Res judicata barring secondary unjust enrichment claim where specific tort action was previously available

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 07.08.2023, sub nr. x/2023, reclamatul A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Administraţia Naţională Apele Române-Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 210.000 RON reprezentând prejudiciul cauzat de refuzul abuziv al acesteia de a semna prelungirea Contractului de închiriere nr. x/01.06.2011, împreună cu contravaloarea lucrărilor realizate de reclamantă la amenajarea piscicolă Mihailesti, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 57 pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat. A respins acţiunea formulată de A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Arges-Vedea, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile a promovat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1214 din 01 iulie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 57 din 17 ianuarie 2025, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

4. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la data de 12 septembrie 2025 a declarat recurs reclamantul A. S.R.L. solicitând solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în principal, să fie admis recursul, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, având în vedere dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa casării şi a sentinţei civile nr. 57/17.01.2025, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2023, iar în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării deciziei civile şi schimbarea în tot a hotărârii Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea spre rejudecare instanţei de apel.

Un prim motiv de recurs invocat, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură prevăzute de art. 476 şi art. 477 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a precizat obiectul acţiunii iniţiale şi motivele de apel formulate, arătând că instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 477 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare doar la primul petit din cererea de apel şi la motivele invocate cu privire la acesta, prin acţiunea introductivă fiind menţionat, în principal, temeiul răspunderii civile delictuale, iar în subsidiar, temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, fără a analiza al doilea petit, prin care se urmărea o nouă judecată asupra fondului.

A arătat recurenta că dispoziţiile cuprinse în art. 476 alin. (2) C. proc. civ. sunt prevederi de ordine publică, care tind la asigurarea unei căi de atac efective, apelantul neputând fi sancţionat pentru lipsa motivării apelului. În situaţia în care apelantul este nemulţumit de soluţia primei instanţe, instanţa de apel are obligaţia de a soluţiona apelul pe baza celor invocate în prima instanţă, hotărârea pronunţată prin nesocotirea dispoziţiilor cuprinse în art. 476 alin2 C. proc. civ., atrăgând nulitatea absolută a acesteia.

Recurenta a apreciat decizia civilă ca fiind afectată de nulitate absolută, întrucât instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra celui de-al doilea petit al apelului, ignorând dispoziţiile imperative ale art. 476 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, având în vedere art. 497 şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs invocat, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aceeaşi soluţie dată de instanţa de apel cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat.

A susţinut recurenta că instanţa de apel a ignorat faptul că prejudiciul invocat s-a produs ulterior rămânerii definitive a deciziei nr. 387 din 23.03.2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, ceea ce înseamnă că nu putea exista autoritate de lucru judecat asupra unui fapt şi a unui prejudiciu care nu erau încă existente.

Prin măsura provizorie ordonată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2016, prin sentinţa civilă nr. 1169/06.12.2016, A. a avut dreptul de a exploata în continuare lacul Mihăileşti, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 Prejudiciul care a fost calculat cu privire la cererea în despăgubire formulată în dosarul nr. x/2016 a fost un prejudiciu determinat la momentul întocmirii expertizei tehnice judiciare aprobate de instanţă. Raportul de expertiză a fost depus la instanţă la termenul din data de 19.04.2021, iar litigiul dintre părţi a durat aproape 7 ani, timp în care A. a plătit în continuare chiria aferentă şi a exploatat în continuare lacul, făcând repopulări şi investiţii pentru asigurarea continuităţii activităţii societăţii.

Instanţa de apel nu a analizat considerentele recurentei cu privire la identitatea de obiect, raportat la menţiunile privind momentul la care A. a predat lacul. Dacă anterior predării lacului, pierderea era una eventuală ce urma să se producă prin efectul pierderii dreptului de exploatare, prejudiciul reclamant în prezenta cauză este un prejudiciu materializat, pentru aflarea întinderii acestuia fiind necesară efectuarea unei noi expertize.

În al doilea rând, recurenta a apreciat că instanţa de apel a confundat obiectul material cu dreptul subiectiv pe care acesta se sprijină, ignorând diferenţa esenţială dintre prejudiciul contractual anterior şi prejudiciul delictual nou.

Prin urmare, a considerat recurenta că deşi instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, aceasta a aplicat eronat normele de drept material şi nu a efectuat o analiză completă a triplei identităţi necesare pentru aplicarea autorităţii de lucru judecat.

În continuare, recurentul a invocat aplicarea greşită a art. 431 C. proc. civ., inexistenţa identităţii de obiect şi de cauză.

A precizat recurenta că obiectul acţiunii prezente îl constituie repararea prejudiciului efectiv cauzat prin pierderea investiţiilor şi predarea efectivă a bunului către B., în luna iunie 2023. În dosarul nr. x/2016 obiectul a fost obligarea intimatei la prelungirea contractului şi, în subsidiar, acordarea despăgubirilor.

Totodată, a arătat că şi cauza acţiunii este diferită, în primul dosar fiind analizat raportul dintre părţi în contextul derulării şi neprelungirii contractului, în prezenta cauză fiind invocat un fapt ilicit, ce a intrat în autoritate de lucru judecat, faptă ilicită ce a generat materializarea prejudiciului în anul 2023, prin pierdera posesiei bunului ce a făcut obiectul contractului administrativ şi a investiţiilor avansate pentru amenajarea lacului, doar o parte din investiţii putând fi recuperate prin ridicarea bunurilor amplasate pe lac.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata Administraţia Bazinală de Apă Argeş - Vedea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25.09.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fişa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 24.11.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului declarat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., fiind menţinută soluţia dispusă de prima instanţă, în sensul respingerii acţiunii privind obligarea pârâtei Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea la plata sumei de 210.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat de refuzul de a semna prelungirea Contractului de închiriere nr. x/01.06.2011, împreună cu contravaloarea lucrărilor realizate de reclamantă la amenajarea piscicolă Mihăileşti.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, constatându-se îndeplinirea în cauză a triplei identităţi cerute de dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., prin raportare la decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul x/2016 prin care instanţa s-a pronunţat deja asupra contravalorii investiţiilor şi culturii de peşte neexploatată, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.., invocând încălcarea unor dispoziţii de drept procesual şi a unor dispoziţii de drept material, urmărind să obţină casarea hotărârii atacate şi constatarea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanţei de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de dispoziţiile art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra celui de-al doilea petit al apelului.

Critica astfel expusă nu poate fi primită ca fondată de către instanţa de recurs, pentru următoarele argumente.

Potrivit art. 476 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".

În conformitate cu prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Regula tantum devolutum quantum apellatum este aşadar, o expresie a principiului disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., astfel că, deşi apelul este o cale de atac devolutivă, totuşi instanţa de apel este ţinută a proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept care au fost invocate în faţa primei instanţe sau care ar putea fi invocate în cauză, ci doar cu privire la acelea criticate de către partea care a declarat apel.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 476 şi art. 477 C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunţat asupra celui de-al doilea petit al cererii de apel, prin care aceasta a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei pretinse în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

În dreptul civil român, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, reglementată de art. 1345 şi urm. C. civ., are caracter subsidiar, fiind admisibilă numai în situaţia în care persoana pretins prejudiciată nu dispune de o altă acţiune juridică pentru valorificarea dreptului său.

Art. 1348 C. civ. statuează că cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat. Prin urmare, condiţia specifică de exercitare a actio de in rem verso, cerută pentru ca persoana păgubită să fie îndreptăţită să solicite restituirea, constă în inexistenţa unei alte acţiuni pentru a obţine restituirea (cerinţă care exprimă caracterul subsidiar al acţiunii, ce presupune absenţa, în sens obiectiv, a oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite).

Acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu poate fi exercitată atunci când reclamantul dispune de o altă acţiune juridică pentru repararea prejudiciului pretins, întrucât aceasta nu poate fi utilizată pentru a eluda regimul juridic al altor instituţii sau efectele hotărârilor judecătoreşti definitive.

Acest principiu consacrat legal în articolul anterior redat este subliniat constant în doctrină şi jurisprudenţa naţională, învederându-se, în mod constant, că acţiunea în îmbogăţire fără justă cauză reprezintă un remediu juridic de ultimă instanţă, utilizabil exclusiv atunci când reclamantul nu are la dispoziţie o altă acţiune specifică derivată dintr-un raport juridic determinat

Or, în speţă, pretenţiile recurentei-reclamante derivă din aceleaşi împrejurări de fapt referitoare la refuzul pretins abuziv al pârâtei de a prelungi contractul de închiriere şi la investiţiile realizate de reclamantă în amenajarea piscicolă Mihăileşti, aspecte ce au făcut obiectul unui litigiu anterior între aceleaşi părţi. Din analiza actelor dosarului rezultă că reclamanta a încercat valorificarea acestor pretenţii în cadrul unor acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă, respectiv delictuală, litigii care au fost soluţionate definitiv de instanţele judecătoreşti fără a se ajunge la concluzia că acţiunea pe aceste temeiuri ar fi fost inadmisibilă.

În aceste condiţii, reclamanta a avut la dispoziţie o acţiune juridică specifică pentru valorificarea drepturilor pretinse, astfel încât condiţia subsidiarităţii acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză nu mai este îndeplinită. De altfel, invocarea acestui temei juridic nu poate constitui un mijloc de a repune în discuţie aceleaşi pretenţii deja analizate în cadrul unor litigii anterioare sau de a eluda efectele autorităţii de lucru judecat. Or, instanţa de apel a reţinut în mod corect existenţa autorităţii de lucru judecat, împrejurare care împiedică reluarea judecăţii asupra pretenţiilor deduse judecăţii.

În acest context, împrejurarea că instanţa de apel nu a procedat la o analiză distinctă a temeiului subsidiar invocat de reclamantă nu echivalează cu o omisiune de pronunţare şi nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 476 şi art. 477 C. proc. civ., cât timp acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză este inadmisibilă în prezenţa unui alt temei juridic care a fost deja valorificat.

Prin urmare, motivul de recurs invocat sub acest aspect nu poate fi primit.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu a efectuat o analiză completă a triplei identităţi necesare pentru aplicarea autorităţii de lucru judecat, aplicând greşit prevederile art. 431 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deşi a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este incident tot pct. 5 C. proc. civ., întrucât art. 431 C. proc. civ. este o normă de procedură.

Astfel, din perspectiva autorităţii de lucru judecat, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată".

Totodată, art. 431 C. proc. civ., prevede că "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte, aşadar, două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea ca dezlegarea dată să mai fie contrazisă.

În cauză, instanţa de apel, confirmand soluţia primei instanţe, a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile pronunţate în dosarul x/2016 constatând că se aduce din nou în discuţie răspunderea civilă delictuală a intimatei pârâte Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală Apă Argeş Vedea şi constatând îndeplinite dispoziţiile art. 431 C. proc. civ.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei reclamante în sensul că nu s-a efectuat o analiză completă a triplei identităţi necesare pentru aplicarea autorităţii de lucru judecat, întrucât din analiza deciziei recurate rezultă analiza acestor condiţii în mod coerent şi detaliat, fiind înlăturate motivat susţinerile privind neîndeplinirea condiţii art. 431 C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentei reclamante în sensul că instanţa de apel nu a analizat considerentele acesteia cu privire la prejudiciu şi necesitatea efectuării unei noi expertize, criticile vizând în realitate modalitatea de interpretare a mijloacelor de probă administrate în cauză. Or, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorilor de fond. În consecinţă, nu se poate pretinde instanţei de recurs o nouă apreciere a probatoriului, cu scopul de a se reevalua prejudiciul, astfel cum urmăreşte, în realitate, recurenta, prin invocarea unor chestiuni de fapt, care privesc temeinicia deciziei recurate, nu legalitatea sa.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1), trebuie interpretat conform părţii introductive a Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante, iar unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care doreşte, între altele, ca soluţia definitivă pronunţată de instanţe la orice controversă să nu mai fie rejudecată" (cauza Brumărescu c. României). De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că "statele au obligaţia de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe şi să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiaşi subiect (Gjonbocari c. Albaniei).

Toate argumentele recurentei sunt insuficiente pentru a reţine caracterul fondat al motivului de casare invocat,

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1214 din 1 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1214 din 1 iulie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2026.