Territorial jurisdiction for labor claims against a court as defendant: validity of claimant's option under art. 127(21) CPC

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 august 2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Vâlcea, a solicitat obligarea pârâţilor să-i elibereze şi să-i comunice adeverinţa-tip prevăzută de art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 7 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 608/2024, pentru revizuirea pensiei de serviciu, potrivit căreia venitul brut să fie calculat, începând cu 1 septembrie 2016, cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, coeficientul de multiplicare 23, corespunzător funcţiei de conducere (preşedinte tribunal) şi, în procent, sporurile avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu, inclusiv sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, conform art. 82 şi 85 din Legea nr. 303/2004, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv fără aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din lege, majorată cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, precum şi fişa de calcul, aferentă adeverinţei.

Totodată, a solicitat repararea integrală a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin neîncasarea diferenţelor băneşti lunare dintre pensia de serviciu cuvenită şi cea încasată efectiv, ca urmare a revizuirii, precum şi despăgubiri, respectiv actualizări şi dobânzi legale, calculate la diferenţele de drepturi de pensie de serviciu, cuvenite lunar, începând cu data eliberării din funcţie - 01.09.2016 şi până la data comunicării adeverinţei solicitate.

De asemenea, a solicitat plata dobânzilor legale aferente sumelor cuvenite, rezultate din aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere, calculate începând cu data promovării acţiunii şi până la data îndeplinirii obligaţiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 2226 din 28 martie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) Codul muncii, în conformitate cu care competenţa de soluţionare a cererii aparţine tribunalului de la domiciliul reclamantei. S-a argumentat, totodată, că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamanta nu mai avea calitatea de judecător la momentul introducerii acţiunii.

Cauza a fost înregistrată la 11 iunie 2025 pe rolul Tribunalului Vâlcea - secţia I Civilă sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 1809/2025 din 18 noiembrie 2025, Tribunalul Vâlcea - secţia I Civilă - Completul specializat de dreptul muncii şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a suspendat judecata până la pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a se hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că, raportat la calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., care prevăd posibilitatea sesizării unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa competentă potrivit legii, dispoziţii ce au fost valorificate, de altfel, de către reclamantă, prin introducerea cererii la Tribunalul Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la 14 ianuarie 2026 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă sub acelaşi număr.

Constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, fost judecător în cadrul Tribunalului Vâlcea, având domiciliul în Râmnicu Vâlcea, a învestit Tribunalul Bucureşti cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

În speţă, relevantă pentru determinarea competenţei teritoriale este participarea în proces, în calitate de pârât, a Tribunalului Vâlcea, împrejurare care atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., conform cărora,,(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Norma de competenţă este una de ordine privată, reglementând un drept de opţiune al părţii reclamante, care are fie posibilitatea să introducă cererea împotriva unei instanţe de judecată chiar la aceasta - aplicând regula generală în materie de competenţă -, fie la o altă instanţă de acelaşi grad, din raza unei curţi de apel învecinate.

Valorificând dreptul conferit de dispoziţiile legale evocate, reclamanta a ales să învestească cu soluţionarea litigiului Tribunalul Bucureşti, constituit în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, învecinată Curţii de Apel Piteşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află Tribunalul Vâlcea, căruia i-ar fi revenit competenţa de soluţionare a cauzei potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, în raport cu domiciliul autoarei cererii.

În caz de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.. Astfel, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea reclamantului nu poate fi cenzurată.

Cu alte cuvinte, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, competenţa acestei din urmă instanţe de a soluţiona acţiunea cu care a fost învestită a fost stabilită în mod definitiv, fiind câştigată cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2026.