Negative conflict of jurisdiction in compulsory execution: application of judicial staff recusal rules overriding debtor domicile competence

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2025 pe rolul Judecătoriei Târgu - Neamţ, sub nr. x/2025, A. şi B., la cererea creditoarea C., a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 628 din 22.11.2019, pronunţată de Tribunalului Neamţ, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, pentru recuperarea drepturilor salariale.

În calitate de debitori în dosar sunt Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării.

În drept, s-au invocat prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1640 din 15.12.2025, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piatra-Neamţ, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În considerentele sentinţei, instanţa, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 666 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) teza 1 şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi a deciziei RIL nr. 20 din 27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat că în cauză poate fi încuviinţată executarea silită de către Judecătoria Iaşi în circumscripţia căreia se află sediul debitorilor Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în circumscripţia căreia se află sediul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În continuare, instanţa a stabilit că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2026 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - secţia I civilă, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 654 din 21 ianuarie 2026, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamţ.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere faptul că persoana care deţine calitatea de creditor este grefier în cadrul Judecătoriei Iaşi şi a apreciat că se impunea sesizarea unei judecătorii aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Iaşi, astfel cum a şi procedat executorul judecătoresc, învestind Judecătoria Târgu-Neamţ, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bacău.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 ianuarie 2026.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Târgu-Neamţ şi Judecătoria Sector 1 Bucureşti, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu- Neamţ, pentru următoarele considerente:

Obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Prin cererea dedusă judecăţii creditoarea C. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu în temeiul art. 666 alin. (1) C. proc. civ., debitori fiind Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială în materia executării silite relevante sunt dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de executare este competentă prin raportare la trei categorii de situaţii: domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, la data sesizării organului de executare; dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului; şi dacă acesta din urmă nu se află în ţară, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Este de subliniat faptul că legiuitorul a prevăzut în mod expres la art. 651 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea 336/2022, faptul că dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 din acelaşi cod se aplică în mod corespunzător.

Însă, aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. nu trebuie interpretată în sensul în care ar putea fi stabilită o altă instanţă de executare decât cea prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ci se referă la acele situaţii speciale în care instanţa de executare se determină potrivit unor reguli diferite decât cele prevăzute de dreptul comun.

De altfel, incidenţa art. 127 C. proc. civ. vizează întinderea competenţei instanţei de executare, reglementată de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., text de lege ce stabileşte o plenitudine de competenţă a acesteia cu privire la soluţionarea cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Cu alte cuvinte, determinarea competenţei instanţei de executare se face, în toate cazurile, prin raportare la regulile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca procedurile jurisdicţionale date de lege în competenţa acesteia să fie soluţionate de o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, în măsura în care la momentul formulării cererii respective ar fi incidentă una dintre situaţiile prevăzute de art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În cauză, se constată că potrivit regulilor prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi la paragraful nr. 28 din Decizia RIL nr. 20 din 27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, poate fi încuviinţată executarea silită de către oricare dintre următoarele instanţe. Judecătoria Iaşi în circumscripţia căreia se află sediul debitorilor Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în circumscripţia căreia se află sediul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că la data sesizării organului de executare, creditoarea C. îşi desfăşura activitatea în calitate de grefier în cadrul Judecătoriei Iaşi, fiind astfel îndeplinită condiţia premisă a art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., normă legală ce interzice, în ipoteza în care judecătorul, după caz, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, are calitatea de reclamant, sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care îşi desfăşoară activitatea sau o instanţă inferioară, situaţie în care reclamantul are obligaţia să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Este adevărat că formal cererea de încuviinţare a executării silite a fost depusă de A., executor judecătoresc în cadrul A. şi B. şi nu de către creditoare, însă instanţa apreciază că indiferent de această situaţie, ceea ce instanţa are de soluţionat este încuviinţarea executării silite cerută de creditoarea C., ce a fost ataşată cererii depuse de executorul judecătoresc. Astfel că, cererea cu care instanţa a fost învestită o vizează pe creditoare ca parte în raportul juridic execuţional, iar nu pe executorul judecătoresc, norma de competenţă de la art. 127 C. proc. civ. subzistă şi într-o cerere precum cea de faţă.

De asemenea, instanţa reţine că, în procedura executării silite, executorul judecătoresc acţionează ca un simplu reprezentant al creditoarei, aspect ce întăreşte ideea că art. 127 C. proc. civ. se aplică în prezenta cauză.

Totodată, este lipsită de relevanţă şi împrejurarea că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti unde debitorii îşi au sediul este instanţă de executare, deoarece, în această cauză, trebuie avută în vedere calitatea creditoarei, de grefier la una dintre instanţele de executare, împrejurare ce impune aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., pentru a garanta părţilor dreptul la un proces echitabil, executarea silită fiind considerată parte din "proces" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, aşa cum, în mod constant, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. Ruxandra Trading contra României, 2007, Hornsby împotriva Greciei, 1997, Şandor împotriva României, 2005.

În acest context, se constată că executorul judecătoresc, în numele şi pentru creditoarea C., în mod corect s-a conformat obligaţiei instituite de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi a sesizat cu cererea de încuviinţare a executării silite Judecătoria Târgu-Neamţ, instanţă de acelaşi grad cu Judecătoria Iaşi (instanţă competentă potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ.) şi aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Iaşi, respectiv Curţii de Apel Bacău.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamţ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2026.