Negative jurisdictional conflict resolved: Slobozia Court designated to hear enforcement challenge under exclusive enforcement-court rule

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 26.04.2024, sub număr unic de dosar x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestaţie la executare în dosarul de executare silită nr. x/2019 al BEJ C., solicitând instanţei să anuleze somaţia pentru plata sumei de 33.847,98 RON, reprezentând debit, şi a sumei de 357 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită, precum şi actele de executare viitoare; să constate stinsă obligaţia de plată, cu consecinţa încetării executării silite, precum şi să dispună întoarcerea executării.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 712 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 512/06.03.2025, Judecătoria Slobozia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele, judeţul Buzău.

În motivare, instanţa a reţinut că partea contestatoare A. are calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Slobozia, astfel că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Totodată, instanţa s-a raportat la decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, prin care Curtea Constituţională a reţinut expressis verbis, în paragraful 23 al deciziei caracterul de ordine publică al prevederilor art. 127 C. proc. civ., statuând judicios că "Dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. pot fi invocate doar în faţa primei instanţe, nu şi în căile de atac, având în vedere că, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de către părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Prin urmare, reţinând că Judecătoria Pogoanele este situată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, fiind instanţa de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Bucureşti în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Slobozia, în cadrul căreia contestatoarea îşi desfăşoară activitatea, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Pogoanele, prin sentinţa civilă nr. 1096/2025, pronunţată la data de 12.12.2025, a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a Judecătoriei Pogoanele, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, ca instanţă care a încuviinţat executarea silită; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Pogoanele şi Judecătoria Slobozia, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că, din analiza actelor dosarului, rezultă că executarea silită a fost pornită în baza contractului de credit pentru nevoi personale nr. 368 din 18.06.2018, iar cererea de încuviinţare a executării silite a fost soluţionată de Judecătoria Slobozia, prin încheierea pronunţată la data de 23.10.2019 (pag. 66-68, dosarul de executare nr. 1414/2019, Vol. III).

A mai arătat că, în materia contestaţiei la executare, art. 714 alin. (1) C. proc. civ. prevede că aceasta se introduce la instanţa de executare, iar, potrivit art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc.

Totodată, a dat relevanţă considerentelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exprimate în deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021, pronunţate în recursuri în interesul legii, prin care s-au statuat următoarele: principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite (paragraful 80 din Decizia nr. 20/2021); instanţa care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze toate incidentele apărute în cursul executării, această interpretare fiind singura care dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare (paragraful 79).

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 127 C. proc. civ., instanţa a reţinut că, prin decizia nr. 432/13.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că această chestiune trebuie analizată exclusiv la momentul încuviinţării executării silite.

De altfel, această interpretare a fost confirmată şi prin modificarea legislativă ulterioară a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care prevede, în mod explicit, că dispoziţiile art. 127 sunt aplicabile doar la momentul încuviinţării executării silite.

Aplicând aceste considerente la speţa dedusă judecăţii, instanţa a constatat că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Slobozia, care a devenit, astfel, instanţă de executare pentru toate incidentele ulterioare, conform principiului unicităţii.

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., deşi ar fi fost incidente raportat la calitatea contestatoarei de grefier, nu mai pot fi invocate după momentul încuviinţării executării silite.

În atare situaţie, a reţinut că declinarea competenţei de către Judecătoria Slobozia încalcă principiul unicităţii instanţei de executare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină, la rândul său, competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care, anterior, s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Pogoanele şi Judecătoria Slobozia - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză; declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 26.04.2024, sub număr unic de dosar x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestaţie la executare în dosarul de executare silită nr. x/2019 al BEJ C., solicitând instanţei să anuleze somaţia pentru plata sumei de 33.847,98 RON, reprezentând debit, şi a sumei de 357 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită, precum şi actele de executare viitoare; să constate stinsă obligaţia de plată, cu consecinţa încetării executării silite, precum şi să dispună întoarcerea executării.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "Contestaţia se introduce la instanţa de executare", iar conform art. 651 alin. (3) din acelaşi cod "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Din interpretarea coroborată a textelor legale precitate rezultă fără echivoc că instanţa competentă să soluţioneze contestaţiile la executare propriu-zise este instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. statuează că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare prin cererea formulată de creditor (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.), totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării.

Or, scopul urmărit de legiuitorul noului C. proc. civ. a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanţei de executare, pentru a elimina procedurile paralele şi contrazicerile între hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul acestora.

Dacă s-ar proceda la stabilirea competenţei de soluţionare în favoarea unei alte instanţe decât cea care a încuviinţat executarea silită, s-ar ajunge la încălcarea principiului unicităţii instanţei de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, prin încheierea din data de 23.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Slobozia a admis cererea de încuviinţare a executării silite a debitoarei A., formulate de Biroul Executorilor Judecătoreşti C. (dosar de executare nr. 1414/2019) conform titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru nevoi personale nr. 368/18.06.2018, ca urmare a cererii de executare silită solicitate de creditoarea B. S.A.

Aşadar, această instanţă a dobândit calitatea de instanţă de executare, cu competenţă deplină asupra tuturor incidentelor ivite ulterior, inclusiv asupra contestaţiei la executare formulate de contestatoarea A..

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., s-a stabilit că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare silită formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În considerarea principiului unicităţii instanţei de executare, s-a stabilit că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată drept instanţă de executare de către legiuitor.

În cadrul considerentelor deciziei sus-menţionate, s-a reţinut că, de regulă, nu pot exista două instanţe de executare în cadrul aceleiaşi executări silite, iar, atunci când legiuitorul a dorit să confere şi altei instanţe competenţa de a soluţiona o contestaţie la executare, a indicat în mod expres acest lucru [în acest sens s-a făcut trimitere la art. 714 alin. (2) din C. proc. civ..]. Astfel, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe tot parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Mutatis mutandis, aceste argumente se aplică şi în situaţia speţei, unde se discută despre aplicarea, cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare, a prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea vizează exclusiv determinarea competenţei în faza judecăţii de fond ori, în materia executării silite, doar la momentul încuviinţării executării.

Această interpretare rezultă atât din jurisprudenţa Înaltei Curţi, care a pronunţat decizia nr. 20/2021 din 27.09.2021 privind examinarea recursului în interesul legii, cât şi din modificarea ulterioară a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care consacră expres caracterul limitat al aplicării art. 127 C. proc. civ. la momentul încuviinţării executării silite.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecţii în legătură cu imparţialitatea instanţei, dată fiind calitatea debitorului, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competenţă.

Prin urmare, aşa cum s-a arătat şi mai sus, din moment ce a fost stabilită instanţa de executare, respectiv Judecătoria Slobozia, aceasta este instanţa de executare pe parcursul întregii durate a procedurii execuţionale.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2026.