GDPR damages claim assigned to Ilfov Tribunal absent employment relationship

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 20.05.2024 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se constate încălcarea GDPR-ului prin divulgarea datelor cu caracter personal şi folosirea lor în scop ilicit de către pârâta B. S.R.L., să se dispună repararea prejudiciului material şi moral produs de acţiunile pârâtei, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 500 RON şi a despăgubirilor morale în cuantum de 500.000 euro, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa nr. 879/F din 31 martie 2025, Tribunalul Ilfov - secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

În motivare, s-a reţinut că litigiul decurge din executarea/încetarea unui contract individual de muncă, iar la data introducerii cererii de chemare în judecată (27.03.2024), raporturile de muncă ale reclamantei cu angajatorul încetaseră (aspect ce se deduce din cuprinsul acţiunii introductive de instanţă).

Sub aspectul competenţei teritoriale, art. 269 alin. (2) Codul muncii stabileşte caracterul alternativ al acesteia între, pe de o parte, tribunalul în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul ori reşedinţa sau, pe de altă parte, tribunalul în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are locul de muncă.

Cu toate acestea, tribunalul a arătat că, într-o astfel de ipoteză, în care, la data sesizării instanţei de judecată, nu mai este în fiinţă un raport de muncă, rămâne competentă să soluţioneze cauza instanţa în circumscripţia căreia s-a aflat locul de muncă al angajatului pentru litigiile decurgând din încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă, încheiat cu acel angajator, în serviciul căruia angajatul a lucrat în circumscripţia instanţei de judecată. În caz contrar, dispoziţiile art. 269 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., deşi vizează litigiile care se circumscriu jurisdicţiei muncii, nu s-ar aplica niciodată pentru ipoteza în care litigiul este legat de încetarea contractului individual de muncă, ceea ce ar conduce la limitarea sferei de aplicare a acestei prevederi legale, cu încălcarea voinţei legiuitorului.

Această voinţă, pentru clarificare, reiese din interpretarea sistematică a art. 266 şi art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.

Reclamanta a dedus judecăţii un litigiu legat de executarea/încetarea contractului colectiv de muncă, litigiu în care parte este angajatorul C. S.R.L. Locul de muncă al reclamantei a fost la sediul societăţii angajatoare (capitolul relevant din contractul individual de muncă nefiind completat) din comuna Runcu, jud. Dâmboviţa. Într-adevăr, reşedinţa reclamantului, potrivit propriei mărturisiri este în Buftea.

Cu toate acestea, dacă dintre cele două instanţe în egală măsură competente să soluţioneze litigiul, respectiv Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Ilfov, reclamanta a decis sesizarea Tribunalului Dâmboviţa, această instanţă nu poate declina competenţa de soluţionare a cauzei, care îi aparţine.

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Dâmboviţa - secţia I civilă, prin sentinţa nr. 2081 din 16 decembrie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a trimis cauza pentru soluţionarea conflictului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, instanţa a reţinut că Tribunalul Ilfov, în şedinţa de judecată din data de 13.02.2025, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a completului specializat în materia litigiilor de muncă, dar în dispozitiv s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, motivând soluţia pe existenţa unui conflict de competenţă.

Reclamantul a învestit Tribunalul Ilfov cu o cerere formulată pe dreptul comun, cu două capete de cerere, acţiune în constatare şi acţiune în pretenţii, şi a ales, ca instanţă competentă, instanţa de la sediul societăţii pârâte, Tribunalul Ilfov, având în vedere valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, peste 200.000 RON, raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 95 alin. (1) C. proc. civ.

Competenţa în cauză este necesar a se stabili în conformitate cu art. 107 C. proc. civ. alin. (1), conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Această normă reglementează competenţa de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanţă, în sensul că, în absenţa unei norme contrare, instanţa competentă este cea din art. 107 C. proc. civ. Totodată, este important de subliniat că această normă reglementează competenţa relativă, nu absolută, astfel că nu poate fi invocată din oficiu de către instanţa de judecată, ci doar de către pârâtă, ceea ce nu s-a întâmplat în faţa Tribunalului Ilfov.

Pârâta a invocat în faţa Tribunalului Dâmboviţa necompetenţa teritorială a acestei instanţe, astfel că instanţa o poate analiza, doar în acest context al invocării.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura", iar alin. (3) din acelaşi act normativ stabileşte că în celelalte cazuri, necompetenţa teritorială este de ordine privată. Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

În cauză, pârâta B. S.R.L. are sediul social în Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari.

Conform H.G. nr. 1.217 din 29 noiembrie 2023 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea, sediul pârâtei se află în raza de competenţă a Tribunalului Ilfov, instanţă competentă din punct de vedere material şi teritorial să judece prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină, la rândul său, competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Dâmboviţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză; declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând să se constate încălcarea GDPR-ului prin divulgarea datelor cu caracter personal şi folosirea lor în scop ilicit de către pârâtă, repararea prejudiciului material şi moral produs de acţiunile pârâtei, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 500 RON şi a despăgubirilor morale în cuantum de 500.000 euro, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în discuţie fiind competenţa teritorială a instanţelor de judecată aflate în conflict.

Tribunalul Ilfov, reţinând incidenţa prevederilor art. 266 şi art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, a apreciat că obiectul şi natura litigiului pendinte rezultă din executarea unui contract de muncă, fiind competentă instanţa în a cărei rază de activitate se află locul de muncă al reclamantului, pe când Tribunalul Dâmboviţa a considerat că între părţi nu există raporturi de muncă, fiind vorba despre un litigiu civil de drept comun, motiv pentru care este incident art. 107 C. proc. civ., competentă fiind instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că reclamantul A. a fost angajat al dealerului D. S.R.L. Târgovişte, însă a chemat în judecată societatea importatoare B. S.R.L., în calitate de pârâtă, aceasta având raporturi comerciale cu angajatorul reclamantului.

Prin urmare, este vorba de o acţiune în pretenţii de drept comun, motivat de faptul că între reclamantul A. şi pârâta B. S.R.L. nu există un contract de muncă, iar temeiul cererii deduse judecăţii nu este reprezentat de dispoziţii legale cuprinse în Codul muncii. Pe cale de consecinţă, nu se pot aplica regulile specifice conflictelor de muncă (chiar dacă datele pretinse a fi fost divulgate au legătură cu activitatea profesională a reclamantului), deoarece s-a urmărit promovarea unui litigiu pur civil.

În acest context, se aplică regula generală de drept comun instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În speţă, pârâta B. S.R.L. are sediul în Voluntari, bld. Pipera nr. 2, judeţul Ilfov, aflat în raza de competenţă a Tribunalului Ilfov, care a fost legal învestit cu judecarea prezentei cauze, aceasta fiind şi opţiunea reclamantului în sensul soluţionării cauzei de către instanţa de la sediul pârâtei. În plus, societatea pârâtă nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată a primei instanţe sesizate.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Ilfov este competent să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov - secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2026.