Standing of public central bank under restitution law and proof of ownership at time of state seizure

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19 noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta Banca Națională a României, sucursala Iași, a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria municipiului Bârlad pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu destinație de locuință, în prezent demolat și pentru terenul de 4 ha situat în Bârlad. Acțiunea a fost fondată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.

Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 588 din 5 mai 2003 a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu a putut face dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilului și nici nu a dovedit că la punctul preluări imobilul era în proprietatea reclamantei. S-a mai constatat că Banca, ca instituție publică potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu face parte dintre persoanele care au calitatea de persoane îndreptățite, fiind în mod expres exceptată și căreia nu li se aplică reglementările acestei legi speciale. Imobilul fiind în patrimoniul Primăriei și cunoscându-se deci deținătorul, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 58 din 9 iulie 2003, a respins apelul ca nefondat.

Critica potrivit căreia greșit s-a considerat că Banca este o instituție publică, ignorându-se faptul că are personalitate juridică cu patrimoniu și sediu nu a fost primită de instanță.

S-a constatat că B.N.R. este o instituție publică în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 care gestionează bani publici și la care Statul Român este acționar majoritar și pe cale de consecință nu intră în reglementarea prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs întemeiat generic pe dispozițiile art. 304 și urm. C. proc. civ.

În esență s-a arătat că în mod greșit s-a aplicat art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Instanțele prin O.U.G. nr. 184/2002, act normativ apărut după formularea acțiunii în justiție. S-a mai arătat că este instituție de sine stătătoare care nu poate fi identificată cu Statul Român, nu este instituție bugetară a statului și plătește impozite. In calitate de proprietar al imobilelor este îndreptățită să revendice bunurile.

Recursul este nefondat pentru următoarele motive.

Potrivit art. 1 Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, Banca Națională a României este „banca centrală a Statului Român având personalitate juridică și cheltuieli proprii prevăzute în Statutul B.N.R.”.

Sub acest aspect instanțele au aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 când au stabilit că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin restituire în natură sau echivalent, după caz. Dacă restituirea lor, art. 3 alin. (21) întrucât prin O.U.G. nr. 184/2002 se referea numai la instituții publice ale statului după 26 martie 2004, când a intrat în vigoare Legea nr. 48/2004 pentru aplicarea O.U.G. nr. 184/2002, aria persoanelor juridice cărora nu li se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-a lărgit, fiind exceptate „ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companii, societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat precum și cele privatizate potrivit legii”.

Legea nr. 10/2001 nu se aplică nu numai sub acest aspect dar nici cât privește obiectul revendicării.

Nu s-a făcut dovada de reclamantă că a avut în proprietate la momentul trecerii în patrimoniul statului, imobilul. Revendicarea privește, conform petitului acțiunii și notificării adresate Primăriei, un teren (de pe care s-a demolat o casă) situat în Bârlad. În justificarea proprietății reclamanta a prezentat un ordin de adjudecare nr. 25 din 1 februarie 1940, prin care s-a adjudecat în favoarea B.N.R. S.A., cu sediul central în București, un imobil situat în Bârlad.

În raport de obiectul Legii nr. 10/2001 prevăzut de art.1 alin.1 potrivit căruia se restituie în condițiile legii „imobilele preluate în mod abuziv de stat sau de orice alte persoane juridice într-o perioada precis determinată 6 martie 1945-22 decembrie 1989”, este esențial să se cunoască momentul preluării, aspect pentru care reclamanta nu a putut produce probe.

De asemenea, corect a fost respinsă acțiunea și împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care, atâta timp cât se cunoaște deținătorul, Consiliul local municipal, nu este antrenat în răspunderea pentru despăgubiri în echivalent, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 fiind formal în acest sens.

Pentru considerentele arătate se va respinge ca nefondat recursul reclamantei-recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Banca Națională a României, sucursala Iași, împotriva deciziei civile nr. 58 din 9 iulie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.