Cassation appeal nullified for failure to frame substantive and factual critiques within statutory grounds for illegality in late payment penalty dispute

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2026

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiş la 10.02.2022, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Timiş, în contradictoriu cu pârâta Comuna Dumbrăviţa, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 938.710,20 RON, compusă din suma de 144.647,87 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/29.07.2021 şi suma de 794.062,33 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la data de 09.02.2022; actualizarea penalităţilor de întârziere până la data plăţii efective a facturii nr. x/29.07.2021, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 45 din 24 februarie 2025, Tribunalul Timiş a admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Timiş, în contradictoriu cu pârâta Comuna Dumbrăviţa, cu consecinţa obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 904.895,89 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere; a respins cererea reconvenţională formulată de Comuna Dumbrăviţa; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Comuna Dumbrăviţa.

Prin decizia civilă nr. 357/A din 26 iunie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost respins apelul.

Împotriva acestei decizii Comuna Dumbrăviţa a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că prima critică adusă de aceasta sentinţei primei instanţe a vizat modalitatea în care a fost apreciată depoziţia martorului C., respectiv greşita înlăturare a acesteia deoarece nu poate fi coroborată cu înscrisuri, fiind incidente dispoziţiile art. 309 alin. (5) C. proc. civ.. Potrivit recurentei, concluzia curţii de apel, prin care a apreciat că prima instanţă în mod îndemeiat a înlăturat declaraţia dirigintelui de şantier, este eronată.

În continuare, recurenta face trimitere la situaţia de fapt şi arată că adresa nr. x/23.06.2021, prin care i s-a comunicat că sunt îndeplinite condiţiile pentru recepţia lucrărilor şi Minuta din 26.08.2021, încheiată de ambele părţi, se coroborează cu declaraţia martorului C.. În opinia recurentei, instanţa de apel în mod nelegal a respins aceste critici, interpretând eronat dispoziţiile legii procesual civile.

Printr-o altă critică, autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a interpretat greşit normele materiale aplicabile în speţă, reţinând că recepţia lucrărilor efectuate de către intimată nu ar fi fost întârziată din culpa sau reaua sa credinţă. Recurenta expune situaţia de fapt cu privre la cuantumul lucrărilor necesar a fi remediate. Totodată, face trimitere la probele administrate în cauză, respectiv declaraţia martorului dată de către acesta în faţa primei instanţe şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, adresa nr. x/21.09.2021, procesul-verbal de recepţie din 25.10.2021, situaţia de lucrări nr. x şi factura fiscal nr. x din 29.07.2021.

Potrivit recurentei, consecinţa neterminării lucrărilor şi a executării acestora în mod necorespunzător este aceea a obligării intimatei, în temeiul clauzei prevăzute la art. 11.1 din contract, la plata unor penalităţi de întârziere calculate asupra întregului preţ al contractului, între 23.06.2021 şi 04.10.2021. Or, modalitatea de soluţionare a cererii de obligare a intimatei la plata penalităţilor de întârziere reprezintă încălcarea prevederilor art. 1538 şi art. 1539 C. civ., concluzionează recurenta.

În final, recurenta arată că în ceea ce priveşte pretinsa imposibilitate de a se solicita penalităţile de întârziere prin intermediul instanţei de judecată, curtea de apel nu a indicat absolut deloc care ar fi dispoziţiile legale care au stat la baza acestei interpretări, ceea ce echivalează, în opinia recurentei, cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează dreptul părţii de a se adresa instaţei de judecată pentru a obţine obligarea debitorului la plata penalităţilor de întârziere pe care le datorează pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor.

În drept, recurenta-pârâtă a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2026, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Instanţa supremă reţine că deşi prin cererea de recurs sunt menţionate prevederile art. 309 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 1538-1539 C. civ., privind clauza penală, din expunerea argumentelor evocate, respectiv susţinerile referitoare la neterminarea lucrărilor şi a executării acestora în mod necorespunzător, precum şi trimiterile la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, recurenta readuce în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, recurenta, susţinând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără o argumentaţie în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

De altfel, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei cu privire la situaţia de fapt şi trimiterile pe care le face la declaraţia martorului C., precum şi la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (adrese, procese-verbale, facturi) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Simpla nemulţumire a recurentei cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Comuna Dumbrăviţa împotriva deciziei civile nr. 357/A din 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-pârâtă Comuna Dumbrăviţa la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Timiş a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMUNA DUMBRĂVIŢA împotriva deciziei civile nr. 357/A din 26 iunie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-pârâtă COMUNA DUMBRĂVIŢA la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. FILIALA TIMIŞ a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2026.