Inadmissibility of recurrent appeal against appellate decision due to uniqueness of appeal avenues
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's further appeal as inadmissible, thereby upholding the prior appellate decision and rendering the lower court's dismissal of the claim final and irrevocable. The dispute arose from a civil action for a conflict of rights brought against a local authority and other parties, which was rejected by the first instance and subsequently affirmed by the appellate court on the merits. The decisive legal basis was the inadmissibility of filing a second appeal against a decision already rendered in appeal, citing the principle of the uniqueness of appeal avenues and specific procedural norms prohibiting appeals against decisions given in appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 299 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of recurrent appeal against appellate decision due to uniqueness of appeal avenues: Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara prin sentința civilă nr. 398 din 8 martie 2004 a respins acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul N.P. în contradictoriu E.M. Livezeni, C.N.H. Petroșani și celelalte pârâte în cauză.
Recursul declarat de reclamant împotriva sentinței arătate a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 730 din 4 octombrie 2004.
Împotriva deciziei amintite reclamantul a declarat un nou recurs adresat instanței de față.
Recursul actual este inadmisibil.
Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Decizia civilă 730/2004 fiind dată în recurs nu se regăsește printre categoriile de hotărâri arătate anterior, și având în vedere și principiul unicității căilor de atac, reiterarea demersului judiciar amintit de către reclamant va fi găsită ca inadmisibilă potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de N.P. împotriva deciziei civile nr. 730 din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5 mai 2005.