Annulment appeal barred by one-year statute of limitations; material error does not encompass re-evaluation of legal time limits or merits

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2026

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 29 august 2019 pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta Compania de Apă Olt S.A. a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1.021.846,79 RON, reprezentând plata nelegală de servicii juridice către B. şi asociaţii şi la plata sumei de 530.813,48 RON reprezentând foloase necuvenite, calculate de la data plăţii către B. şi asociaţii a sumei totale de 1.021.846,48 RON, până la data de 01.09.2019, precum şi actualizarea sumei reprezentând foloase necuvenite de la data de 01.09.2019 până la plata efectivă a debitului.

Prin încheierea nr. 20 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Olt a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I civile şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul aceleiaşi instanţe.

După declinare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa nr. 279 din 7 iunie 2022, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia prescripţiei, invocată de pârât.

Totodată, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Compania de Apă Olt S.A. a declarat apel principal, iar pârâtul A. a declarat apel incident.

Prin încheierea nr. 2 din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Craiova - secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Craiova.

Prin decizia civilă nr. 584/2023 din 5 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - secţia a II-a civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamantă şi pârât, a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cu privire la plăţile efectuate în anul 2015.

De asemenea, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 292.110 RON reprezentând plăţi nelegale de servicii juridice, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la contravaloarea debitului principal, de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29.08.2019, până la data achitării integrale a debitului, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflaţie.

Totodată, a fost respinsă acţiunea în ceea ce priveşte plăţile efectuate în anul 2015, ca fiind intervenită prescripţia dreptului material la acţiune.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.526,1 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond, respectiv taxă judiciară de timbru.

3. Împotriva acestei decizii, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin decizia nr. 1435 din 20 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admis recursul declarat de pârât şi a fost casată în parte decizia atacată, în ceea ce priveşte soluţia privind accesoriile la debitul principal. S-au menţinut în rest dispoziţiile deciziei recurate.

4. La 24 iunie 2025, invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pârâtul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1435 din 20 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia nr. 1298 din 23 septembrie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, s-a respins ca tardivă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

5. Împotriva acestei decizii, la 06 octombrie 2025, pârâtul A. a formulat contestaţie în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În considerarea motivului de contestaţie prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul a susţinut că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată din 23 septembrie 2025.

Subsumat motivului de contestaţie prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, deoarece hotărârea a fost comunicată la 12.06.2025 şi la 14.06.2025 a fost formulată contestaţia în anulare, cu respectarea termenului de 15 zile.

La 12 noiembrie 2025 contestatorul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce priveşte teza finală a acestui articol "nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă", fiind format dosarul nr. x/2025.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă la 6 octombrie 2025, sub nr. x/2025, iar prin rezoluţia din 8 octombrie 2025 s-a fixat termen de judecată la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând contestaţia în anulare din perspectiva temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Subsumat motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul a susţinut că nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul de judecată din 23 septembrie 2025, când instanţa supremă a respins ca tardivă contestaţia în anularea deciziei nr. 1435 din 20 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

Analizând contestaţia din perspectiva motivului indicat, Înalta Curte reţine că această normă legală sancţionează judecarea unei cauze cu încălcarea dispoziţiilor imperative vizând citarea părţilor instituită prin art. 153 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Verificând actele de procedură din dosarul nr. x/2025 se constată că pentru termenul de judecată din 23 septembrie 2025, contestatorul A. nu s-a prezentat, însă acesta a fost legal citat la domiciliul ales prin contestaţia în anulare formulată, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Din dovada de comunicare a citaţiei, aflată la dosar, rezultă că procedura de comunicare a citaţiei a fost îndeplinită în mod legal potrivit art. 163 alin. (3) şi (6) Cod procedură, având în vedere că în data de 09.07.2025 agentul procedural nu a găsit nicio persoană la domiciliul ales şi a depus citaţia la cutia poştală.

Totodată, este de menţionat faptul că din cererea depusă de contestator ulterior îndeplinirii procedurii de citare, respectiv la 13 august 2025, aflată la fila nr. x, rezultă că acesta a avut cunoştinţă de termenul acordat.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, argumentele critice susţinute de contestator nu relevă existenţa unui viciu de procedură în soluţionarea recursului, nefiind incident motivul de contestaţie prevăzut de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Contestatorul a mai invocat şi dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în legătură cu care Înalta Curte reţine că eroarea materială susceptibilă să conducă la retractarea hotărârii trebuie să constea într-o greşeală involuntară de ordin formal procedural, care a influenţat de o manieră determinantă pronunţarea soluţiei în legătură cu recursul promovat.

Sintagma "erori materiale" vizează acele greşeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării hotărârii atacate.

Motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu poate viza însă aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greşită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale; aceste aspecte se circumscriu unor greşeli de judecată care nu pot fi subsumate noţiunii de eroare materială, specifică contestaţiei în anulare speciale.

În motivare, contestatorul a susţinut că împotriva deciziei pronunţate în recurs a formulat contestaţie în anulare cu respectarea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Din verificarea dosarului, Înalta Curte constată că a fost respinsă ca tardivă contestaţia în anulare întrucât a fost formulată cu depăşirea termenului de 1 an de la data la care hotărârea atacată a rămas definitivă potrivit art. 506 alin. (1) teza ultimă Cod procedură civilă.

Prin urmare, instanţa supremă constată că se invocă o pretinsă eroare materială întrucât, în realitate, contestatorul solicită a se reinterpreta dispoziţiile art. 506 Cod procedură civilă, aspecte ce ţin de judecata contestaţiei în anulare.

Verificarea unei erori materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor o nouă cale de atac similară apelului sau recursului.

Or, în raport de considerentele teoretice expuse anterior, Înalta Curte arată că, prin argumentele dezvoltate, contestatoarea urmăreşte o reapreciere a soluţionării excepţiei tardivităţii formulării recursului, fără a se circumscrie noţiunii de eroare materială, în sensul normei de procedură antereferite.

Prin urmare, nu este incident nici cazul de anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente cazurile de contestaţie în anulare invocate de contestatorul A., în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1298 din 23 septembrie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1298 din 23 septembrie 2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2025.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2026.