Territorial Competence in Delictual Liability: Successive Damages Locate at Claimant's Domicile Under Art. 113(1)(9) CPC

Conflict negativ. Acţiune în răspundere civilă delictuală. Accident de muncă. Vătămare corporală. Prejudicii succesive. Locul producerii prejudiciului

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenţa instanţelor judecătoreşti

Index alfabetic: acţiune în răspundere civilă delictuală

- accident de muncă

- prejudicii succesive

- locul producerii prejudiciului

- competenţă teritorială alternativă

C.proc.civ., art. 107 alin. 1, art. 113 alin. 1 pct. 9, art. 116

În contextul în care, prin cererea de chemare în judecată, partea reclamantă nu a invocat un prejudiciu instantaneu, ale cărui consecinţe se produc dintr-odată sau într-o perioadă de timp foarte scurtă, ci pretinde că vătămarea sănătăţii şi a integrităţii sale corporale a avut consecinţe de durată, afirmând prejudicii materiale şi morale cu caracter succesiv, care se produc continuu, într-o perioadă îndelungată de timp, locul săvârşirii faptei nu se suprapune cu locul producerii consecinţelor păgubitoare (domiciliul părţii).

Prin urmare, atunci când pretinde cheltuieli aferente refacerii sănătăţii şi recuperării fizice, precum şi nerealizarea câştigului din muncă, dar şi lezarea drepturilor și intereselor sale nepatrimoniale, partea reclamă manifestarea consecinţelor negative ale accidentului de muncă în alt loc decât acela în care a fost săvârşită fapta pretins ilicită.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 401 din 12 februarie 2025

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B., C., D., E și SC F. SRL, la plata sumei de 180.000 lei cu titlul de despăgubiri morale, reprezentând repararea prejudiciului cauzat acestuia de pârâţi în urma accidentului de muncă din data de 16.12.2015, în cadrul şantierului situat în Bucureşti şi a dobânzii legale de la data producerii accidentului de muncă până la data plăţii efective, precum şi a sumei de 10.000 lei, cu titlul de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate de acesta pentru refacerea sănătăţii, respectiv recuperare fizică, contravaloare medicamente, tratament medical, transport, urmare a accidentului de muncă din data de 16.12.2015, în cadrul şantierului situat în Bucureşti şi a dobânzii legale de la data producerii accidentului de muncă până la data plăţii efective.

În drept, a invocat art. 1357 si urm. C.civ., art. 22 lit. d) din Legea nr. 10/1991, Legea nr. 50/1990.

La data de 23.10.2023, pârâții B., C. şi D. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești.

La 15.11.2023, reclamantul a formulat cerere completatoare privind obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 165.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale, reprezentând repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat de pârâţi, în urma accidentului de muncă din data de 16.12.2015, în cadrul şantierului situat în Bucuresti şi a dobânzii legale de la data producerii accidentului de munca până la data plăţii efective, la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant pentru refacerea sănătăţii, respectiv recuperare fizică, contravaloare medicamente, tratament medical, transport, urmare a accidentului de muncă din data de 16.12.2015 şi a dobânzii legale de la data producerii accidentului de muncă până la data plăţii efective, la plata sumei de 25.000 lei reprezentând beneficii salariale nerealizate timp de aproximativ 1 an şi 2 luni, fiind în imposibilitatea de a lucra, întrucât a fost nevoit să rămână la domiciliul său pentru recuperare în urma accidentului suferit.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentința civilă nr. 4492 din data de 22.04.2024, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârâți prin întâmpinare și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Instanța a reținut incidența prevederilor art. 107 alin. 1 și art. 113 alin. 1 pct. 9 C.proc.civ., sens în care a apreciat că locul producerii prejudiciului este cel unde s-a produs lezarea valorii sociale ocrotite, în speță, integritatea fizică a reclamantului.

Prin urmare, în sensul pct. 9 al alin. 1 al art. 113 C.proc.civ., atât fapta ilicită, cât și prejudiciul s-au produs în București, în cadrul (...), iar domiciliul pârâților nu se află în circumscripția Judecătoriei Ploiești, în sensul art. 107 C.proc.civ., de unde rezultă că, în afară de domiciliul reclamantului, nu există niciun punct de legătură care să atragă competența Judecătoriei Ploiești.

A reţinut instanța că prejudiciile nepatrimoniale susceptibile de reparare pe temeiul răspunderii civile delictuale sunt diverse, unele dintre acestea, în special cele produse prin ricoșeu, cum ar fi cele generate de durerea încercată de moartea victimei etc., sunt susceptibile de a atrage competența instanței de la domiciliul creditorului, care în aceste situații coincide, în sensul pct. 9 al art. 113 C.proc.civ., cu locul producerii prejudiciului.

Cu toate acestea, pentru prejudiciul moral reclamat prin cererea de chemare în judecată lucrurile nu stau astfel, deoarece el s-a produs, la fel ca prejudiciul material, la locul faptei, fiind susceptibil de augmentare sau nu ulterior, având caracter de continuitate, însă momentul de început al suferinței percepute de victimă trebuie raportat la data și locul producerii, adică în sectorul 2, reclamantul neputând atrage competența unor instanțe diferite dacă, spre exemplu, își schimbă domiciliul subsecvent momentului faptei.

2.2. Prin sentinţa nr. 16854 din data de 12.11.2024, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidența prevederilor art. 113 alin. 1 pct. 9 C.proc.civ. și, faţă de natura prejudiciului pretins, moral constând în suferințele suportate de reclamant care o perioadă îndelungată a stat la domiciliu său (...) pentru a se recupera, sentimentul de neputință generat de starea de boală, dar și material, constând în contravaloarea cheltuielilor realizate cu diverse investigații și tratamente medicale realizate, instanța a apreciat că locul săvârșirii pretinsei fapte ilicite - Bucuresti - nu coincide în mod evident cu locul producerii prejudiciului. Acesta din urmă este reprezentat de domiciliul reclamantului.

Prin urmare, instanța a constatat că Judecătoria Ploiesti, ca instanță de la domiciliul reclamantului este competentă teritorial să soluționeze cauza în baza criteriului prevăzut de art. 113 alin. 1 pct. 9 C.proc.civ., dat fiind faptul că producerea prejudiciului material și moral pretins s-a realizat la domiciliul reclamantului.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. 1 C.proc.civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, pentru considerentele expuse în continuare.

Obiectul cauzei deduse judecăţii este reprezentat de solicitarea reclamantului A. de a obliga pârâţii B., C., D., E. şi societatea F. SRL la plata unor despăgubiri materiale şi morale, reprezentând repararea prejudiciilor cauzate acestuia de pârâţi în urma accidentului de muncă din data de 16.12.2015, în cadrul şantierului situat în Bucureşti şi a dobânzii legale de la data producerii accidentului de muncă până la data plăţii efective.

Cu privire la pretinsele fapte ilicite, reclamantul a arătat, în motivarea cererii de chemare în judecată, că acestea reies din actele întocmite de organele de cercetare penală în dosarul nr. x/P/2015 şi din raportul de expertiză depus la dosar (fiind enumerate de parte în cuprinsul cererii, cu titlu de exemplu, dar nu limitativ: depozitarea de materiale pe cofrajele nefinalizate, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzute la capitolele k şi 1.2), faptele fiind de natură civilă delictuală.

Referitor la prejudiciu, reclamantul a susţinut că acesta este reprezentat de vătămarea integrităţii sale corporale, aspect ce a determinat efectuarea unor investigaţii medicale complexe, pe o perioadă îndelungată de timp, a unui program de recuperare şi a unor intervenţii chirurgicale, alterarea condiţiei fizice cauzându-i o restrângere a vieţii familiale şi sociale. Totodată, prin cererea completatoare a indicat suma de 25.000 lei ca reprezentând beneficii salariale nerealizate timp de 1 an şi 2 luni, fiind în imposibilitatea de a lucra.

În raport de susţinerile reclamantului, precum şi de pretenţiile formulate prin acţiunea civilă dedusă judecăţii, reiese că finalitatea urmărită prin promovarea acesteia constă în acoperirea prejudiciului (material şi moral) creat prin pretinsele fapte ilicite ale pârâţilor, în raport de care urmează a se stabili şi competenţa teritorială.

Înalta Curte reţine că, în materia competenţei teritoriale, regula generală este cea prevăzută la art. 107 alin. 1 C.proc.civ., în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Dispoziţiile art. 113 alin. 1 C.proc.civ. prevăd, la pct. 9 că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În cauză, locul săvârşirii faptei (şantierului situat în Bucureşti) nu se suprapune cu locul producerii consecinţelor păgubitoare (domiciliul reclamantului) în contextul în care nu se invocă un prejudiciu instantaneu, ale cărui consecinţe se produc dintr-odată sau într-o perioadă de timp foarte scurtă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul învederează că vătămarea sănătăţii şi a integrităţii corporale a avut consecinţe de durată, afirmând prejudicii materiale şi morale cu caracter succesiv, adică acelea care se produc continuu, într-o perioadă îndelungată de timp.

Atunci când pretinde cheltuieli aferente refacerii sănătăţii şi recuperării fizice, precum şi nerealizarea câştigului din muncă, dar şi lezarea drepturilor și intereselor sale nepatrimoniale, partea reclamă manifestarea consecinţelor negative ale accidentului din 16.12.2015 în alt loc (la domiciliul său) decât acela în care a fost săvârşită fapta pretins ilicită.

Art. 113 alin. 1 pct. 9 C.proc.civ. reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale, aceste dispoziţii legale aplicându-se în mod alternativ cu cele ale art. 107 din acelaşi act normativ, în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente, conform art. 116 din cod, iar, în cauză, se reține că alegerea de competență a fost deja realizată de reclamant, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, în a cărei circumscripție teritorială s-ar fi produs prejudiciul.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. 2 şi alin. 4 C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.