Inadmissibility of insolvency-related contractual claims under the positive effect of res judicata

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2026

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I din C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad - secţia a II-a Civilă, la data de 21 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. Alba Iulia a solicitat, în principal, obligarea pârâtei Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. - în faliment la plata sumei de 787.087,76 RON, cu dobânda legală aferentă şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la remiterea unei cantităţi de deşeuri metalice cu o greutate de 1.044,42 tone, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi art. 453 din C. proc. civ. şi cele ale art. 1270 şi art. 1350 din C. civ.

La 02 noiembrie 2020, reclamanta A. S.R.L. a precizat acţiunea, solicitând anularea contractului de vânzare cumpărare nr. x din data de 01.04.20219 încheiat între părţi şi, implicit, anularea licitaţiei organizate la data de 25.02.2019, a tuturor actelor subsecvente încheiate, procedură organizată de către B., în calitate de administrator judiciar al societăţii Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A., şi repunerea părţilor în situaţia anterioară; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la remiterea unei cantităţi de bunuri, respectiv deşeuri metalice cu o masă/greutate de 1.044,42 tone, care nu au fost livrate şi, tot în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 787.087,76 RON, cu dobânda legală aferentă.

Prin încheierea din data de 22 februarie 2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea cererii precizate şi s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare în favoarea judecătorului sindic.

Prin sentinţa civilă nr. 312/2021 din 28 aprilie 2021, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a judecătorului sindic în soluţionarea acţiunii formulate de reclamantă şi s-a dispus declinarea competenţei funcţionale în favoarea completului iniţial sesizat, competent în litigii cu profesionişti.

Sesizată în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, Curtea de Apel Timişoara - secţia a II-a Civilă a stabilit competenţa materială de soluţionare a cererii formulate şi precizate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. Centrala Electrică de Termoficare Arad - prin administrator judiciar B., în favoarea completului iniţial sesizat, competent în litigii cu profesionişti.

Prin urmare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Arad - secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2020*.

II. Hotărârile pronunţate în cauză:

1. Prin sentinţa civilă nr. 822 din 17 noiembrie 2021, Tribunalul Arad - secţia a II-a Civilă a respins cererea în probaţiune formulată de reclamantă, vizând administrarea probelor cu expertiză, înscrisuri şi interogatoriul pârâtei; a admis excepţia de tardivitate a precizării de acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.

Sentinţa de fond a fost apelată de reclamantă, criticile acesteia vizând atât soluţionarea excepţiei de tardivitate a cererii precizatoare, cât şi nemotivarea în ceea ce priveşte inadmisibilitatea.

Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr pe rolul Curţii de Apel Timişoara - secţia a II-a Civilă.

2. Prin decizia civilă nr. 225/A din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Timişoara - secţia a II-a Civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, reţinând nemotivarea hotărârii din perspectiva petitelor indicate atât în cererea iniţială, cât şi în cererea precizatoare.

Decizia de apel a fost recurată de pârâta, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3. Prin decizia nr. 2526 din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

4. Prin sentinţa civilă nr. 16 din 16 ianuarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Arad - secţia a II-a Civilă a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi, în consecinţă, a respins acţiunea.

Împotriva sentinţei Tribunalului Arad a declarat apel reclamanta.

5. Prin decizia civilă nr. 315/A din 6 iunie 2025, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă.

III. Recursul declarat:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate şi, reţinând cauza spre rejudecare, desfiinţarea hotărârii instanţei de apel şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că decizia pronunţată se impune a fi casată pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine, după prezentarea unor considerente teoretice privind importanţa motivării hotărârilor judecătoreşti, că hotărârea recurată nu cuprinde o motivare suficientă şi coerentă cu privire la respingerea cererii subsidiare având ca obiect predarea în natură a unei cantităţi determinate de bunuri mobile, respectiv 1.044,42 tone deşeuri feroase şi neferoase, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (6) şi cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi dreptul un proces echitabil.

Precizează recurenta-reclamantă că instanţa de apel avea obligaţia, potrivit principiului disponibilităţii şi obligaţiei de a se pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere, consacrate de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., să analizeze cererea subsidiară de predare a bunurilor indicate.

Potrivit autoarei memoriului de recurs, instanţa de apel nu a analizat raţionamentul juridic expus în cererea de apel, prin care a arătat că solicitarea de predare a bunurilor nu intră sub incidenţa art. 75 din Legea nr. 85/2014, întrucât are ca obiect bunuri adjudecate şi achitate integral, respectiv bunuri care nu mai fac parte din averea supusă procedurii de insolvenţă, fiind ieşite din patrimoniul debitoarei.

În baza acestor considerente, apreciază că hotărârea recurată nu răspunde concret şi efectiv susţinerilor sale, nu conţine o motivare reală şi logică a soluţiei şi nici nu tratează distinct capătul de cerere privind predarea bunurilor.

Printr-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de prim control judiciar nu a analizat motivul de apel privind refuzul instanţei de fond de a administra probele esenţiale, direct legate de obiectul cererii subsidiare, chestiune care conduce la încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

În susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 6 par. 1 CEDO precum şi cele ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 au fost aplicate în mod greşit asupra cererii subsidiare privind predarea bunurilor.

Consideră că cererea subsidiară are natura unei acţiuni reale, prin care s-a solicitat executarea în natură a unei obligaţii contractuale de predare a bunurilor adjudecate, obligaţie ce decurge dintr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în cadrul procedurii de insolvenţă. În opinia sa, nu este vorba de o acţiune îndreptată împotriva averii debitorului supus procedurii insolvenţei şi nu are efecte asupra masei credale, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Totodată, susţine că instanţa de apel a extins protecţia conferită de dispoziţiile art. 75 într-un mod care excedează scopului său legal, generând o atingere nejustificată adusă dreptului legitim al reclamantei de a obţine executarea obligaţiei contractuale de predare a bunurilor precum şi dreptului său de proprietate consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.

Printr-o altă critică, circumscrisă de parte tot cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.

În opinia sa, interpretarea instanţei de apel în sensul că cererea subsidiară ar fi acoperită de autoritatea de lucru judecat izvorâtă din hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2018 contravine dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ.

Argumentează recurenta-reclamantă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de norma de drept indicată pentru a putea fi reţinută autoritatea de lucru judecat. Astfel, susţine că între cele două litigii nu există identitate de obiect şi de cauză, chestiunea litigioasă din litigiul pendinte nu a fost tranşată pe fond în dosarul anterior, au fost ignorate diferenţele esenţiale între acţiunea în realizarea unei creanţe şi acţiunea reală de predare, sens în care face trimitere la decizia nr. 1047/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar considerentele hotărârii anterioare nu pot acoperi cererea actuală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 22, art. 483, art. 488, art. 425, art. 430 din C. proc. civ., art. 6 CEDO şi dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

IV. Apărarea formulată:

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, după prezentarea situaţiei de fapt şi a parcursului demersului judiciar, intimata-pârâtă a arătat, în esenţă, că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., considerând că instanţa de apel s-a aplecat asupra criticilor formulate şi a făcut referire expresă la ambele capete de cerere. Consideră că era de prisos analiza criticilor referitoare la probatoriu, în contextul în care s-a reţinut inadmisibilitatea cererii introductive în ansamblul său.

Mai arată intimata-pârâtă că şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este neîntemeiat, atât timp cât chestiunea fundamentală pe care recurenta şi-a bazat acţiunea, sub toate capetele de cerere, a fost tranşată definitiv în dosarul nr. x/2018, instanţa de apel aplicând în mod corect dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a la data de 01 septembrie 2025, iar prin rezoluţia din data de 23 octombrie 2025 s-a stabilit termen de judecată la data de 27 ianuarie 2026.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Analizând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul este nefondat.

Constată Înalta Curte că, prin acţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă, reclamanta A. S.R.L. Alba Iulia a solicitat, în principal, obligarea pârâtei Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. - în faliment - la plata sumei de 787.087,76 RON, cu dobânda legală aferentă şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la remiterea unei cantităţi de deşeuri metalice cu o greutate de 1.044,42 tone.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea, soluţie menţinută şi de instanţa de apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. Recursul este nefondat.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nemotivarea deciziei atacate, întrucât instanţa de apel nu a analizat distinct nici cererea subsidiară privind predarea bunurilor şi nici motivul de apel privind refuzul instanţei de fond de a administra probele esenţiale, direct legate de obiectul cererii subsidiare, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu lipsa unei judecăţi efective, ce afectează dreptul la un proces echitabil şi încalcă dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Notează instanţa supremă că motivul de nelegalitate invocat vizează nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cercetând cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar devolutiv, examinând motivele de apel, a analizat circumstanţele concrete deduse judecăţii, raportându-le atât la dispoziţiile speciale prevăzute de legea insolvenţei, cât şi la litigiul anterior dintre părţi.

În concret, instanţa de apel a statuat că demersul judiciar, în ansamblul său, este supus dispoziţiilor speciale prevăzute de legea insolvenţei, reţinând că pretenţiile reclamantei, indiferent dacă se referă la obligaţia de a da o sumă de bani ori de a preda o cantitate de bunuri, urmează regimul juridic prevăzut de legea specială.

În egală măsură, a reţinut instanţa de apel că este incident efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat derivat din sentinţa civilă nr. 297 din 20.05.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 652 din 20.12.204, chiar dacă între cele două cauze nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, întrucât fundamentul juridic pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile este acelaşi, respectiv obligarea pârâtei, în temeiul răspunderii civile contractuale, ca urmare a unei pretinse neîndepliniri a obligaţiilor izvorâte din contractul încheiat în urma licitaţiei din data de 25.09.2019, la plata unei sume de bani şi, în subsidiar, la predarea unor bunuri.

În legătură cu efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a reţinut instanţa de apel că, prin hotărârea definitivă anterioară, a fost clarificată chestiunea litigioasă referitoare la obiectul contractului încheiat între părţi, stabilindu-se definitiv că obiectul contractului l-au constituit maşinile combinate 1200t/h nr. 1 şi nr. 2, privite ca active patrimoniale ale debitoarei, iar nu ca deşeuri fier vechi, la preţul de piaţă al acestora.

A concluzionat instanţa de apel că aceste statuări nu mai pot fi repuse în discuţie, fiind acoperite de efectul pozitiv al lucrului judecat consacrat de prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În raport de aceste considerente ale instanţei de apel, instanţa supremă găseşte nefondată critica recurentei-reclamante în sensul că motivarea deciziei este insuficientă şi omisivă, atât timp cât acestea relevă o analiză în concret a elementelor deduse judecăţii, a argumentelor şi motivelor expuse de părţi, fiind suficiente pentru a se reţine caracterul inadmisibil al întregii acţiuni.

Faptul că instanţa de apel a analizat acţiunea în ansamblul său, apreciind că dispoziţiile speciale ale legii insolvenţei sunt deopotrivă aplicabile atât petitului principal, cât şi celui subsidiar, nu este de natură a duce la concluzia că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Acest răspuns reprezintă o motivare raţională şi corectă, argumentată juridic, aşa încât părţile au primit justificarea modului în care s-a rezolvat în proces această chestiune litigioasă.

Reţine Înalta Curte că motivarea hotărârii trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, iar dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu obligă instanţa să dea un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de parte, ci lasă libertate acesteia să le sistematizeze şi să le analizeze chiar într-o altă ordine decât cea susţinută de parte.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanţa de apel nu a motivat decizia recurată în modalitatea dorită de recurenta-reclamantă nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei.

În egală măsură, notează instanţa supremă că argumentele expuse de instanţa de apel sunt suficiente pentru a se reţine şi caracterul neîntemeiat al solicitării de administrare a probatoriului, în dovedirea unor aspecte care ţin de fondul litigiului. Astfel, de vreme ce acţiunea introductivă a fost considerată inadmisibilă, instanţa de apel s-a pronunţat implicit asupra acestui motiv de apel, oferind părţilor argumentul necesar şi suficient al neexaminării acestei chestiuni puse în dezbatere.

Constată Înalta Curte că decizia recurată cuprinde, într-o înlănţuire logică a faptelor şi a normelor de drept aplicabile, motivele pe care se întemeiază şi care explică soluţia pronunţată, care reprezintă consecinţa analizării motivelor de apel invocate de recurenta-reclamantă în cererea de apel, a apărărilor învederate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, fiind garantat părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, instanţa supremă constată neîntemeiate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

A invocat recurenta-reclamantă şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce priveşte situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de recurs, au fost formulate, în primul rând, critici ce privesc aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 asupra cererii subsidiare privind predarea bunurilor.

Consideră recurenta-reclamantă că cererea introductivă are natura unei acţiuni reale, nefiind vorba despre o acţiune îndreptată împotriva averii debitorului supus procedurii insolvenţei, concluzionând că instanţa de apel a extins protecţia conferită de prevederile art. 75 într-un mod care excedează scopului său legal, generând o atingere nejustificată a dreptului său de a obţine executarea obligaţiei contractuale de predare a bunurilor şi a dreptului său de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.

Analizând acest motiv de casare, Înalta Curte găseşte nerelevante susţinerile recurentei-reclamante în economia litigiului pendinte, dat fiind faptul că raţionamentul instanţei de prim control judiciar a avut în vedere, cu caracter decisiv, autoritatea de lucru judecat raportat la litigiul soluţionat anterior prin sentinţa civilă nr. 297 din 20.05.2024, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 652 din 20.12.2024.

În acest context, observă instanţa supremă că instanţa de apel a prezentat motivul pentru care statuările privind obiectul contractului pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile şi modul de determinare a bunurilor nu mai pot fi contrazise, explicând de ce demersul juridic iniţiat de aceasta este inadmisibil.

Prin urmare, nu sunt întrunite exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi, ca atare, critica formulată va fi înlăturată.

Subsumat aceluiaşi caz de casare, recurenta-reclamantă a invocat şi greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.. Această critică se încadrează, însă, în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât aduce în discuţie nesocotirea unor norme procesuale.

Critica este nefondată şi, în consecinţă, va fi respinsă.

Examinarea hotărârii recurate relevă că instanţa de apel a validat modul în care instanţa de fond a valorificat sentinţa civilă nr. 297 din 20.05.2024, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 652 din 20.12.2024, care cuprinde dezlegări cu privire modalitatea de determinare şi evaluare a bunurilor ce fac obiectul contractului încheiat între părţi ca urmare a licitaţiei publice organizate de către administratorul judiciar al pârâtei la data de 25.09.2019.

Prin urmare, în speţă s-a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., iar nu efectul negativ.

Conform art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., o constatare judecătorească, în sensul de soluţie dată raporturilor deduse judecăţii, nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Astfel, prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţe, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii într-un alt litigiu, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.

Prin urmare, identitatea de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, indiferent dacă figurează sau nu şi alături de alte părţi, obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

În prezentul litigiu, reclamanta a solicitat atât suma de bani, prin petitul principal, cât şi predarea unor bunuri, prin petitul subsidiar, invocând neîndeplinirea obligaţiei pârâtei de a preda deşeurile metalice cumpărate în cantităţile convenite; or, în dosarul nr. x/2018 s-a tranşat, în mod definitiv, că obiectul contractului invocat de către reclamantă l-a constituit maşinile privite ca active patrimoniale, iar nu ca deşeuri vechi, iar contractul a fost interpretat în sensul că preţul activelor nu s-a stabilit în funcţie de masa lor, ci de valoarea de piaţă. Prin urmare, s-a apreciat că nu i se cuvine creditoarei suma de 787.087,76 RON, care a fost solicitată în prezentul dosar.

Raportat la aceste considerente, instanţa de apel a recunoscut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a chestiunilor litigioase dezlegate definitiv în dosarul nr. x/2018, pornind de la faptul că ambele litigii au avut ca obiect pretenţii derivate din acelaşi contract.

Împrejurarea că, în cadrul dosarului nr. x/2018, judecătorul sindic a fost sesizat cu verificarea legalităţii măsurii administratorului judiciar prin care a fost respinsă solicitarea creditoarei de înscriere la masa credală cu suma pretins datorată, nu este relevantă, în condiţiile în care considerentele hotărârii au cuprins statuări cu privire la modul în care au fost stabilite raporturile juridice dintre părţi, evoluţia acestora şi obligaţiile pretins asumate, care nu mai pot fi contrazise în cauza de faţă.

Statuările judecătorului-sindic privind obiectul contractului pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile sunt relevante în cauza de faţă, inclusiv în privinţa capătului subsidiar de cerere, care are acelaşi temei juridic ca şi petitul principal şi care presupune analiza aceluiaşi raport juridic. Astfel, de vreme ce s-a statuat printr-o hotărâre definitivă că obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţile litigante ca urmare a licitaţiei publice din data de 25.09.2019 este reprezentat de maşinile combinate 1200t/h nr. 1 şi nr. 2, privite ca active patrimoniale ale debitoarei, o altă instanţă nu mai poate analiza solicitarea aceleiaşi reclamante de a da o altă interpretare raportului juridic dintre părţi, prin reexaminarea aceloraşi dispoziţii contractuale, pentru a recalifica bunurile vândute ca fiind deşeuri fier vechi.

Subliniază instanţa supremă că noţiunea de proces echitabil, invocată de recurenta-reclamantă în susţinerea memoriului de recurs, presupune şi faptul că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul chestiunilor soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţei şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.

În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în speţă nefiind vorba despre o aplicare greşită a normelor de procesual.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 315A din 6 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - secţia de Insolvenţă, Societăţi, Concurenţă Neloială şi Exploatare Întreprinderi, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2026.