Consumer's actual residence governs jurisdiction; Zalău Court assigned low-value telecom claim against individual consumer.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by ruling that the Zalău Court has jurisdiction over a low-value claim (RON 1,987.61) brought by a professional telecommunications provider against an individual consumer for unpaid cable TV and internet invoices (December 2020–July 2023) plus contractual penalties. The Alesd Court had declined jurisdiction citing the consumer's legal domicile in Bihor County, while the Zalău Court declined based on the registered legal address. The Supreme Court held that under Article 121 of the Civil Procedure Code, which establishes exclusive territorial jurisdiction at the consumer's domicile in professional-vs-consumer disputes, "domicile" under Articles 87–91 Civil Code means the actual, factual residence—not merely the registered legal address. Since service at the legal address failed (returns marked "not collected," "moved," "nobody lives there for years"), and the service address, contracts, invoices, and installation records all indicated the consumer's actual residence in Zalău, the court assigned jurisdiction to the Zalău Court, emphasizing that excessive formalism contrary to Article 6(1) ECHR should not prejudice parties. Final decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 121 C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 3 alin. (2) C. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Consumer's actual residence governs jurisdiction; Zalău Court assigned low-value telecom claim against individual consumer: The Alesd Court had declined jurisdiction citing the consumer's legal domicile in Bihor County, while the Zalău Court declined based on the registered legal address. The Supreme Court held that under Article 121 of the Civil Procedure Code, which establishes exclusive territorial jurisdiction at the consumer's domicile in professional-vs-consumer disputes, "domicile" under Articles 87–91 Civil Code means the actual, factual residence—not merely the registered legal address. Since service at the legal address failed (returns marked "not collected," "moved," "nobody lives there for years"), and the service address, contracts, invoices, and installation records all indicated the consumer's actual residence in Zalău, the court assigned jurisdiction to the Zalău Court, emphasizing that excessive formalism contrary to Article 6(1) ECHR should not prejudice parties. Final decision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the High Court to rule on the negative conflict of jurisdiction and establish the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată la 9 octombrie 2024 pe rolul Judecătoriei Aleşd sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. (denumită anterior B.), în contradictoriu cu pârâtul C., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.987,61 RON, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate emise în perioada decembrie 2020- iulie 2023, precum şi la plata penalităţilor contractuale de 0,2%/zi de întârziere, până la plata efectivă a debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 1655/2025 din 30 octombrie 2025, Judecătoria Aleşd a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 1.028 şi art. 121 C. proc. civ., în raport cu care competenţa de soluţionare a cauzei revine în mod exclusiv instanţei de la domiciliul consumatorului. Totodată, a avut în vedere că noţiunea de domiciliu prevăzută de art. 121 C. proc. civ. trebuie privită în sens larg, scopul acesteia fiind facilitatea accesului la justiţie al consumatorilor, în ipoteza demararii unor litigii împotriva acestora de către profesionişti.
Prin urmare, reţinând pe baza actelor dosarului că pârâtul locuieşte în fapt la o adresă diferită de cea unde îşi are domiciliul legal, a înaintat cauza spre soluţionare judecătoriei în circumscripţia căreia se regăseşte domiciliul faptic al debitorului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 2 decembrie 2025 sub acelaşi număr.
Prin sentinţa civilă nr. 3127/C din 5 decembrie 2025, Judecătoria Zalău a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, dispus suspendarea judecăţii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit verificărilor efectuate în registrul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, pârâtul are stabilit domiciliul legal în Suncuiuş, jud. Bihor, iar simpla împrejurare că adresa de furnizare a serviciilor se află în Zalău, jud. Sălaj nu constituie, în sine, dovada existenţei unui domiciliu în fapt al debitorului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă la 26 ianuarie 2026 sub acelaşi număr.
Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de valoare redusă dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.987,61 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de cablu TV şi internet, furnizate şi neachitate.
Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale."
Totodată, conform art. 3 alin. (2) C. civ., "sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ".
Având în vedere natura raporturilor juridice invocate de către reclamantă şi izvorul acestora, constând într-un contract de furnizare servicii de telecomunicaţii şi echipamente încheiat între un prestator de servicii de telecomunicaţii şi un client persoană fizică, instanţa supremă apreciază că pârâtul are calitatea de consumator, în timp ce reclamanta are calitatea de profesionist, acţionând în cadrul activităţii sale comerciale.
Fiind dedus judecăţii un litigiu iniţiat de un profesionist împotriva unui consumator, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., care prevăd un caz de competenţă teritorială exclusivă: "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului".
Pentru identificarea domiciliului persoanei fizice prezintă relevanţă prevederile art. 87-91 C. civ.. Trebuie menţionat că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procesul civil. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în raport cu locuinţa statornică a părţilor stabilindu-se atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.
O astfel de interpretare este conformă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut că "domiciliu" se referă nu doar la spaţiul legal ocupat sau dobândit, ci şi la orice spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue. Este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi aplica normele de procedură, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenţie, atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea Mihola c. Letoniei, nr. 61655/00; Souvtransauto Holding c. Ucrainei, nr. 48553/99).
În cauză, comunicarea formularului de răspuns la cererea de valoare redusă nu s-a putut realiza la adresa domiciliului legal al pârâtului, actele de procedură transmise la această adresă fiind returnate cu menţiunea "neridicat" respectiv "destinatar mutat din localitate; la acest apartament nu locuieşte nimeni de ani de zile." .
Or, deşi potrivit evidenţelor autorităţilor publice, pârâtul are stabilit domiciliul legal în jud. Bihor, această împrejurare este irelevantă în economia speţei deoarece, din punct de vedere procedural, ceea ce interesează este domiciliul de fapt şi efectiv, unde pot fi trimise şi primite actele de procedură, astfel încât partea să poată avea cunoştinţă de proces.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de valoare redusă, adresa de furnizare a serviciilor prestate de reclamantă (locul de consum) se află în localitatea Zalău, strada x nr. 37, jud. Sălaj, aceeaşi adresă figurând şi în înscrisurile anexate cererii, respectiv notificarea privind rezilierea contractului, facturile fiscale emise de reclamantă, contractul de furnizare servicii încheiat între părţi, pentru locul de consum din localitatea Zalău şi procesul-verbal de instalare .
Prin urmare, având în vedere că, din circumstanţele cauzei, rezultă că domiciliul în fapt al pârâtului se află în Zalău, jud. Sălaj, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2026.