Rejection of in-kind restitution for apartments sold to tenants under Law 112/1995 during post-communist property restitution

Asupra recursului de față, constată :

Prin dispoziția nr. 1395 din 11 decembrie 2002 (art. 2) Primarul Municipiului Mediaș a respins cererea prin care petenții D.T., D.S., M.B.J., V.K., E.Z., H.Z. și M.E. solicitau restituirea în natură a terenului aferent construcțiilor înscrise în C.F. nr. 6728/II Mediaș, nr. top 200-201 /2/1/I, 200-201 /2/1 II, 200-201 /2/IV, situat administrativ în Mediaș, (construcții care le-au fost restituite prin aceiași dispoziție în raport cu cotele lor succesorale, art. 1), motivat de faptul că nu au cetățenia română și, ca atare, nu pot dobândi în România terenuri în proprietate personală.

Prin aceiași dispoziție (art. 3 și art. 4) a fost respinsă cererea prin care petenții solicitau restituirea în natură a apartamentelor înscrise în C.F. nr. 6728/II Mediaș, nr. top 200-201 /2/I/III, 200-201 /2/V, nr. top 200-201 /2/1/VI și nr. top 200-201 /2/, situate la aceiași adresă întrucât acestea au fost înstrăinate chiriașilor conform Legii nr. 112/1995, cu mențiunea că formularea ofertelor de despăgubiri bănești pentru aceste apartamente se va face după avizarea acestora de Administrația Financiară.

Totodată s-a stabilit ca accesul în apartamentele situate la etajul imobilului să se facă prin P-ța F.

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2003 reclamanții D.T., D.S., M.B.I., V.K., E.Z., M.E. și H.Z. au cerut anularea dispoziției menționate, susținând că atâta timp cât imobilul situat în Mediaș, județul Sibiu, le-a fost preluat fără titlu, fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, sunt îndreptățiți să li se restituie în natură întregul imobil și, dat fiind că o parte din coproprietarii imobilului au calitatea de cetățeni români, inclusiv terenul aferent.

Mai susțin reclamanții că accesul în imobil, dată fiind configurația actuală a acestuia, nu se poate realiza prin Piața F. astfel cum s-a stabilit prin dispoziția atacată.

Prin sentința civilă nr. 138 din 4 martie 2003 Tribunalul Sibiu a admis, în parte, contestația și a anulat art. 2 din dispoziția atacată, în sensul că a obligat intimata Primăria Municipiului Mediaș să emită dispoziție de restituire în natură în favoarea contestatorilor și cu privire la terenul aferent imobilelor construcții înscrise în C.F. nr. 6728/II Mediaș, nr.top 200-201 /2/1/I, 200-201 /2/1/II și 200-201 /2/1/IV.

Prin aceiași sentință au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamanți.

În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit dovezile depuse, E.M., D.T. și D.S. au dobândit cetățenia română și cum, în raport de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cauza dedusă judecății reclamanții solicită a se constata că și-au păstrat calitatea de proprietari (și nu redobândirea unei asemenea calități) se impune obligarea intimatei să restituie reclamanților și terenul aferent apartamentelor 1, 2 și 4.

Referitor la cererea reclamanților de a le fi restituite în natură și apartamentele nr. 3, 5, 6, instanța a reținut că Statul Român nu le mai deține în proprietate întrucât au fost înstrăinate în favoarea chiriașilor fam. M., fam. A. și B.V., în condițiile Legii nr. 112/1995, caz în care măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, conform art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește critica referitoare la greșita stabilire a accesului la apartamente prin P-ța F., prima instanță a reținut că aceasta excede cadrului Legii nr. 10/2001 și nu poate face obiectul analizei în acest cadru procesual.

Prin decizia civilă nr. 370/A din 17 iunie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții D.T., D.S., M.B.I., V.K., E.Z., M.E. și H.Z. împotriva sentinței menționate, pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute și de prima instanță.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții D.T., D.S., M.B.I., V.K., E.Z., H.Z. și M.E., invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, reclamanții arată că instanțele de fond au interpretat greșit dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul imobilelor preluate abuziv se dispune restituirea în natură indiferent în posesia cui se găsesc în prezent.

Totodată, reclamanții arată că deși instanțele au reținut că au posibilitatea să își constituie calea de acces nu au stabilit cine suportă c/val. cheltuielilor ocazionate cu amenajarea căii de acces.

Analizând recursul, în raport de limitele investirii, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere casarea când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, este real că potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispoziție legală pe care reclamanții își fundamentează recursul, imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Prin excepție însă de la principiul prevăzut de dispoziția legală menționată, potrivit art. 18 lit. d) din același act normativ, nu se restituie în natură imobilele care au fost înstrăinate foștilor chiriași, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, pentru astfel de imobile foștii proprietari urmând a primi măsuri reparatorii numai în echivalent.

Așa fiind, cum apartamentele nr. 2, 5, 6 din imobilul în litigiu au fost înstrăinate chiriașilor în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, contracte nu au fost desființate, în mod legal instanțele, în aplicarea legii au reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Totodată, dată fiind că natura derogatorie de la dreptul comun a procedurii reglementată prin Legea nr. 10/2001, act normativ care nu conține dispoziții care să reglementeze situația căilor de acces la imobilele care cad sub incidența sa, altele decât cele din dreptul comun, în mod just instanțele de fond au reținut că nu poate face obiectul analizei în cadrul acestei proceduri cererile referitoare la stabilirea căilor de acces în imobile ori suportarea cheltuielilor ocazionate cu amenajarea acestora.

De altminteri, critica reclamantei referitoare la cheltuielile ocazionate cu amenajarea unei căi de acces la imobil excede cadrului juridic dedus judecății întrucât o asemenea cerere nu a făcut obiectul judecății la fond.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTI9VE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții D.T., D.S., M.B.I., V.K., E.Z., M.E. și H.Z. împotriva deciziei civile nr. 370/A din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.