Negative jurisdictional conflict in delictual liability: exclusive insurance fund jurisdiction inapplicable to direct civil claims

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2024 pe rolul Judecătoriei Năsăud sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.A. prin D. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul moral şi material suferit ca urmare a accidentului rutier din 19.07.2021, produs din culpa exclusivă a pârâtului B., precum şi a dobânzii legale aferente, calculate de la data accidentului rutier şi până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.349 şi următoarele C. civ., art. 1.357 C. civ., art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 453 C. proc. civ.

La primul termen de judecată, din 12 martie 2025, faţă de precizările reclamantului, potrivit cu care se solicită obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata contravalorii prejudiciului, s-a pus în discuţie incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 şi competenţa teritorială a Judecătoriei Năsăud. S-a reţinut cauza în pronunţare asupra necompetenţei teritoriale şi a fost amânată pronunţarea.

Prin sentinţa civilă nr. 997/2025 din 25 aprilie 2025, Judecătoria Năsăud a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că, faţă de scopul acţiunii, de a se obţine obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului rutier, sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, care stabilesc competenţa exclusivă a instanţelor de la sediul Fondului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 16 mai 2025 sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 15987 din 11 decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti - secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Năsăud. De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, în cauză, faţă de obiectul cererii, răspundere civilă delictuală, în temeiul art. 1.349 şi art. 1.357 C. civ., competenţa teritorială este alternativă, reclamantul având dreptul de a sesiza fie una dintre instanţele în circumscripţia cărora se află domiciliul/sediul pârâţilor, potrivit art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., fie instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 din acelaşi cod. A argumentat, în acest sens, că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul a optat să introducă cererea la instanţa competentă de la domiciliul pârâtului B..

Pe de altă parte, a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2025, întrucât reclamantul nu a contestat o decizie emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în cadrul procedurii administrative speciale prevăzute de lege şi nici nu urmăreşte obligarea Fondului la emiterea unei astfel de decizii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă la 6 februarie 2026.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud, pentru următoarele considerente:

În speţă, prin acţiunea având ca obiect răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1.349 şi art. 1.357 C. civ., reclamantul urmăreşte obligarea în solidar a persoanei considerate răspunzătoare de accidentul rutier în care a fost implicat, a societăţii de asigurare C. S.A. şi a Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata contravalorii prejudiciului material şi moral ce i-a fost cauzat.

Regula generală de drept comun în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". În caz de pluralitate de pârâţi, devine incident art. 112, potrivit cu care,,(1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia (...)."

Totodată, raportat la temeiul acţiunii- răspundere civilă delictuală, în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care prevăd că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă "instanţa locului în care s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Având în vedere competenţa teritorială alternativă a instanţelor determinate potrivit art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., rezultă că reclamantul avea posibilitatea de a introduce acţiunea fie la instanţa de la domiciliul sau sediul oricăruia dintre pârâţi, fie la instanţa locului în care s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, toate aceste instanţe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opţiunea reclamantului a fost în sensul introducerii cererii la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului B. (localitatea Maieru, jud. Bistriţa-Năsăud), considerat responsabil de producerea accidentului.

Or, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., care prevăd dreptul de opţiune între mai multe instanţe, cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, rezultă că reclamantul a învestit în mod legal Judecătoria Năsăud cu soluţionarea cauzei.

Sub acest aspect, se impune a fi arătat că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine părţii reclamante iar, odată învestită una dintre instanţele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, competenţa nu mai poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acţiunii, instanţa sesizată de reclamant a devenit competentă în mod definitiv să judece cererea cu care a fost sesizată.

În cele din urmă, se reţine că litigiului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2025, întrucât prin acţiunea dedusă judecăţii nu se contestă o decizie emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în cadrul procedurii administrative speciale prevăzute de lege şi nici nu se urmăreşte obligarea pârâtului la emiterea unei astfel de decizii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2026.