Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4783/2005 AI generated

Jurisdiction for appellate review of marital asset partition: accessory to divorce action under amended Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 4783/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant's recourse, modified the lower court’s decision, and clarified that the declination of jurisdiction applies to an appeal, ruling that the defendant prevailed on the procedural issue. The dispute concerned a partition of common marital assets valued at approximately 33.5 million lei, where the defendant challenged the Court of Appeal’s ex officio determination that the remedy was a recourse falling under the Tribunal’s jurisdiction under Article 17 of the Code of Civil Procedure, arguing instead that it was an appeal under Article 2821. The court held that an action for the division of common goods is an accessory to the principal action for divorce, thereby subjecting it to the same material jurisdiction rules and appellate pathways as the divorce itself, regardless of the asset value; consequently, the appellate instance had jurisdiction to hear the appeal, rendering the initial classification as a recourse erroneous. Key legal provisions included Article 36 of the Family Law Code, Article 17 and Article 2821 of the Code of Civil Procedure, and Law No. 195/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 17 C. proc. civ, art. 159 C. proc. civ, art. 2 pct. 2 C. proc. civ; Jurisdiction for appellate review of marital asset partition: accessory to divorce action under amended Civil Procedure Code: Pe fondul pricinii, se susține că partajul de bunuri comune fiind o acțiune accesorie divorțului ea este supusă acelorași reguli de competență materială ca și divorțul, fiind supusă acelorași căi de atac ca și acesta, deci căii de atac și a apelului, conform art. 2821, în redactarea dată prin Legea nr. 195/2004.

Keywords

AI generated
action for divorce determination of jurisdiction Civil Procedure Code family assets common provisions procedural review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 753 din 5 iulie 2004 Judecătoria Bicaz a admis acțiunea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul V.N.V., a constatat că părțile au dobândit în comun, în timpul căsătoriei bunuri mobile și imobile în valoare totală de 33.570.000 lei cu o contribuție de 80 %, reclamanta și 20 %, pârâtul, a dispus încetarea stării de indiviziune prin formarea și atribuirea loturilor, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 3.286.000 lei, cu titlu de sultă către reclamantă; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul D.I.

Împotriva susmenționatei sentințe a declarat apel pârâtul V.N.V., a reținut cotă diferențiată de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, precum și faptul că imobilul situat în comuna Poiana Teiului, nu face parte din bunurile comune, ea fiind proprietatea intervenientului D.I. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția civilă, sub numărul de dosar 5587/2004.

La termenul din 24 noiembrie 2004, din oficiu, instanța a pus în discuție calificarea juridică a căii de atac, ca fiind recurs, și competența materială de soluționare a cauzei, având în vedere valoarea bunurilor supuse împărțelii de 33.357.000 lei și art. 17 C. proc. civ., pe de o parte și dispozițiile art. 2821 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, coroborate cu dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 195/2004 și prin decizia civilă nr. 1041 din 24 noiembrie 2004 a dispus în baza art. 159 C. proc. civ., declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de V.N., în favoarea Tribunalului Neamț.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul V.N. susținând că, în mod greșit, instanța a pus în discuție calificarea căii de atac exercitate în cauză, întrucât după modificarea adusă Codului de procedură civilă la data de 18 noiembrie 2004, prin legea de aprobare a O.U.G. nr. 65/2004 nu mai era competentă, această competență revenind doar Tribunalului, ca instanță de apel.

Pe fondul pricinii, se susține că partajul de bunuri comune fiind o acțiune accesorie divorțului ea este supusă acelorași reguli de competență materială ca și divorțul, fiind supusă acelorași căi de atac ca și acesta, deci căii de atac și a apelului, conform art. 2821, în redactarea dată prin Legea nr. 195/2004.

Recursul este fondat pentru considerentele următoare:

Având în vedere prevederile art. 36 C. fam., potrivit cărora” la desfacerea căsătoriei bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora, iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii acestora, va hotărî instanța judecătorească, rezultă că orice cerere de partajare a bunurilor comune trebuie privită ca o cerere accesorie la acțiunea principală de divorț, indiferent dacă a fost formulată odată cu aceasta sau separat, după desfacerea căsătoriei, operând astfel o prorogare legală de competență.

Așadar, acțiunea având ca obiect partajul bunurilor comune este supusă acelorași reguli de competență materială ca și divorțul, fiind supusă acelorași căi de atac ca și acesta, indiferent de valoarea masei partajabile, fapt de natură a face incidente prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004 publicată în M. Of. nr. 470 din 26 mai 2004.

Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea constată că, în speță, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a calificat, în mod greșit calea de atac exercitată în cauză, ca fiind recurs în loc de apel și pe cale de consecință nelegal a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului Neamț.

Așa fiind, Curtea în temeiul art. 312 alin. (3) același cod, admite recursul, modifică decizia recurată, în sensul că dispoziția de declinare în favoarea Tribunalului Neamț se referă la calea de atac a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul V.N.V. împotriva deciziei civile nr. 1041 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Modifică decizia recurată, în sensul că dispoziția de declinare în favoarea Tribunalului Neamț se referă la calea de atac a apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.