Negative conflict of jurisdiction in forced execution: Oltenița court assigned based on debtor's domicile under new Code of Civil Procedure.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 18.12.2025, sub numărul x/2025, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat, la cererea creditorului B., încuviinţarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/28.05.2008, modificat prin actul adiţional nr. x/17.07.2009 şi actul adiţional nr. x/18.06.2010, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, cu cheltuieli de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2012.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin încheierea nr. 6634 din data de 22.12.2025, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect încuviinţare executare silită, formulată de executorul judecătoresc A., privind pe creditorul B. şi pe debitorul C., în favoarea Judecătoriei Olteniţa, judeţul Călăraşi.

În motivare, instanţa a reţinut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect încuviinţare executare silită aparţine, ca instanţă de executare, judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliu debitorul la data sesizării organului de executare, iar conform verificărilor DEPABD, debitorul avea la data înregistrării cererii de executare silită domiciliul în judeţ Călăraşi.

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Olteniţa, prin încheierea din data de 23.01.2026, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Olteniţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Slatina; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivare, instanţa a reţinut că, potrivit art. 3731 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, competentă pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite este instanţa de executare, care, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, este instanţa în a cărei circumscripţie se va face executarea.

Din coroborarea art. 3731 alin. (1), raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 şi art. 3731 alin. (3) din acelaşi cod, rezultă că instanţa de executare încuviinţează executarea în circumscripţia sa teritorială, iar în baza încheierii astfel pronunţate, executorul judecătoresc poate proceda la executare în circumscripţia respectivă, în oricare din formele prevăzute de lege.

În speţă, s-a solicitat încuviinţarea executării silite pe raza Judecătoriei Slatina, iar executorul judecătoresc a înţeles să învestească această instanţă, astfel încât, în raport de prevederile legale menţionate, instanţă de executare este Judecătoria Slatina, fără a avea relevanţă domiciliul debitorului.

Norma prevăzută de art. 372 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 reglementează o competenţă teritorială exclusivă, astfel încât judecătoria învestită cu o cerere de executare silită nu poate încuviinţa executarea silită decât în limitele competenţei sale, deci în circumscripţia sa teritorială.

Prin urmare, instanţa a apreciat că Judecătoria Olteniţa nu este competentă să încuviinţeze executarea silită pe raza teritorială a localităţii Slatina, motiv pentru care, în temeiul art. 159 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, instanţa a admis excepţia invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Olteniţa pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină, la rândul său, competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Slatina şi Judecătoria Olteniţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză; declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea de încuviinţare a executării silite, formulată la data de 18.12.2025, de petentul executor judecătoresc A., prin care a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/28.05.2008, modificat prin actul adiţional nr. x/17.07.2009 şi actul adiţional nr. x/18.06.2010, în numele şi pentru creditorul B., împotriva debitorului C., cu domiciliul în judeţul Călăraşi.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit legea aplicabilă executării silite, prima instanţă reţinând ca fiind aplicabil noul C. proc. civ., respectiv art. 651 alin. (1) din acest cod, iar cea de-a doua instanţă reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3731 alin. (1), precum şi art. 373 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. de la 1865.

Având în vedere principiul neretroactivităţii legii procesual civile, consacrat de art. 24 din C. proc. civ., conform căruia "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), cu modificările ulterioare, conform cărora "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", Înalta Curtea reţine că dispoziţiile noului C. proc. civ. se aplică executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noii reglementări.

Pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul are în vedere data formulării cererii de încuviinţare a executării silite. Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare prin cererea formulată de creditor (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.), totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.

Scopul urmărit de legiuitorul noului C. proc. civ. a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanţei de executare, pentru a elimina procedurile paralele şi contrazicerile între hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestora.

Având în vedere că actele de executare silită se derulează după momentul încuviinţării acesteia de către instanţă şi observând că, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost formulată la 18 decembrie 2025, Înalta Curte reţine că sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ., aceasta fiind legea în vigoare la data formulării cererii de încuviinţare a executării silite.

Astfel, potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (.....)." Totodată, potrivit alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Totodată, se reţine că regula de determinare a instanţei de executare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se aplică indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor sau impusă de dispoziţiile titlului executoriu ce urmează a fi aduse la îndeplinire.

În contextul reperelor de analiză expuse în stabilirea instanţei de executare, Înalta Curte constată că debitorul C. figura, la data înregistrării cererii, conform fişei interogării bazei de date a D.E.P.A.B.D., la solicitarea Judecătoriei Slatina, aflată la fila x, cu domiciliul în judeţul Călăraşi, situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Olteniţa.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Olteniţa este instanţa competentă teritorial a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Olteniţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2026.