Eviction appeal dismissed as meritless; suspension upheld pending property-right suit.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiffs' appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's interlocutory order of 4 March 2004 that suspended the appellate proceedings in an eviction case. The plaintiffs, who had won an eviction order against the defendants at first instance, challenged the suspension; the High Court affirmed it, holding that the Court of Appeal correctly applied Article 244(1)(1) of the Code of Civil Procedure because the eviction dispute's resolution depended on the existence or non-existence of a property right being litigated in a separate case (No. 4055/2003) seeking annulment of the underlying sale contract. The High Court also rejected the procedural complaint, finding no breach of the right to defense or adversarial principle since the plaintiffs had not requested an adjournment to engage counsel, and noting that denying such an adjournment is not a ground for nullity under Article 156 of the Code of Civil Procedure. The decision is final and irrevocable.
Legislator headnote
AI generatedart. 481 C. civ, art. 41 din Constituție, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 156 C. proc. civ; Eviction appeal dismissed as meritless; suspension upheld pending property-right suit: reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., art. 41 din Constituție și art. 112 și urm. C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 11 octombrie 2002 reclamanții R.J. și R.R.M. au chemat în judecată pe pârâții B.J. și B.K. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie evacuați necondiționat din imobilul situat în localitatea Gornești, înscris în C.F. nr. 971, nr. top 393/1.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, că sunt proprietari în cotă de 1/1 asupra imobilului și nu există nici un fel de pretenții reciproce între aceștia și pârâți, care au un comportament de răi gospodari, nu au achitat facturile de gaz metan, energie electrică, ceea ce a condus la sistarea furnizării acestora.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., art. 41 din Constituție și art. 112 și urm. C. proc. civ.
Pârâții B.J. și K. au formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a soților D.F. și D.E.; au solicitat respingerea cererii de evacuare, iar în caz de admitere a acesteia, chemații în garanție, de la care au cumpărat imobilul prin act sub semnătură privată încheiat la 2 februarie 2001, să fie obligați la plata sumei de 80.000 lei reprezentând prețul achitat și dobânda aferentă, până la plata efectivă a sumei datorate.
Prin sentința civilă nr. 5412 din 30 octombrie 2003 Judecătoria Târgu-Mureș a admis acțiunea și în consecință; a dispus evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul situat în localitatea Gornești, înscris în C.F. nr. 972 Gornești nr. top 393/1 și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții B.J. și K. în contradictoriu cu chemații în garanție D.F. și D.E.
Pârâții au formulat apel împotriva sentinței și au solicitat, în principal, suspendarea judecății apelului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4055/2003 al Judecătoriei Târgu-Mureș având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentic încheiat între reclamanți și chemații în garanție, iar în subsidiar, admiterea apelului, desființarea sentinței și respingerea acțiunii.
Curtea de Apel Târgu-Mureș a dispus, prin încheierea din ședința publică de la 4 martie 2004, suspendarea judecății apelului în conformitate cu dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4055/2003 al Judecătoriei Târgu-Mureș.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții R.J. și R.R.M. și au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că instanța a încălcat principiul dreptului de apărare și al contradictorialității prin aceea că a suspendat judecata la primul termen în lipsa părților, deși acestea ceruseră amânarea pentru a-și angaja apărător.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul dosarului nr. 198/2004/C al Curții de Apel Târgu-Mureș rezultă că, au formulat cerere de amânare a judecății pentru lipsă de apărare doar apelanții-pârâți (fila 14) și intimații-intervenienți (fila 15) nu și intimații-reclamanți.
Mențiunea din preambulul încheierii de suspendare a judecății privind constatarea depunerii la dosar de către intimați a cererilor de amânare a judecății pentru angajare de apărător, evident că se referă la intimații-intervenienți și nu la intimații-reclamanți care nu au depus nici o cerere în acest sens.
De altfel amânarea judecății pentru lipsă de apărare se poate acorda de instanță conform art. 156 C. proc. civ., numai dacă se apreciază că o asemenea cerere este temeinic motivată. Eventuala respingere a cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare nu poate constitui motiv de nulitate, instanța nefiind obligată, potrivit textului citat, să admită cererea.
La suspendarea judecății apelului instanța a avut în vedere cererea formulată de apelanții-pârâți în cuprinsul motivelor de apel, prin care au solicitat suspendarea până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4055/2003 al Judecătoriei Târgu-Mureș. Prin această acțiune reclamanții B.J. și K. au chemat în judecată pe pârâții D.F. și E. și R.J. și M.R. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului autentic încheiat între aceștia pentru vânzarea imobilului, iar pârâții D. să fie obligați să încheie cu reclamanții un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică a imobilului respectiv.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
În raport de această prevedere legală, în mod corect curtea de apel, având în vedere obiectul dosarului nr. 4055/2003 al Judecătoriei Târgu-Mureș a suspendat judecata prin încheierea din 4 martie 2004.
În consecință, motivele invocate de recurenții-reclamanți nefiind întemeiate, nu pot fi luate în considerație, așa încât recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții R.R.M. și R.J. împotriva Încheierii din 4 martie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă (dosar nr. 198/2004).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2005.