Cassation appeal annulled for procedural nullity, upholding dismissal of recovery of unduly received public service compensation

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 1.271.475,74 RON, reprezentând c/val. compensaţie încasată necuvenit pe anul 2020, respectiv neîndeplinirea realizării serviciului public social de transport feroviar de călători de către A. S.R.L., conform contractului de servicii publice încheiat pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 146 din 20 februarie 2020, precum şi a actelor adiţionale nr. x din 13 mai 2020, nr. 2 din 6 august 2020, nr. 3 din 16 decembrie 2020 şi în conformitate cu documentele/situaţiile transmise de către pârâtă;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 44.074,92 RON, reprezentând penalităţi datorate pentru întârzierea în plată începând cu data de 2 februarie 2021 până la 30 septembrie 2021, sumă ce se va actualiza până la momentul achitării integrale a debitului;

Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1164/2022 din 24 mai 2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 11 august 2022.

Prin sentinţa nr. 28/2023 din 7 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Dolj – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 378/2023 din 20 septembrie 2023, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva sentinţei nr. 28/2023 din 7 februarie 2023 a Tribunalului Dolj – secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

La data de 29 noiembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei nr. 378/2023 din 20 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Având în vedere cele reţinute de către instanţă cu privire la cele solicitate de către instituţia reclamantă prin cererea de chemare în judecată, recurenta consideră că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, neţinându-se cont de actele şi lucrările dosarului.

Autoarea căii de atac a susţinut faptul că art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale implică obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Or, atât timp cât în considerente instanţa a constatat că "neîndeplinirea de către pârâtă a indicatorilor estimativi exprimaţi în volum tren-kilometri şi călători-kilometri asumaţi prin contractul de servicii publice pentru perioada 2020-31 decembrie 2021 şi anexele la acest contract s-a datorat incidenţei unui caz de forţă majoră, respectiv răspândirii coronavirusului SARS-COV-2 la nivel mondial şi declarării pandemiei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu consecinţa promulgării în România a Decretului nr. 195/2020 şi a actelor normative ulterioare, precum şi faptul că intimata-pârâtă este exonerată de răspundere civilă, datorită intervenţiei forţei majore, astfel că nu poate fi obligată la plata prejudiciului pretins de către apelanta-reclamantă reprezentat de suma de 1.271.475,77 RON din totalul compensaţiei de serviciu public pentru transportul feroviar de călători" (paginile 6, 7), fără a analiza în detaliu probele administrate.

Potrivit recurentei, în mod eronat cele două instanţe au respins acţiunea formulată, apreciind că aceasta este nefondată, cu referire la faptul că au fost respectate prevederile contractului de servicii publice încheiat pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, a prevederilor actelor adiţionale nr. x/13.05.2020, nr. y/06.08.2020 şi nr. 3/16.12.2020, a Ordinului Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Transporturilor nr. 65/1712/2016, a Ordinului Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri nr. 791/2020 din 24.03.2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-COV-2, Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 974/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de calcul, evidenţiere şi acordare de la bugetul de stat a compensaţiei de serviciu public în transportul feroviar public de călători.

Compensaţia de serviciu public pentru transportul feroviar public de călători se acordă operatorilor de transport feroviar de călători pe baza contractelor de servicii publice încheiate, cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, contractele de servicii publice încheiate pentru şi în numele statului, între Ministerul Transporturilor şi operatorii de transport feroviar care efectuează transport public de călători pe calea ferată, se conformează obligaţiilor de serviciu public, fiind aprobate prin H.G. nr. 146/2020.

Între instituţia reclamantă şi pârâta A. S.R.L. a fost încheiat contractul de servicii publice pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 146 din 20 februarie 2020, modificat prin actele adiţionale aferente.

În baza acestui contract, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a acorda sumele compensatorii aferente obligaţiei de serviciu public către A. S.R.L., iar obligaţia acesteia era de a realiza indicatorii asumaţi şi aprobaţi, conform anexelor la contractul în cauză, respectiv de a realiza venitul minim obligatoriu prevăzut în Anexa nr. 4 lit. b) din contract şi a actelor adiţionale nr. x din 13 mai 2020, nr. 2 din 6 august 2020 şi nr. 3 din 16 decembrie 2020 la contract.

Aşadar, recurenta consideră că are dreptul de a solicita compensaţia acordată necuvenit, compensaţie ce constă în penalizarea pentru neîndeplinirea obligaţiei de serviciu public aferentă realizării veniturilor minime obligatorii stabilite prin Anexa nr. 4 lit. b) din actul adiţional nr. x la contract.

A menţionat că repartizarea compensaţiei fiecărui operator de transport feroviar se face de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară după primirea bugetului aprobat de ordonatorul principal de credite şi ca urmare a rectificărilor bugetare ce modifică cuantumul compensaţiei anuale. Repartizarea compensaţiei se va face proporţional cu volumele de tren-km şi călători-km, pe ranguri de tren, prevăzute a fi realizate în cadrul obligaţiei de servicii publice contractate, conform contractului.

Mecanismul de calcul al compensaţiei se raportează la doi indicatori cantitativi, indicatorul călători - km şi indicatorul tren - km, al căror volum estimativ se stabileşte pentru întreaga perioadă contractuală, precum şi la încadrarea în veniturile minime obligatorii, operând o regularizare anuală cu bugetul de stat prin raportate atât la indicatorii în cauză, cât şi la veniturile minime obligatorii stabilite de realizat efectiv de către operator, în vederea restituirii surplusului compensaţiei acordate. Dispoziţiile legale realizează, de asemenea, o diferenţiere calitativă pe ranguri şi categorii de trenuri, impunând un nivel maxim pe care compensaţia îl poate reprezenta din veniturile înregistrate de operatorii de transport.

Recurenta-reclamantă a arătat că punctul de plecare pentru calculul compensaţiei îl reprezintă art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998, republicată, potrivit căruia compensaţia de serviciu public pentru transportul feroviar de călători se acordă operatorilor de transport pe baza contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1370/2007. În conformitate cu prevederile pct. 2 din anexa la regulamentul anterior menţionat, compensaţia de serviciu public acordată în cazul contractelor de serviciu public atribuite potrivit alin. (2) nu poate depăşi o sumă care corespunde efectului financiar net echivalent cu totalitatea efectelor pozitive sau negative, ale conformării cu obligaţia de serviciu public asupra costurilor şi veniturilor operatorului de serviciu public. De asemenea, la calculul compensaţiei trebuie avut în vedere art. 5 alin. (7), conform căruia sumele aferente compensaţiei de serviciu public prevăzute la alin. (4) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie potrivit legii.

Cuantumul compensaţiei se determină în funcţie de indicatorii estimativi a căror realizare operatorul de transport şi-a asumat-o contractual, potrivit art. 3 alin. (20) pct. (3) şi (4) din contractul de servicii publice şi anexelor la contract, iar suma încasată până la sfârşitul anului bugetar urmează a fi regularizată cu bugetul de stat în situaţia în care operatorul de transport nu îşi îndeplineşte complet obiectivele asumate prin indicatori cantitativi şi calitativi pentru anul încheiat.

În anul 2020 intimata-pârâtă A. S.R.L. şi-a asumat îndeplinirea obligaţiei de serviciu public conform Anexei nr. 2 din Actul adiţional nr. x/16.12.2020 la contractul de servicii publice pentru perioada 2020 - 31 decembrie 2021, aprobat prin H.G. nr. 146 din 20 februarie 2020, constând într-un volum de 601.026,40 tren-km IR (INTERREGIO) şi 39.269.668,00 călători-km, iar conform Anexei nr. 4 intimata-pârâtă şi-a asumat realizarea veniturilor minime obligatorii, defalcate pe rang de tren inferior (Regio) şi superior (Interregio) în cuantum de 8.193.838,00 RON, sumă pe care instituţia reclamantă a alocat-o către aceasta, cu titlu de compensaţie privind veniturile minime obligatorii asumate.

A. S.R.L. din totalul subvenţiei de restituit pe anul 2020 în cuantum de 1.713.469,85 RON a restituit către instituţia reclamantă, la data de 29 ianuarie 2021, suma de 441.994,11 RON, conform ordinului de plată buget nr. 88 din 29 ianuarie 2021, sumă ce reprezintă contravaloare nerealizare indicatori tehnici tren-km şi călători-km, rămânând de restituit suma de 1.271.475,74 RON, sumă ce constă în penalizarea intimatei-pârâte pentru neîndeplinirea obligaţiei de serviciu public aferentă nerealizării veniturilor minime obligatorii stabilite prin Anexa nr. 4 lit. b) din Actul adiţional nr. x la contract.

Autoarea căii de atac a precizat că a alocat pârâtei suma de 8.193.838 RON (cu titlu de compensaţie privind veniturile minime obligatorii asumate) şi că subvenţia ce i se cuvenea de drept pârâtei, conform veniturilor proprii realizate de aceasta în cursul anului 2020 era de 6.922.362,23 RON.

Intimata-pârâtă nu a realizat veniturile minime obligatorii asumate prin actul adiţional nr. x/2020, respectiv suma de 8.193.838 RON, ci a realizat şi confirmat o sumă de 6.922.362,23 RON, reieşind astfel o diferenţă nerealizată de către aceasta în cuantum de 1.271.475,77 RON.

Au fost evocate dispoziţiile art. 1.270 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora "contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante", consacrându-se în acest fel principiul forţei obligatorii a contractelor.

De asemenea, recurenta-reclamantă a redat prevederile art. 1.350 din C. civ., conform cărora "(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".

A mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) din contract "părţile se obligă să execute prezentul contract, în condiţiile legii, întocmai şi cu bună-credinţă", iar potrivit dispoziţiilor art. 1.345 din C. civ. "cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri".

Pe parcursul anului 2020, cu ocazia aprobării actelor adiţionale menţionate la contractele de servicii publice aprobate prin H.G. nr. 146/2020, operatorului A. S.R.L. i s-a oferit oportunitatea de a îşi adapta estimările, atât pentru indicatorii tehnici, cât şi pentru veniturile minime obligatorii, având în vedere că ultima modificare a acestora s-a făcut, de comun acord, cu ocazia încheierii actului adiţional nr. x/16.12.2020, o dată apropiată închiderii anului calendaristic, motiv pentru care recurenta apreciază că era posibilă o estimare destul de apropiată de realitate a acestor valori.

Având în vedere că intimata-pârâtă nu şi-a actualizat indicatorii, se impune restituirea de către aceasta a compensaţiei primite în plus pentru indicatorii nerealizaţi.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 146/2020 "începând cu anul 2020, nerealizarea veniturilor minime obligatorii stabilite în anexa nr. 4 lit. b) la contractele din anexele nr. I-IV va conduce la penalizarea operatorului prin diminuarea compensaţiei cu suma nerealizată din totalul veniturilor minime obligatorii".

Referitor la prevederile H.G. nr. 146/2020 vizând situaţia excepţională legată de pandemia de COVID 19, instanţa de apel a reţinut, în considerente, că "nerealizarea veniturilor minime obligatorii stabilite în anexa 5 lit. b) la contractele din anexele I-VI în perioada stărilor de urgenţă şi/sau alertă, nu va conduce la penalizarea operatorului prin diminuarea compensaţiei cu suma nerealizată din total venituri minime obligatorii".

Recurenta a precizat că măsura privind nepenalizarea operatorilor de transport feroviar de călători în perioada stărilor de urgenţă şi alertă are un caracter general ce se situează în afara sferei ajutorului de stat.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din contract, veniturile estimate pentru perioada 2020 - 2021, au fost stabilite plecând de la nivelul indicatorului "călători - km" prognozat pentru această perioadă (perioada 2020 - 31 .12.2021), venituri ce sunt prezentate în anexa nr. 4 la contract, lit. a), iar veniturile minime obligatorii de realizat au fost stabilite plecând de la veniturile estimate a fi realizate plus compensaţia asigurată prin contract, venituri ce sunt prevăzute în Anexa nr. 4 la contract, lit. b).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Prin rezoluţia din 18 ianuarie 2024 s-a fixat termen la data de 11 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează controlul conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, în limitele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, cazurile de casare pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi act normativ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să fie raportată la conţinutul hotărârii atacate şi să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte motivarea recursului, se cuvine subliniat că acest demers implică, pe de o parte, indicarea uneia dintre ipotezele prevăzute limitativ de textul menţionat, iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, cu arătarea modalităţii efective în care instanţa a încălcat dispoziţiile legale incidente.

Recursul recurentei-reclamante este întemeiat pe ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din acelaşi cod, care vizează situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi instanţa fie a aplicat un text de lege străin cauzei, fie a extins sau, dimpotrivă, a restrâns domeniul de aplicare a unei norme legale sau a încălcat principii generale de drept.

Înalta Curte constată că nu li se pot atribui valenţe de nelegalitate criticilor subsumate de recurentă primului motiv de recurs, în măsura în care acestea sunt fundamentate, în esenţă, pe cadrul convenţional ce stă la baza raportului juridic dedus judecăţii şi pe modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să interpreteze şi să valorifice probatoriul cauzei.

Toate dezvoltările recurentei sunt tangente netemeiniciei deciziei recurate, ca o consecinţă a evaluării greşite ori ignorării probelor, în timp ce lipsa motivării, pentru a constitui motiv de casare, trebuie să constea în demonstraţia că instanţa nu a lăsat să se întrevadă, în considerente, care a fost raţionamentul juridic considerat, lipsind părţile de garanţia unui proces echitabil.

Pretinsa contradicţie între anumite considerente ale hotărârii recurate reprezintă, în mod similar, tot o chestiune de netemeinicie, de vreme ce aceasta vizează eventuale carenţe în planul interpretării probelor, şi nu al motivării hotărârii. Or, pentru a constitui temei al casării, motivarea contradictorie trebuie să privească considerente care, simultan, infirmă şi susţin dispozitivul hotărârii, făcând, în realitate, neclar raţionamentul judiciar care ar trebui să explice coerent rezultatul deliberării.

Situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. înglobează chestiuni care lipsesc hotărârea de elementele care au fundamentat-o, şi nu, cum este cazul în speţă, aspecte de netemeinicie a căror verificare este permisă numai instanţelor de fond, nu şi instanţei de recurs, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În procesul de judecată, instanţa de apel are deplină libertate de apreciere, în sensul că aceasta ca urmare a evaluării probatoriului administrat în cauză, poate să stabilească că nu s-a făcut dovada, în modalitatea cerută de lege, a pretenţiilor deduse judecăţii.

Sub pretextul încălcării normelor de drept substanţial, autoarea căii de atac contestă statuările instanţei de prim control judiciar cu privire la probatoriului cauzei, tinzând să repună în dezbatere temeinicia judecăţii în apel şi controlul de fond al hotărârii, chestiuni incompatibile cu natura recursului.

Mai mult, împotriva raţionamentului expus de instanţa de apel, recurenta nu a dezvoltat nicio critică aptă să contureze o eventuală greşeală de judecată săvârşită de aceasta, care să justifice măsura casării din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci a reluat apărările sale din apel, fără a indica în concret modalitatea corectă şi legală în care instanţa devolutivă ar fi trebuit să aplice normele de drept material criticate.

Recurenta critică aplicarea legii la o situaţie de fapt greşit stabilită de către instanţa de apel, ca urmare a evaluării pretins eronate a probelor dosarului, nemulţumirea părţii fiind circumscrisă, în realitate, concluziilor instanţei de prim control judiciar rezultate în urma interpretării probelor.

Încălcarea dispoziţiilor art. 1.270 alin. (1) şi art. 1.350 din C. civ. este invocată formal, iar chestiunile sesizate vizează exclusiv aspecte de netemeinicie, pe care instanţa de recurs nu le va analiza.

Instanţa supremă reaminteşte că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuţie nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu poate dezvolta, în mod consecvent, un raţionament care să justifice cum ori de ce instanţa devolutivă a dat legii o interpretare greşită, a făcut o aplicare greşită a acesteia la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

Întreaga suită a alegaţiilor recurentei se referă la interpretarea materialului probator şi contestă concluziile instanţei de apel cu privire la starea de fapt reţinută, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecăţii şi solicită instanţei de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este delimitată în art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea argumentelor anterior expuse, instanţa supremă constată că recurenta nu a formulat critici care să poată fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cum sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, situaţie incidentă şi în cauză, Înalta Curte urmează să admită excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, să anuleze recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei nr. 378/2023 din 20 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2024.