Judicial auxiliary health insurance exemptions under Law 92/1992 vs. mandatory contributions under Law 145/1997

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 321 din 7 martie 2003, Tribunalul Constanța a admis acțiunea principală și cererile de intervenție în interes propriu formulate de contestatorii Ș.V., V.F., C.C. și R.A. și intervenienții P.E. și N.M., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Constanța și Ministerul Justiției și au fost obligați pârâții să restituie reclamanților și intervenientelor sumele reprezentând 7 % din salariul cuvenit cu titlu de primă de asigurare de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001, reactualizate cu indicele de inflație la data executării hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții și intervenientele, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate, beneficiază de dispozițiile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, care consacră gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați, personalul auxiliar și familiile lor. Prin H.G. nr. 409/1998 au fost stabilite condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru personalul auxiliar și familiile acestuia, iar Legea nr. 145/1997, care reprezintă cadrul general privind asigurările sociale de sănătate nu conține dispoziții care să modifice dispozițiile Legii nr. 92/1992 în privința gratuității acordată personalului auxiliar.

Se mai reține că prin H.G. nr. 409/1998 apărută după publicarea Legii nr. 145/1997, care prevede că magistrații și personalul auxiliar beneficiază în mod gratuit de serviciile de asistență medicală, practic personalul auxiliar a fost inclus în rândul personalului care potrivit Legii nr. 145/1997 beneficiază de asigurări de sănătate fără plata contribuției.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 662/C din 18 iunie 2003, a admis recursul formulat de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța, a modificat sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta V.F. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut că reclamanta V.F., care îndeplinește funcția de muncitor telefonist, nu se încadrează în categoria personal auxiliar de specialitate, pentru a beneficia de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992.

În privința celorlalți reclamanți, hotărârea atacată este însă legală în raport cu dispozițiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992. Prin art. 99 alin. (2) se prevede ca printr-o hotărâre de guvern se vor reglementa doar condițiile de acordare a gratuității, fără să se poată relua în discuție aspectul gratuității.

Condițiile de acordare nu sunt arătate nici prin H.G. nr. 409/1998, care dispune ca în termen de 30 zile de la publicare vor fi stabilite aceste condiții. Au fost emise Normele nr. 318/FB/64/807/1999 care prevăd că acordarea gratuităților operează dacă se face dovada reținerii primelor de asigurare în contul contribuțiilor lunare de asigurări de sănătate, dar concluzia care se desprinde din analiza textelor este că se ajunge ca prin acte normative inferioare legii să se modifice art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992.

Reține instanța de apel, că o dovadă a faptului că nici prin apariția Legii nr. 145/1997 nu s-a intenționat înlăturarea beneficiului gratuității acordat prin art. 99 din Legea nr. 92/1992 o constituie adoptarea Legii nr. 118/2001, prin care s-a prevăzut noul conținut al art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în care se condiționează gratuitatea asistenței medicale de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care susține că hotărârile atacate sunt date cu încălcarea esențială a legii.

În esență, se arată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 prevede că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat pe principiul solidarității în colectarea și utilizarea fondurilor și că în art. 4 din această lege sunt arătate categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării. Art. 6 enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției, iar în art. 55 din lege sunt stabilite categoriile de persoane asigurate prin efectul legii cu scutire de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate. Cu excepția acestora, conform art. 52 din lege, pentru celelalte persoane asigurate este stabilită obligația de plată a unei contribuții bănești lunare, în cotă de 7 %, aplicată venitului brut.

Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, însă condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale se stabilesc prin Hotărâre de Guvern, iar în art. 5 din H.G. nr. 409/1998 se prevede obligația Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție de a emite norme comune pentru aplicarea acesteia.

Au fost emise normele comune nr. 318/FB/807/C/1999, însă printr-o interpretare sistematică a dispozițiilor cuprinse în actele normative menționate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se mai arată, că în Legea asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu sunt incluși în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției, că din tăcerea legiuitorului nu se deduce că aceștia sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate și că, încheind contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București, reclamanții au cunoscut că, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, angajatorul are obligația să vireze contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Recursul în anulare va fi admis, pentru următoarele considerente.

Prin art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 s-a prevăzut că magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, însă, conform art. 99 alin. (2) din lege, condițiile în care se acordau aceste facilități urmau să fie stabilite printr-o hotărâre de guvern.

Înainte ca o astfel de hotărâre să se emită, a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care stabilește obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, în art. 6 și art. 55 fiind prevăzute în mod expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de obligația de plată a acestei contribuții.

Beneficiarii de asistență medicală gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată nu sunt incluși în aceste categorii de persoane.

În executarea acestor dispoziții, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care prevede în mod expres că beneficiul gratuității prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997, lege care, în art. 4, instituie obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Interpretarea instanțelor de fond și recurs că Legea nr. 92/1992 a instituit o derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997 nu este corectă.

Condițiile de acordare a facilităților prevăzute de Legea nr. 92/1992 urmau a fi stabilite prin hotărâre de guvern. Anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 a fost modificată, iar modificările aduse acestei legi prin Legea nr. 142/1997 s-au produs aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate, existând astfel toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozițiilor celor două legi, magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete să fie incluși în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligația stabilită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.

O asemenea corelare nu a avut loc, iar prin H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997.

Prin urmare, nu se poate reține că Legea nr. 92/1992 derogă de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997 și că reclamanții și intervenientele, deși nu se includ în categoriile de persoane prevăzute de art. 6 și art. 55 din lege, în perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001 erau scutiți de la plata contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

De aceea, interpretarea dată de instanța de fond și cea de apel acestor dispoziții legale constituie o încălcare esențială a legii, care atrage incidența art. 330 C. proc. civ.

Pentru motivele expuse, se va admite recursul în anulare și va fi casată în parte decizia instanței de apel, prin care a fost modificată sentința instanței de fond, fiind respinsă numai acțiunea formulată de reclamanta V.F.

Se va respinge și acțiunea formulată de reclamanții C.C., R.A. și Ș.V., precum și cererea de intervenție formulată de N.M. și P.E. și se vor menține restul dispozițiilor deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Casează în parte decizia civilă nr. 662/C din 18 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța. Modifică în tot sentința civilă nr. 329 din 7 martie 2003 a Tribunalului Constanța. Respinge și acțiunea formulată de reclamanții C.C., R.A. și Ș.V. precum și cererea de intervenție formulată de N.M. și P.E. în contradictoriu cu Tribunalul Constanța și Ministerul Justiției. Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.