Extraordinary appeal in revision: admissibility of material error and failure to requalify appeal path against annulment of recusal

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2026

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. şi C. S.A. la plata sumei de 85.000 RON, compusă din 80.000 RON cu titlu de daune morale, 5000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând onorariu avocat aferent urmăririi penale şi acţiunilor judiciare pe timpul urmăririi penale şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 677/2001, cele ale art. 1349, art. 1355, art. 1357-1359, art. 1370, art. 1373 alin. (1), art. 1382, art. 1383, art. 1385-1382, art. 1387, art. 1391 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 352/2024 din 23 ianuarie 2024, Judecătoria Târgu-Jiu a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta C. S.A.. prin întâmpinare; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi cererea sa de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată; a obligat reclamantul la plata către pârâta C. S.A.. a sumei de 1322,37 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii, a declarat apel reclamantul, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023.

La data de 16.05.2024, în cadrul dosarului nr. x/2023, apelantul-reclamant A. a depus la dosarul cauzei o cerere privind aducerea la cunoştinţa a unui caz de incompatibilitate a unuia dintre membrii completului de judecată, respectiv a domnului judecător D., preşedintele completului de judecată COM.A.10., iar prin precizările din şedinţa publică din data de 21.05.2024, acesta a arătat că înţelege să formuleze o cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2023

Prin încheierea nr. 6/2024 din data de 30 mai 2024, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins cererea de recuzare formulată.

Împotriva acestei soluţii, reclamantul a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova - secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2025.

Prin cererea formulată la data de 6 martie 2025, în cadrul dosarului nr. x/2025, recurentul-reclamant a înţeles să recuze completul C3R, invocând dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 13 şi art. 47 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 5 din data de 13 martie 2025 pronunţată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Craiova - secţia a II-a Civilă a admis excepţia nulităţii, invocată din oficiu, şi a anulat cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, sub nr. x, care prin decizia nr. 1557 din 22 octombrie 2025, a anulat recursul declarat şi a respins cererea intimatei C. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 1557 din 22 octombrie 2025, a formulat contestaţie în anulare recurentul A., solicitând anularea deciziei şi rejudecarea recursului, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi cele ale art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat, sub un prim aspect, că instanţa de recurs nu a cercetat motivul de recurs privind solicitarea de recalificare a căii de atac, dată fiind menţiunea inexactă a căii de atac susceptibile a fi formulată în cauză. În opinia sa, încheierea prin care a fost anulată cererea de recuzare nu poate fi atacată cu recurs.

Precizează că motivarea instanţei de recurs a ignorat complet solicitarea de recalificare a căii de atac formulate, dând dovadă de un formalism excesiv, fără a valorifica dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., sens în care face trimitere şi la decizia nr. 19/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Susţine că a solicitat instanţei supreme recalificarea căii de atac formulate, având în vedere menţiunea inexactă din dispozitivul încheierii atacate, iar omisiunea instanţei de a analiza acest motiv de nelegalitate procedurală i-a vătămat dreptul la o soluţie legală şi eficientă.

În subsidiar, consideră că este incident şi motivul de anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., sens în care arată că instanţa de recurs a invocat şi a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului la acelaşi termen, deşi recurentul nu era prezent. În opinia sa, în vederea respectării principiului contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., şi a dreptului său la apărare, se impunea amânarea judecării cauzei şi citarea sa.

Consideră că, în acest mod, au fost nesocotite şi dispoziţiile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 ianuarie 2026, intimata C. S.A. a solicitat, în principal, respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă; în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 21 noiembrie 2025, sub nr. x/2025, iar, prin rezoluţia din 24 noiembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la 27 ianuarie 2026.

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare vizează decizia instanţei de recurs, prin care a fost anulat recursul declarat de recurentul A..

Din examinarea memoriului demersului judiciar, rezultă că au fost aduse în discuţie motivele contestaţiei în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3, respectiv alin. (1) din C. proc. civ., pe de o parte, susţinându-se că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre care este rezultatul unei erori materiale, respectiv că nu s-a răspuns unui motiv de recurs invocat în termen, iar, pe de altă parte, că citarea recurentului cu ocazia soluţionării recursului nu a fost realizată cu respectarea prevederilor legale.

Primul motiv invocat în susţinerea contestaţiei, subsumat de parte dispoziţiilor art. 502 alin. (2) din C. proc. civ., se întemeiază pe ideea că instanţa de recurs a omis să cerceteze solicitarea de stabilire a căii de atac susceptibilă a fi formulată în cauză, invocând menţionarea greşită a căii de atac a recursului.

Această critică nu poate fi primită, instanţa supremă reţinând că, în realitate, contestatorul a invocat chestiuni care pun în discuţie legalitatea deciziei şi care nu se circumscriu noţiunii de eroare materială, în sensul dispoziţiilor art. 502 alin. (2) din C. proc. civ.

Se observă că prin criticile aduse contestatorul tinde să susţină ideea unei greşeli de judecată, respectiv de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, iar nu a unei veritabile erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului şi care au determinat soluţia pronunţată.

Deşi contestatorul susţine că hotărârea atacată chiar de el este nesusceptibilă de recurs separat, modalitatea în care instanţa de recurs a interpretat dispoziţiile legale incidente în cauză nu pot constitui motiv de formulare a unei contestaţii în anulare. Indiferent de interpretarea dată, aceasta nu se poate subsuma noţiunii de greşeală materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Instanţa supremă are în vedere că mijlocul procedural al contestaţiei în anulare poate fi introdus doar pentru motivele limitativ enumerate de lege, fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege şi fără a repune în discuţie problemele ce au fost soluţionate de instanţă în cadrul analizei motivelor de casare.

Nici motivul dezvoltat de contestator referitor la omisiunea instanţei de recurs de a analiza solicitarea de recalificare a căii de atac formulate în cauză nu poate fi primit.

În drept, această critică se circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Observă instanţa supremă că acest motiv de contestaţie este incident în situaţia în care instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate în termen. Ipoteza avută în vedere de legiuitor presupune o analiză pe fond a recursului, numai într-un asemenea caz putând să fie omisă cercetarea unui motiv de casare de la analiză, deci nu în cazul în care recursul a fost anulat în temeiul unei excepţii procesuale, cum este cazul în speţă.

În legătură cu motivul subsidiar al contestaţiei în anulare formulate, constată instanţa supremă că nu a fost invocată nelegala citare pentru termenul de judecată din data de 22 octombrie 2025, ci contestatorul este nemulţumit de împrejurarea că instanţa de recurs a invocat excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestei excepţii la acelaşi termen de judecată, fără a dispune amânarea cauzei.

Or, împrejurarea că recurentul nu a fost citat cu menţiunea de a pune concluzii cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, nu poate face obiectul unei contestaţii în anulare, întrucât această cale extraordinară de atac de retractare nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. sancţionează judecarea unei cauze cu încălcarea dispoziţiilor imperative vizând citarea părţilor, instituită prin art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Această normă, cum de altfel recunoaşte expres şi contestatorul, a fost respectată de instanţa de recurs în cadrul dosarului nr. x/2025, fiind, astfel, asigurată atât respectarea principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare.

Pe de altă parte, de vreme ce recurentul a fost înştiinţat cu privire la termenul de judecată fixat, dar acesta a ales să nu se prezinte, rezultă că şi-a asumat în deplină cunoştinţă de cauză posibilitatea ca în cadrul şedinţei publice să fie invocate din oficiu eventuale excepţii de ordine publică ori chiar motive de recurs de ordine publică.

Prin urmare, opţiunea exercitată de recurent, care a ales să nu se prezinte în şedinţa publică din data de 22 octombrie 2025, deşi a fost legal citat pentru respectivul termen, nu poate da naştere în sarcina instanţei de judecată a obligaţiei de a acorda un nou termen de judecată pentru ca acesta să fie citat cu menţiunea de a pune concluzii cu privire la excepţia nulităţii recursului.

În consecinţă, se constată că nu este fondat nici motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1557 din 22 octombrie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2025.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului privind restituirea taxei judiciare de timbru, se constată următoarele:

Contestatorul a invocat dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, care prevăd că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: a) când taxa plătită nu era datorată.

Se observă însă că taxa de timbru plătită a fost stabilită de instanţa de judecată în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, iar contestatorul a formulat cerere de reexaminare împotriva modalităţii de stabilire a taxei de timbru, în condiţiile prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013. Prin încheierea pronunţată de Înalta Curte la data de 10 decembrie 2025, în dosarul asociat nr. x/2025, având ca obiect reexaminare a taxei judiciare de timbru, s-a reţinut, în mod definitiv, în sarcina contestatorului obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, în vederea soluţionării contestaţiei în anulare ce formează obiectul dosarului nr. x/2025

Aşadar, nu se poate susţine că taxa de timbru plătită nu este datorată, iar apărările contestatorului legate de faptul că cererea sa ar fi fost scutită de plata taxei de timbru au fost analizate pe calea cererii de reexaminare formulate, astfel încât dezlegările date anterior în cauză cu privire la chestiunea timbrajului se impun cu autoritate de lucru judecat.

Faţă de cele ce precedă, Înalta Curte va respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, formulată de contestatorul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1557 din 22 octombrie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2025.

Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de contestatorul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2026.