Appeal in reparation claim quashed and remanded; cash compensation barred for expropriated non-residential land under Law No. 10/2001.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 514 din 19 septembrie 2003, Tribunalul Olt a admis cererea formulată de B.A. și a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 36–40 din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003 și a normelor metodologice din aceeași dată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că B.A. a solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafață de 1.500 mp, expropriat prin Decretul nr. 353/1981 și pentru care Primăria Slatina, notificată, nu a emis o decizie sau dispoziție.

A mai reținut instanța de fond că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat în întregime de detalii de sistematizare, reclamantei cuvenindu-i-se măsuri reparatorii prin echivalent bănesc. Ca o consecință, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ce a fost introdus în cauză din oficiu la 6 martie 2003, a fost obligat să plătească echivalentul bănesc. A fost respinsă cererea față de primărie, cu motivarea că din probele administrate în cauză a rezultat că terenul expropriat nu poate fi restituit.

Apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 498 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Olt.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Hotărârea este contradictorie pentru că, deși instanța de apel a respins motivul de apel referitor la inexistența unei decizii sau dispoziții, a invocat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, care presupune existența unui asemenea act.

Se mai arată că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece, din probele administrate în cauză, nu rezultă că reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri bănești. În măsura în care primăria notificată a constatat că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, ar fi trebuit să trimită cererea către Prefectura Olt, competentă să stabilească aplicarea unei măsuri reparatorii prin echivalent.

Recursul este fondat.

Conform Legii nr. 10/2001, pentru a determina măsura reparatorie ce urmează a fi aplicată, este important a se stabili natura imobilului din momentul preluării și titlu în baza căruia preluarea a fost efectuată.

În cauza de față, este pe deplin stabilit faptul că imobilul a fost preluat în temeiul Decretului de expropriere nr. 353/1981. Aceasta înseamnă că, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent se vor acorda conform dispozițiilor art. 11 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 care statuează că pentru imobilele care aveau altă destinație decât aceea de locuință, măsurile reparatorii se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2) din lege.

Prin urmare, în cazul imobilelor expropriate, măsurile reparatorii prin despăgubiri bănești se acordă doar în cazul celor care aveau destinația de locuințe, în celelalte cauze, acordându-se titluri de valoare nominală, acțiuni sau compensare cu alte bunuri și servicii oferite de deținător.

În cauză nu s-a stabilit destinația imobilului la momentul exproprierii, ceea ce face ca Înalta Curte să nu poată aprecia dacă măsura acordării de despăgubiri bănești a fost corect individualizată de instanțele de judecată.

În al doilea rând, procedura instituită de lege pentru măsurile reparatorii prin echivalent este diferită de cea avută în vedere de instanțe.

Astfel, conform art. 36 alin. (3) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, unitatea deținătoare sau primăria va transmite oferta de acordare a despăgubirilor bănești prefecturilor, în timp ce, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, dacă se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, acestea se stabilesc prin dispoziție motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

De altfel, cererea reclamantei a fost introdusă în contradictoriu cu Primăria Slatina, Ministerul Finanțelor fiind introdus în cauză din oficiu de tribunal.

Se mai constat că prin cererea de declarare a apelului, Ministerul Finanțelor Publice a formulat critici referitoare la faptul că nu există o dispoziție motivată pentru soluționarea notificării, iar instanța nu a răspuns acestei critici.

Față de cele ce preced, Înalta Curtea reține că instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, fără să stabilească deplin starea de fapt, în raport de care să se conchidă asupra măsurilor reparatorii care se cuvin reclamantei și cine este obligat la plata lor. Pe cale de consecință, potrivit art. 312 cu referire la art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, va dispune casarea hotărârii pronunțate și va fi trimisă cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova.

Cu ocazia rejudecării, în urma probelor administrate, se vor stabili măsurile reparatorii la care reclamantul are dreptul, conform procedurilor specifice prevăzute de Legea nr. 10/2001. De asemenea, se va răspunde la toate criticile formulate prin cererea de declarare a apelului, la care nu s-a răspuns.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 498 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.