Annulled guaranty fund's appeal for failure to frame statutory cassation grounds; bank awarded costs.

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2026

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 03.09.2020 reclamanta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.- IFN a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. (fostă B.), solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor interese prevăzute de art. 12.3 alin. (3) din Convenţia 176/2012 în valoare de 1.625.943,95 RON precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2701 din 18.10.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă şi a fost respinsă cererea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 944 A din 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă a fost respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.- IFN a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată nu răspunde exigenţelor legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În acest sens, arată că instanţa, fără a trece prin filtru propriu apărările formulate de părţi, îşi susţine întregul raţionament pe lipsa certitudinii atitudinii culpabile a băncii în demararea executării silite în raport de considerentele deciziei civile nr. 1582A din 18.11.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în altă cauză, respectiv dosarul nr. x/2018 şi de considerentele sentinţei nr. 802/15.04.2022 din dosarul nr. x/2019. Totodată, recurenta susţine că decizia conţine motive străine de cauză, întrucât incidenţa art. 12.3 alin. (3) intervine în cazul popririi nejustificate a conturilor acesteia, aspect stabilit cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2016.

Sub un alt aspect, recurenta redă prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi susţine că instanţa de apel în mod greşit a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport de dezlegarea dată în dosarele nr. x/2018 şi y/2019, stabilind că în speţă clauza penală de la art. 12.3 alin. (3) din Convenţie nu este aplicabilă, precum şi lipsa culpei intimatei cu privire la executarea silită pornită în dosarul nr. x/2016 al BEJ C.. În continuare recurenta arată care este obiectul fiecărei cauze prezentate şi concluzionează că dezlegările date în cele două dosare nu puteau fi avute în vedere de către instanţă în temeiul puterii de lucru judecat. Totodată, susţine că instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere decizia civilă nr. 597/19.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că executarea silită prin poprire a fost pornită în mod nelegal de către intimată, iar în temeiul clauzei penale de la art. 12.3 alin. (3) din Convenţie să dispună obligarea băncii la plata daunelor interese.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta susţine că au fost nesocotite prevederile art. 1267, art. 1268, art. 1270, art. 1350, art. 1530 şi art. 1538 C. civ. în dezlegarea dată de către instanţă cu privire la atragerea răspunderii contractuale a băncii prin raportare la clauza de la art. 12.3 alin. (3) din Convenţie. În susţinerea acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac redă prevederile legale menţionate, face trimitere la clauzele contractuale şi la situaţia de fapt.

Mai arată recurenta că prin încălcarea obligaţiei de a nu face, asumată contractual, banca este prezumată în culpă, iar intimata nu a probat intervenirea unei cauze de exonerare de răspundere dintre cele prevăzute de art. 1351-1354 C. civ. pentru a răsturna prezumţia. Potrivit recurentei, cerinţa culpei în refuzul plăţii garanţiei nu este o condiţie de activare a art. 12.3 alin. (3) din Convenţia nr. 176/2012, instanţa fiind obligată să se raporteze în mod corect la înţelegerea părţilor, conchide autoarea căii de atac.

De asemenea, recurenta face trimitere la decizia nr. 1312 din 23.05.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021 având ca obiect obligarea D. la plata daunelor interese datorate conform art. 12.3 alin. (3) din Convenţia nr. 156/2011.

Sub un ultim aspect, recurenta susţine că în raport de dispoziţiile art. 1350 C. civ. şi art. 12.3 alin. (3) din Convenţie, în cauză a intervenit răspundera civilă contractuală, fiind întrunite cumulativ toate condiţiile de antrenare a răspunderii.

În final recurenta critică soluţia de respingere a cererii de reducere a onorariului avocaţial, precizând că activitatea avocatului părţii adverse a fost de complexitate scăzută.

Recurenta-reclamantă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte reţine că susţinerile prin care recurenta susţine că decizia atacată nu răspunde exigenţelor legale de motivare şi totodată, că decizia conţine motive străine de cauză, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, acest motiv de casare fiind invocat formal, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel.

Astfel, se constată că, deşi recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a trecut prin filtru propriu apărările formulate de părţi, susţinerile acesteia prin care critică soluţia curţii de apel, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece pe de o parte, recurenta face trimitere la situaţia de fapt, iar pe de altă parte, nu arată în concret în ce constă lipsa motivării sub acest aspect, sens în care aceste critici nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, criticile prin care se susţine că instanţa de apel în mod greşit a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele expuse în susţinerea acestui motiv de recurs, respectiv trimiterile la aplicabilitatea clauzei prevăzute la art. 12.3 alin. (3) din Convenţie şi lipsa culpei intimatei cu privire la executarea silită pornită în dosarul nr. x/2016, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa, dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs, deoarece deşi prin cererea de recurs sunt menţionate prevederile art. 1267, art. 1268, art. 1270, art. 1350, art. 1530 şi art. 1538 Cod, acestea sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

De asemenea, instanţa supremă constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat critici exprimate prin cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susţinerile cu privire la încălcarea obligaţiei de a nu face de către bancă, lipsa probei privind incidenţa cauzelor de exonerare de răspundere, trimiterea la decizia nr. 1312 din 23.05.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi argumentele referitoare la întrunirea condiţiilor de antrenare a răspunderii civile contractuale, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Referitor la criticile privind soluţia de respingere a cererii de reducere a onorariului avocaţial, instanţa supremă constată că susţinerile recurentei vizează aspectul proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Prin urmare, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de apel s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii invocată de intimate-pârâtă prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.- IFN împotriva deciziei civile nr. 944 A din 30 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi va obliga recurenta-reclamantă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.- IFN la plata către intimata A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.157,69 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 944 A din 30 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN la plata către intimata A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.157,69 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2026.