Cassation of civil judgment: sufficiency of appellate reasoning on restitution conditions and inadmissibility of fee proportionality challenges in extraordinary review

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2026

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 25.04.2023 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 312.500 RON achitată la data de 08.10.2019 şi la plata dobânzii legale.

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 14.05.2024 Tribunalul Braşov a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta B. S.A., ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 277/Ap din 6 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Braşov - secţia Civilă a fost respins apelul. A fost obligată A. S.A. la plata către intimata B. S.A. a sumei de 7.140 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligată A. S.A. la plata sumei de 3.684,48 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru datorată pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.A.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că instanţa de apel analizează neîndeplinirea plăţilor ulterioare de către reclamantă, dar nu menţionează în cadrul considerentelor condiţiile rezolutorii privind obligaţiile pe care B. S.A. trebuia să le îndeplinească.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că instanţa de apel nu analizează că de fapt, având în vedere faptul că B. S.A. era în insolvenţă, toate clauzele menţionate şi care trebuiau îndeplinite erau de tip pact comisoriu de gradul IV, care dacă nu sunt îndeplinite în mod automat, contractul se reziliază fără intervenţia instanţei de judecată.

Totodată, recurenta arată că deşi abia în cadrul apelului a aflat de existenţa contractului Escrow, care a fost semnat, din moment ce nu s-au virat banii recurentei în el, inclusiv banca a considerat Escrow-ul nul. Mai arată recurenta că depune adresa emisă de C., prin care se menţionează clar că banii de avans nu au fost viraţi în contul respectiv de către B. S.A. De asemenea, autoarea căii de atac arată că a intrat în posesia documentului după dezbateri şi l-a trimis o dată cu concluziile scrise, însă nu a fost luat în considerare de către instanţa de judecată.

În final, recurenta critică cheltuielile de judecată solicitate în apel, respectiv cuantumul onorariului avocatului intimtei, arătând că este nejustificat şi exagerat.

În drept, recurenta-reclamantă a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

În ceea ce priveşte critica recurentei încadrată în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la faptul că instanţa de apel, deşi analizează neîndeplinirea plăţilor ulterioare de către A. S.A., nu menţionează în cadrul considerentelor, condiţiile rezolutorii privind obligaţiile pe care B. S.A. trebuia să le îndeplinească, Înalta Curte reţine că este nefondată având în vedere că la filele x din decizia recurată curtea de apel a analizat criticile formulate prin cererea de apel de societatea reclamantă şi a expus considerentele în susţinerea soluţiei pronunţate,

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că la fila x din hotărârea recurată se regăsesc argumentele pentru care instanţa de apel a constatat corect raţionamentul primei instanţe în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru restituirea sumei de 312.500 RON în temeiul plăţii nedatorate sau al îmbogăţirii fără justă cauză.

Se constată că instanţa de apel a argumentat în mod clar şi concis de ce suma de bani nerestituită de către societatea B. S.A. reprezintă prejudiciul convenit de părţi pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de către A. S.A., în calitate de adjudecatar, raportându-se la probatoriul adiministrat în cauză, şi a explicat de ce soluţia instanţei de fond cu privire la acest aspect este corectă, sens în care, Înalta Curte va înlătura aceste critici.

Se reţine că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Nici critica recurentei potrivit căreia curtea de apel nu a luat în considerare adresa emisă de către C., document depus de către aceasta după închiderea dezbaterilor, nu poate fi primită.

Potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă. Prin urmare, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei formulate sub acest aspect sunt nefondate.

În cee ace priveşte criticile ce vizează nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs, instanţa suremă constată că sunt invocate formal, fără a se arăta în concret normele materiale care nu au fost corect aplicate. Trimiterile recurentei la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (adrese, contract Escrow), readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se observă că recurenta-reclamantă, susţinând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără o argumentaţie în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Referitor la criticile privind cuantumul onorariului avocaţial achitat de către intimata B. S.A. în etapa procesuală a apelului, instanţa supremă constată că susţinerile recurentei vizează aspectul proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Prin urmare, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 277/Ap din 6 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov - secţia Civilă.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.260 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 277/Ap din 6 martie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Braşov - secţia Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.260 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2026.