Airport fire truck collision liability and conflict between EU airport regulations and national road traffic rules: cassation appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 08 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 249.500 RON (fără TVA), estimată provizoriu, reprezentând cheltuieli de reparaţie a autospecialei PSI ZIEGLER FLF 60/121+250 P pe şaşiu comun B., cu serie şasiu x, cu precizarea că această pretenţie va fi definitivată după reparaţia efectivă a autospecialei; la plata dobânzii legale aferente, calculată în funcţie de dobânda de referinţă a BNR, de la data cauzării prejudiciului, respectiv 04.10.2022, şi până la data efectuării plăţii în mod efectiv şi integral; la plata dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive şi până la data plăţii efective pentru sumele stabilite în prezenta cauză, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea litigiului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 şi următoarele, cele ale art. 1357 şi următoarele din C. civ., precum şi dispoziţiile art. 192 şi cele art. 194-195 din C. proc. civ.

II. Hotărârile pronunţate în cauză:

1. Prin sentinţa civilă nr. 1216/2024 din 7 iunie 2024, Tribunalul Ilfov - secţia Civilă a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 11.729,83 RON reprezentând onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, admiterea în tot a cererii de chemare în judecata formulate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă, sub acelaşi nr. de dosar.

2. Prin decizia civilă nr. 322 din 4 martie 2025, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă ca nefondat şi a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.881,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

III. Recursul declarat în cauză:

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt şi a cadrului legal aplicabil, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente, făcând trimitere la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 al Comisiei din 12 februarie 2014 de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, la Regulamentul de circulaţie a vehiculelor şi persoanelor pe suprafaţa de mişcare a Aeroportului International Henri Coandă Bucureşti - Cod: R - AIHCB 001 (denumit în continuare "Regulamentul de circulaţie"), la Planul pentru situaţii de urgenţă - Cod: PSU - AIHCB 005 (denumit în continuare "Planul pentru situaţii de urgenţă AIHCB") şi la Regulamentul nr. 996/2010 privind investigarea şi prevenirea accidentelor şi incidentelor survenite în aviaţia civilă şi de abrogare a Directivei 94/56/CE.

După redarea considerentelor instanţei de apel, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit a fost reţinută în sarcina prepusului său neutilizarea semnalelor luminoase, indicând că din întreg probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, înregistrări video, proba testimonială) reiese că acestea au fost utilizate.

Consideră recurenta-reclamantă că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale prevăzute dispoziţiile Anexei IV, Subpartea B — "Servicii operaţionale, echipamente si instalaţii ale aerodromului (ADR.OPS.B)", ADR.OPS.B.080 din Regulamentul (UE) nr. 139/2014. Susţine că din această reglementare rezultă că obligaţia administratorului de aerodrom este de a dota vehiculele şi alte obiecte mobile ce se deplasează pe suprafaţa de mişcare doar cu semnale luminoase, nu şi acustice, în special în cazul deplasărilor pe timp de noapte. Susţinând caracterul de normă specială, ce instituie anumite excepţii, recurenta-reclamantă apreciază că Regulamentului (UE) nr. 139/2014 înlătură dispoziţiile actului normativ cu caracter general, respectiv dispoziţiile art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 195/2002, în ce priveşte utilizarea semnalelor sonore.

Printr-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă reclamă instanţei de apel că, la aprecierea existenţei faptei ilicite impuse de art. 1357 din C. civ., nu a aplicat dispoziţiile ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (h), punctul 3 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 şi art. 5.9.2.4 din Regulamentul de circulaţie, ce prevede obligaţia de a-şi menţine în permanenţă staţia de radio emisie-recepţie pe frecvenţa C..

În opinia sa, împrejurarea dovedită că prepusul intimatei-pârâte nu se afla cu staţia de emisie recepţie pe frecvenţa grupului de lucru C. este faptul generator al producerii accidentului, neîndeplinirea acestei obligaţii conducând la înlăturarea considerentelor instanţei de apel privind culpa sa şi a prepusului său.

Subliniază recurenta-reclamantă că în ipoteza în care prepusul intimatei-pârâte şi-ar fi îndeplinit această obligaţie, ar fi putut lua cunoştinţă despre starea de urgenţă instituită şi ar fi putut evita prejudiciul cauzat.

Mai precizează recurenta-reclamantă şi că prepusul intimatei-pârâte a observat semnalele luminoase ale autospecialelor de stins incendii, întrucât, pentru o anumită perioadă de timp, direcţia de deplasare a acestuia a fost din sensul opus direcţiei de deplasare a autospecialelor de stins incendii, astfel cum rezultă din probatoriul administrat. În consecinţă, consideră că erau relevante dispoziţiile ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (b), punctul I şi litera (g) punctele 46 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 şi art. 5.9.7 punctul I din Regulamentul de circulaţie, privind obligaţia de a acorda întotdeauna prioritate vehiculelor de intervenţie de urgenţă, care răspund unei urgenţe.

De asemenea, consideră că instanţa de apel nu a avut în vedere aplicabilitatea dispoziţiilor prevăzute de ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (b), punctul 1 şi litera (g) punctele 4-6 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 şi art. 5.9.7 punctul 1 din Regulamentul de circulaţie, referitoare la obligaţia de a acorda întotdeauna prioritate vehiculelor de intervenţie de urgenţă care răspund unei urgenţe ADR.OPS.B.027; "Operarea vehiculelor" litera (h), punctul I din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 şi art. 5.9.5.1 din Regulamentul de circulaţie, privind obligaţia de a se deplasa numai pe drumurile de serviciu; ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (a), punctul 2 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014, privind obligaţia de a respecta marcajele drumurilor de serviciu, astfel cum au fost stabilite operatorul de aerodrom; art. 5.9.2.9 din Regulamentul de circulaţie, privind obligaţia de a circula cu atenţie în vederea evitării unei coliziuni şi numai pe drumurile de serviciu.

În drept, recursul de întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., art. 1349 şi art. 1357 din C. civ., precum şi pe dispoziţiile prevederilor legale şi procedurale invocate în cauză.

IV. Apărarea formulată:

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţele de fond au aplicat în mod corect dispoziţiile relevante din Regulamentul de circulaţie AIHCB şi din O.U.G. nr. 195/2002. În opinia sa, Regulamentul de circulaţie AIHCB nu creează un regim derogatoriu, ci particularizează aplicarea normelor generale la specificul activităţii aeroportuare, iar instanţa de apel a aplicat legea în mod corect, conform principiului specialia generalibus derogant.

De asemenea, precizează că, în realitate, recurenta-reclamantă încearcă să inverseze raportul dintre culpa şoferului autospecialei şi pretinsele omisiuni ale şoferului intimatei-pârâte.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă la data de 22 august 2025, sub acelaşi număr de dosar, iar prin rezoluţia din 28 octombrie 2025 s-a fixat termen de judecată la 27 ianuarie 2026.

V. Soluţia instanţei de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul este nefondat.

Reţine Înalta Curte că acţiunea de faţă are drept cauză juridică răspunderea civilă delictuală a intimatei-pârâte, pentru pretinsa faptă ilicită a prepusului său, ce ar fi condus la producerea unui prejudiciu în patrimoniul recurentei-reclamante, constând în cheltuielile de reparaţie a unei autospeciale.

Instanţele de fond au socotit neîntemeiată acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, că aparţine prepusului acesteia, respectiv conducătorului autospecialei avariate, culpa în producerea prejudiciului, în condiţiile în care acesta nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de a informa turnul de control în legătură cu traseul pe care urma a se deplasa şi obligaţia de a utiliza semnalele acustice.

Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă formulează critici la adresa hotărârilor instanţelor de fond, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce priveşte situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Recursul este nefondat.

Prin intermediul unei prime critici, recurenta-reclamantă a invocat că în mod greşit s-a reţinut în sarcina prepusului său că nu ar fi utilizat semnalele luminoase, conform art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. Această critică este lipsită de obiect, având în vedere că o astfel de împrejurare nu a constituit un element al situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel. Dimpotrivă, din analiza considerentelor deciziei recurate reiese că ceea ce s-a reţinut în sarcina prepusului recurentei-reclamante este neîndeplinirea obligaţiei de a se deplasa cu semnalele acustice corespunzătoare, menţionându-se, în schimb, faptul că deplasarea autospecialei spre locul intervenţiei s-a realizat cu semnalele vizuale în funcţiune.

Prin urmare, chiar dacă, într-adevăr, instanţa de apel a menţionat în cuprinsul considerentelor deciziei şi prevederile art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/20025, acestea nu au fost valorificate în cadrul argumentaţiei care a justificat soluţia de respingere a apelului.

O altă critică vizează greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, recurenta-reclamantă învederând că aceste norme, cu caracter general, sunt înlăturate de la aplicare de prevederile Anexei IV, Subpartea B - "Servicii operaţionale, echipamente şi instalaţii ale aerodromului", ADR.OPS.B.080, din Regulamentul UE nr. 139/2014. În opinia recurentei-reclamante, nu era obligatorie deplasarea autospecialei şi cu semnalele sonore în funcţiune. Critica este nefondată.

Conform art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au regim de circulaţie prioritară numai autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b), atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie să aibă în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.

Pe de altă parte, Anexa IV, Subpartea B - "Servicii operaţionale, echipamente şi instalaţii ale aerodromului", ADR.OPS.B.080, din Regulamentul UE nr. 139/2014 prevede că operatorul de aerodrom se asigură că vehiculele şi alte obiecte mobile, cu excepţia aeronavelor, aflate pe suprafaţa de mişcare a aerodromului sunt: 1. marcate prin culori vizibile sau prin fanioane amplasate corespunzător, cu dimensiuni adecvate, cu model în carouri şi în culori contrastante; 2. luminate de lumini de obstacol cu intensitate mică, ale căror tip şi caracteristici sunt adecvate funcţiei lor, dacă vehiculele şi aerodromul sunt utilizate pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă. Culoarea luminilor care trebuie să fie afişate este următoarea: (i) albastru intermitent pentru vehiculele asociate intervenţiilor de urgenţă sau securităţii; (ii) galben intermitent pentru alte vehicule, inclusiv vehiculele "followme"; (iii) roşu fix pentru obiectele cu mobilitate limitată. (b) Operatorul de aerodrom poate excepta de la litera (a) echipamentele de deservire a aeronavelor şi vehiculele utilizate exclusiv pe platforme.

Cercetând cuprinsul acestei norme, Înalta Curte constată că, într-adevăr, nu instituie obligaţia pentru operatorul de aerodrom de a asigura vehiculele utilizate pentru intervenţii de urgenţă cu semnale sonore, însă nici nu interzice aceasta, instituind o obligaţie expresă de a dota vehiculele cu semnale luminoase.

În schimb, conform art. 5.9.2.1 din Regulamentul de circulaţie a vehiculelor şi persoanelor pe suprafaţa de mişcare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, "conducătorul unui vehicul/GSE care operează pe suprafaţa de mişcare are obligaţia să respecte prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi amendamentele la zi, pe întreaga perioadă în care conduce vehicule/GSE pe suprafaţa de mişcare a AIHCB.

Aşadar, norma UE anterior menţionată nu reglementează obligaţia de utilizare a semnalelor sonore ale vehiculelor de intervenţie, însă propriul regulament al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti face trimitere expresă la prevederile O.U.G. nr. 195/20025, deci inclusiv la cele ale art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care instituie obligaţia ca vehiculele speciale de intervenţie să se deplaseze şi cu semnalele sonore în funcţiune.

Pe cale de consecinţă, atât timp cât Regulamentul UE anterior amintit nu interzice în mod expres instituirea unei astfel de obligaţii, iar regulamentul de circulaţie a vehiculelor pe suprafaţa de mişcare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti face trimitere la O.U.G. nr. 195/2002, reiese că aceste reglementări nu se exclud, ci sunt compatibile, completându-se reciproc, cu consecinţa corectei reţineri de către instanţa de apel a obligaţiei prepusului recurentei-reclamante de a circula cu autospeciala de intervenţie având în funcţiune atât semnalele luminoase, cât şi cele acustice.

Prin intermediul unei alte critici, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (h), punctul 3 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 şi ale art. 5.9.2.4 din Regulamentul de circulaţie, care prevăd obligaţia conducătorului de a-şi menţine în permanenţă staţia de radio emisie-recepţie pe frecvenţa C.. Şi această critică este nefondată.

Cercetând cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte observă că instanţa de apel a analizat aspectul adus în discuţie de către recurenta-reclamantă, socotindu-l, însă, irelevant. Astfel, s-a reţinut că deşi din probe reiese că echipamentul de comunicaţie al şoferului tractoraşului a avut activitate, în intervalul orar 06:25-06:45 din data de 04.10.2022, în reţeaua D., pe grupul A., această împrejurare ar fi avut relevanţă în măsura în care şoferul autospecialei ar fi respectat obligaţia de a anunţa turnul de control despre traseul pe care urma să se deplaseze autoutilitara.

Aşadar, instanţa de apel nu a nesocotit prevederile invocate de către reclamantă ci, în contextul factual al cauzei, stabilit pe baza probatoriului administrat, a ajuns la concluzia că neîndeplinirea respectivei obligaţii de către prepusul intimatei-pârâte este lipsită de relevanţă prin raportare la lanţul cauzal ce a condus la producerea prejudiciului.

Nu în ultimul rând, a mai invocat recurenta-reclamantă că instanţa de apel nu a avut în vedere următoarele prevederi: ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (b), punctul 1 şi litera (g) punctele 4-6 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 şi art. 5.9.7 punctul 1 din Regulamentul de circulaţie, referitoare la obligaţia de a acorda întotdeauna prioritate vehiculelor de intervenţie de urgenţă care răspund unei urgenţe; ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (h), punctul I din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 şi art. 5.9.5.1 din Regulamentul de circulaţie, privind obligaţia de a se deplasa numai pe drumurile de serviciu; ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (a), punctul 2 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014, privind obligaţia de a respecta marcajele drumurilor de serviciu, astfel cum au fost stabilite operatorul de aerodrom; art. 5.9.2.9 din Regulamentul de circulaţie, privind obligaţia de a circula cu atenţie în vederea evitării unei coliziuni şi numai pe drumurile de serviciu.

Deopotrivă, a mai învederat recurenta-reclamantă că, în măsura în care prepusul intimatei-pârâte şi-ar fi îndeplinit obligaţia de menţinere în permanenţă a staţiei de radio emisie-recepţie pornită pe frecvenţa C., ar fi luat la cunoştinţă de instituirea stării de urgenţă şi ar fi fost în măsură să acorde prioritate echipajelor de intervenţie; că prepusul intimatei-pârâte a observat semnalele luminoase ale autospecialelor care interveneau la situaţia de urgenţă, acestea aflându-se în raza sa vizuală.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că ele pun în discuţie, în esenţă, stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probatoriului administrat în cauză. Chiar dacă recurenta-reclamantă a invocat, în mod formal, anumite prevederi pretins încălcate, soluţionarea criticii ar presupune dezlegarea unor chestiuni de temeinicie (luarea la cunoştinţă de către prepusul intimatei-pârâte despre starea de urgenţă, observarea de către acesta a semnalelor luminoase ale autospecialei, posibilitatea de acordare a priorităţii de trecere şi de evitare a producerii prejudiciului, configuraţia traseului urmat de către cele două vehicule, respectarea marcajelor existente pe drumurile de serviciu).

Or, recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel cum reiese din prevederile art. art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Aşadar, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs se limitează a verifica modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului şi a situaţiei de fapt, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Pe cale de consecinţă, aspectele anterior menţionate, invocate pe calea recursului de către recurenta-reclamantă, excedează limitelor controlului permis instanţei de recurs, astfel că nu vor face obiectul analizei acesteia.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ "AEROPORTURI BUCUREŞTI" S.A.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Văzând aceste dispoziţii legale, precum şi faptul că recurenta-reclamantă a pierdut procesul prin respingerea ca nefondată a cererii sale de recurs, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către intimata-pârâtă a sumei de 21.501,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, conform înscrisurilor de la dosar (factură fiscală şi dovada plăţii).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ "AEROPORTURI BUCUREŞTI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 322 din 4 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 21.501,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2026.