Counter-guarantee claim barred by res judicata; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 216.337,22 RON, reprezentând tranşa a II-a a contragaranţiei acordate Fondului pentru garanţia asumată de reclamant în favoarea A. septembrie, în baza scrisorii de garantare nr. 653/26.08.2010, beneficiar fiind B. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 23 septembrie 2015 (data la care s-au împlinit 90 de zile de la 24 iunie 2015 – data adresei Fondului nr. x/24.06.2015 prin care a transmis toate documentele prevăzute convenţional), până la momentul plăţii efective a acestei sume.

Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 240/2020 din 20 februarie 2020, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât, ca neîntemeiată; a respins acţiunea formulată de reclamantul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMAN DE CONTRAGARANTARE S.A., sub toate capetele de cerere, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1671 din 1 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII IFN S.A. împotriva sentinţei civile nr. 240/2020 din 20 februarie 2020 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. – IFN a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, la data de 18 ianuarie 2024.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. la plata cheltuielilor de judecată constând în taxele judiciare de timbru achitate în fond, apel şi recurs.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Autorul căii extraordinare de atac a imputat instanţei de apel o nemotivare a soluţiei şi o încălcare a prevederilor legale cuprinse în art. 430 alin. (1) şi (2), art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât a reţinut, în considerentele deciziei civile nr. 1671 din 1 noiembrie 2023, că:

"Din considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2018 (fond, apel, recurs), rezultă că în respectivul litigiu s-a stabilit definitiv că Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN nu a respectat mandatul acordat prin convenţia de contragarantare nr. 1/2010 în sensul că nu a verificat cu diligenţa unui profesionist îndeplinirea de către B. a condiţiilor specifice acordării unei garanţii şi a acordat contragaranţia unui beneficiar neeligibil".

"În atare situaţie, odată ce prin deciziile nr. 4238/2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă şi nr. 917/2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă s-a menţionat în mod expres că în dosarul nr. x/2018 dispoziţiile legale referitoare la răspunderea contractuală au fost în mod corect interpretate şi aplicate şi s-a constatat neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN cu privire la verificarea condiţiilor de eligibilitate a beneficiarului B. S.R.L., în prezentul dosar apelantul reclamant nu mai poate susţine că şi-a executat în mod corect obligaţiile contractuale pentru a obţine de la intimatul – pârât plata tranşei a doua".

"Între cele două litigii nu se poate reţine identitatea de obiect, însă aspectele dezlegate în dosarul nr. x/2017 cu privire la nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate de către apelantul – reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN în raport de modul de acordare a contragaranţiei beneficiarului B. se impun cu putere de lucru judecat în cauza de faţă".

"Având în vedere considerentele tribunalului prin care s-a reţinut nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate de apelantul-reclamant, respectiv acordarea contragaranţiei unui beneficiar neeligibil, precum şi putere de lucru judecat a aspectelor dezlegate în dosarul nr. x/2017, Curtea constată la rândul său că Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN nu şi-a respectat obligaţiile contractuale la momentul acordării contragaranţiei".

Raportat la prevederile art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., recurentul apreciază că în mod nelegal instanţa a stabilit că, în cauza de faţă, apelantul-reclamant, în calitatea sa de garant, nu a acordat contragaranţia în conformitate cu mandatul primit de la intimatul-pârât, deoarece beneficiarul B. S.R.L. nu era eligibil.

Cele două cauze nu au un obiect identic (aşa cum a reţinut chiar instanţa de apel), litigiul soluţionat în dosarul nr. x/2018 vizând dreptul intimatului-pârât de a solicita restituirea ajutorului de minimis acordat conform art. 7.8 din convenţie.

Or, în prezenta cauză se solicită obligarea Fondului Român de Contragarantare la plata contragaranţiei în cuantum de 216.337,22 RON.

Se observă astfel foarte clar că dosarul în care s-a pronunţat hotărârea recurată şi dosarul în care s-a pronunţat hotărârea de a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi ţinută instanţa de apel au obiect diferit.

Se arată în decizia recurată, în mod neîntemeiat, că "în primul litigiu, a fost tranşată, în mod definitiv, chestiunea litigioasă că F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN nu a respectat mandatul acordat prin Convenţia nr. 1/2010".

Or, aşa cum s-a arătat în dosarul nr. x/2017, FRC a promovat acţiunea pentru restituirea ajutorului de minimis acordat, în temeiul art. 7.8 din Convenţia de contragarantare nr. 1/2010.

În prezentul litigiu instanţa nu a fost învestită să se pronunţe asupra incidenţei art. 7.8 din Convenţie.

Aşadar, nu poate fi vorba despre o repunere în discuţie a unor aspecte soluţionate. În plus, nimic nu împiedica analiza aceluiaşi act din perspectiva unor prevederi convenţionale diferite.

În speţă, instanţa de apel a preluat ceea ce s-a statuat prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2018, fără să analizeze motivele de drept şi de fapt ale cererii de chemare în judecată.

Astfel, o cerere privitoare la un drept accesoriu poate să nu lege instanţa ulterior sesizată cu o cerere privind dreptul principal (intimatul-pârât a solicitat daune şi pretenţia i-a fost admisă; reclamantul solicită contragaranţia), întrucât este vorba de obiecte diferite şi instanţa poate ajunge la concluzia, fără a se contrazice, că FRC trebuie să achite contragaranţia. În prezenta acţiune se invocă un alt temei al dreptului, iar nu un alt mijloc de dovadă a celui soluţionat prin sentinţa civilă dată în dosarul nr. x/2017, astfel că nu există identitate de cauză.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să facă aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. şi să constate nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 11 martie 2024 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 aprilie 2024, cu citarea părţilor.

Astăzi, în şedinţă publică, excepţia nulităţii a fost respinsă, în considerarea celor expuse în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de apel nu a motivat soluţia dată şi că a încălcat dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., respectiv pe cele ale art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, redând considerentele instanţei de apel la care înţelege să facă referire.

Este nefondată critica prin intermediul căreia autorul recursului susţine faptul că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat şi efectele sale.

Înalta Curte subliniază că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează atunci când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre aceleaşi părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest din urmă caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, neimpunându-se ca instanţa să identifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Or, se observă că, în prezenta cauză, s-a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, adică s-au reţinut acele aspecte dezlegate printr-o judecată anterioară, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecăţii în acord cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", instanţa de apel făcând, prin urmare, o corectă aplicare a textului legal citat.

Soluţia apare în acord cu dispoziţiile legale anterior menţionate ce obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis anterior şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior, ceea ce în speţă este de domeniul evidenţei. Soluţia contrară ar echivala cu încălcarea regulii conform căreia "lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul".

Recurentul-reclamant confundă autoritatea de lucru judecat cu puterea lucrului judecat, respectiv cu efectul pozitiv al unei hotărâri judecătoreşti, care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Ţinând seama de faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată ca efect al puterii de lucru judecat, argumentele prezentate de recurent se impun a fi înlăturate prin raportare la efectele generate de această situaţie, cu atât mai mult cu cât, într-o astfel de ipoteză, instanţa de apel are obligaţia de a-şi fundamenta soluţia pe constatările din hotărârile ce au dezlegat, cu autoritate de lucru judecat, o chestiune litigioasă cu privire la aceleaşi părţi.

Astfel cum a observat şi tribunalul, instanţa de apel a considerat că, în vederea soluţionării litigiului cu care a fost învestită, se impunea a se verifica dacă respingerea cererii de executare de către intimatul-pârât are temei contractual. Cu alte cuvinte, instanţa de prim control judiciar a apreciat că trebuie să verifice dacă poate fi reţinută culpa contractuală a apelantului-reclamant.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în dosarul nr. x/2018 s-a admis definitiv cererea de chemare în judecată formulată de FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., consecinţa fiind aceea că FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a fost obligat la plata sumei de 12.699,20 RON, actualizată conform art. 7.8 din Convenţia de contragarantare nr. 1/2020, cu titlu de daune contractuale.

Din considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2018 (fond, apel, recurs), rezultă că în respectivul litigiu s-a stabilit definitiv că FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN nu a respectat mandatul acordat prin Convenţia de contragarantare nr. 1/2010, în sensul că nu a verificat cu diligenţa unui profesionist îndeplinirea de către B. S.R.L. a condiţiilor specifice acordării unei garanţii şi a conferit contragaranţia unui beneficiar neeligibil.

În atare situaţie, odată ce prin decizia civilă nr. 4238/2019 din 4 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă şi decizia civilă nr. 917R din 17 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă s-a menţionat, în mod expres, că în dosarul nr. x/2018 dispoziţiile legale referitoare la răspunderea contractuală au fost în mod corect interpretate şi aplicate, constatându-se neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN cu privire la verificarea condiţiilor de eligibilitate a beneficiarului B. S.R.L., în dosarul de faţă apelantul-reclamant nu mai poate susţine faptul că şi-a executat în mod corespunzător obligaţiile contractuale pentru a obţine de la intimatul-pârât plata tranşei a II-a.

Instanţa de apel a ajuns la concluzia că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat în raport de dosarul nr. x/2017, deoarece în respectivul dosar Fondul Român de Contragarantare S.A. a solicitat obligarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN la plata unei despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin Convenţia de contragarantare nr. 1/2010.

În cauza dedusă judecăţii în dosarul de faţă, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a solicitat obligarea pârâtului Fondul Român de Contragarantare S.A. la plata unei părţi din contragaranţia acordată unui beneficiar în baza Convenţiei de contragarantare nr. 1/2010.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că între cele două litigii nu se poate reţine identitatea de obiect, însă aspectele dezlegate în dosarul nr. x/2017 cu privire la nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate de către apelantul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN în raport de modul de acordare a contragaranţiei beneficiarului B. S.R.L. se impun, cu putere de lucru judecat, în cauza de faţă.

Prin recursul formulat, autorul căii de atac a susţinut faptul că în prezenta acţiune se invocă un alt temei al dreptului, iar nu un alt mijloc de dovadă a celui soluţionat prin sentinţa civilă dată în dosarul nr. x/2017, astfel încât nu există identitate de cauză.

Înalta Curte constată că nu prezintă relevanţă aceste critici ale recurentului, faţă de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat reţinut de instanţa de apel şi care, aşa cum s-a arătat, se referă la faptul că oricare dintre părţi poate opune într-o nouă judecată o chestiune litigioasă dezlegată printr-o hotărâre judecătorească anterioară, iar, în acest caz, nu trebuie să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Întrucât nu identifică o nesocotire a dispoziţiilor cuprinse în art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., respectiv în art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa supremă va înlătura criticile subsumate de recurent cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecăţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

De asemenea, se reţine că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea principiului legalităţii, independent de normele juridice invocate de părţi.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a identificat problema litigioasă dintre părţi, care vizează îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor asumate de către reclamant, în calitate de mandatar al pârâtului, cu prilejul acordării garanţiei şi, printr-un raţionament propriu de sinteză, a statuat asupra incidenţei în speţă a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2017.

De vreme ce în litigiul anterior s-a stabilit că apelantul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a acordat contragaranţia unui beneficiar neeligibil (B. S.R.L.) şi a încălcat una dintre obligaţiile asumate prin Convenţia de contragarantare nr. 1/2010, se dovedeşte a fi corectă şi legală concluzia instanţei de apel, conform căreia reclamantul nu mai poate susţine şi dovedi contrariul folosindu-se de aceleaşi argumente în cauza dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2019.

Sunt nefondate criticile recurentului-reclamant, potrivit cărora nu au fost analizate motivele de drept şi de fapt ale cererii de chemare în judecată.

Conduita procedurală adoptată de instanţă corespunde exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanţa de apel făcând aprecieri proprii, sens în care vor fi înlăturate criticile recurentului sub acest aspect, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. – IFN împotriva deciziei civile nr. 1671 din 1 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2024.