursului în baza art. 313 C. proc. civ. și casarea deciziei cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de B.A. împotriva deciziei nr. 2585 din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2005.