Banking guarantee liability as autonomous contractual stipulation; prescription interruption and statutory release requirements

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2026

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată la data de 22.03.2023 pe rolul Tribunalului Timiş - secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., A. S.A. Sucursala Timişoara, A. S.A., prin Agenţia Burebista, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 272.823,33 RON reprezentând contravaloarea garanţiei de bună execuţie, actualizată, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile privind răspunderea civilă contractuală.

La data de 31.03.2023 reclamanta a formulat o precizare prin care a solicitat dobânzi şi penalităţi de la data de 18.01.2019, data notificării pârâtelor cu privire la faptul că reclamanta a emis pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, constituită în baza contractului de lucrări nr. x din 10.09.2010 şi a solicitat eliberarea de către pârâte a garanţiei către Universitatea Politehnica Timişoara.

Prin sentinţa civilă nr. 409 din 03.04.2024, pronunţată de Tribunalul Timiş - secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtelor A. S.A. - Sucursala Timişoara şi A. S.A. - Agenţia Burebista, invocată prin întâmpinare şi s-a respins cererea reclamantei Universitatea Politehnică Timişoara în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. - Sucursala Timişoara şi A. S.A. - Agenţia Burebista ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

S-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare.

A fost admisă în parte cererea formulată şi precizată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A. S.A., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 250.000 RON cu titlu de prejudiciu, precum şi dobânzi legale penalizatoare aferente sumei de 250.000 RON, calculate începând cu data de 18.01.2019 şi până la achitarea efectivă şi integrală a debitului restant.

A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată şi s-a luat act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

2. Împotriva acestei sentinţe, pârâtă A. S.A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată formulate de Universitatea Politehnica Timişoara, ca prescrisă ori ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 165 din 04.04.2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, s-a admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 172.000 RON, cu titlu de prejudiciu, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 172.000 RON, calculate începând cu data de 18.01.2019 şi până la achitarea efectivă şi integrală a debitului restant.

A fost menţinută în rest sentinţa atacată.

A fost obligată intimata reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 1.332,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii, pârâtă A. S.A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile art. 2517 şi 2523 C. civ. în soluţionarea criticilor din apel privind prescripţia dreptului material la acţiune.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a calculat termenul de prescripţie începând cu data notificării recurentei din 25.04.2019, întrucât aceasta trebuia să stabilească în concret data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul şi persoana răspunzătoare. În acest sens, recurenta menţionează că despre neexecutarea contractului de lucrări şi nepredarea investiţiei finalizate, reclamanta a avut cunoştinţă cel puţin la data de 27.09.2016, când a luat decizia de a nu prelungi contractul şi de a angaja un alt executant, respectiv de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună-execuţie.

În acest context, recurenta susţine că înregistrarea acţiunii la 22.03.2023 a avut loc cu mult după împlinirea termenului de prescripţie.

În continuare, autoarea recursului a subliniat că instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 2539 alin. (2) C. civ., întrucât acţiunea formulată anterior în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Timiş nu întrerupe cursul termenului de prescripţie. În acest sens a susţinut că la data înregistrării dosarului evocat prescripţia era împlinită iar, pe de altă parte, cauza şi obiectul erau diferite de prezenta acţiune.

Or, pentru a se produce efectul întreruptiv, legiuitorul a avut în vedere existenţa unei identităţi între părţi, obiect şi cauză, iar acţiunea să fi fost respinsă doar pentru motive formale, fără analiza fondului dreptului dedus judecăţii.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 525 din 20.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019, întrucât în prezenta cauză se reanalizează practic condiţiile răspunderii civile delictuale a băncii,

În aprecierea recurentei, au fost încălcate şi dispoziţiile 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală a băncii deoarece nu există vreo obligaţie contractuală încălcată de aceasta.

4. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte consideră criticile ca nefondate, iar recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate [...] când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Acest motiv presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Conform dispoziţiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. "prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Criticile recurentei privind faptul că intimata-reclamantă Universitatea Politehnică Timişoara a cunoscut inexistenţa sumelor în conturi înainte de data la care a transmis băncii notificarea cu nr. 5013 întrucât durata pentru execuţia şi finalizarea obiectului de investiţii conform contractului de lucrări nr. x din 10 septembrie 2010 a fost iniţial prelungită până la data de 10 septembrie 2012, ulterior până la 30 septembrie 2016, nu pot fi primite.

Stabilirea momentului subiectiv când titularul dreptului la acţiune a cunoscut efectiv paguba şi persoana responsabilă este o chestiune de fapt, care ţine de probaţiune şi nu constituie un motiv de nelegalitate, recursul, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmând să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Curtea de apel a reţinut în mod corect, asemeni tribunalului, data de 24 aprilie 2019, ca dată de la care a început să curgă termenul de prescripţie, respectiv data emiterii notificării nr. 5013.

În ceea ce priveşte efectul întreruptiv al prescripţiei conform art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. referitor la acţiunea formulată anterior în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2539 alin. (2) C. civ.: "Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă".

Recurenta susţine că pentru a se produce efectul întreruptiv prevăzut de art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. trebuie să existe identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două cereri de chemare în judecată, fiind necesar totodată ca cererea de chemare în judecată anterioară să fie respinsă doar pentru motive formale, fără analiza fondului dreptului dedus judecăţii.

Critica este nefondată.

Astfel, cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel, dispoziţiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. nu impun existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ci, pentru a se considera că prescripţia a fost întreruptă prin cererea anterioară, noua cerere trebuie să vizeze acelaşi drept subiectiv, dar nu acelaşi temei juridic.

Prin decizia civilă nr. 525/A din 20 septembrie 2022, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că o eventuală răspundere patrimonială a pârâtei A. S.A. se putea naşte numai în măsura în care pârâta îşi asuma contractual o astfel de obligaţie, fie în baza unui contract încheiat cu titularul contului, dar în beneficiul reclamantei, fie în baza unui contract convenit direct cu reclamanta, în ambele cazuri fiind vorba despre o eventuală răspundere contractuală a acesteia.

În dosarul nr. x/2019 s-a reţinut aşadar că reclamanta nu poate invoca răspunderea civilă delictuală în condiţiile în care o eventuală obligaţie de a păstra şi elibera sumele consemnate în anumite conturi bancare cu respectarea drepturilor beneficiarului şi a art. 90 - 92 din H.G. nr. 925/2006 se putea naşte numai în măsura încheierii de către pârâtă cu B. S.R.L. a unui contract având ca obiect deschiderea unui cont cu afectaţiune specială sub forma unui cont de garanţie de bună execuţie.

Pe de altă parte în Decizia nr. 1/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în paragraful 64 următoarele:

"... prin decizii de speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în situaţia în care noua acţiune a fost introdusă înăuntrul acestui termen de 6 luni, instanţa de judecată va proceda la examinarea cauzei pe fond. Dacă, în urma acestei examinări, pretenţiile reclamantului sunt apreciate ca fiind fondate, prescripţia dreptului la acţiune se consideră că este întreruptă. Dimpotrivă, în situaţia în care acţiunea nu este întemeiată, aceasta nu va fi respinsă pe fond, ci, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, ca prescrisă, apreciindu-se că cererea anterioară de chemare în judecată nu a întrerupt cursul prescripţiei. Prin urmare, noul C. civ. propune o abordare diferită a modului de examinare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune care, în concepţia anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, împiedica examinarea fondului pricinii (a se vedea în acest sens decizia civilă nr. 2.288 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă, publicată în Buletinul Casaţiei nr. 1/2014)".

Recurenta critică decizia recurată şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi susţine încălcarea autorităţii de lucru judecat şi a normelor de drept material cu privire la incidenţa răspunderii civile contractuale şi a existenţei în cauză a unei pretinse obligaţii contractuale încălcate de către bancă.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, concluzia care se desprinde cu putere de lucru judecat din considerentele deciziei nr. 525/A din 20 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara pronunţate în dosarul nr. x/2019 este aceea că răspunderea contractuală a pârâtei recurente poate fi angajată şi în ipoteza încheierii de către aceasta cu B. S.R.L. a unui contract având ca obiect deschiderea unui cont cu afectaţiune specială sub forma unui cont de garanţie de bună execuţie.

Nu poate fi reţinută alegaţia recurentei în sensul că între bancă şi clientul său B. S.R.L. nu s-au încheiat contracte pentru deschiderea unor conturi cu afectaţiune specială destinate depunerii unor garanţii de bună execuţie în baza contractului de lucrări nr. x din 10 septembrie 2010, pe care aceasta l-a încheiat cu Universitatea Politehnică Timişoara. Ordinele de plată şi extrasele de cont ale societăţii B. S.R.L. au înserată menţiunea "garanţie de bună execuţie".

Este nefondată critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală, precum şi aceea privind inexistenţa unei obligaţii convenţionale a băncii faţă de titularul contului şi faţă de Universitate.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut că garanţia bancară are un caracter autonom şi reprezintă angajamentul irevocabil şi, în principiu, necondiţionat al emitentului (banca) prin care aceasta se obligă faţă de un ordonator (titularul contului), ca în baza unui raport juridic preexistent al acestuia cu un terţ, să plătească terţului (beneficiarul garanţiei) suma de bani afectată cu acest titlu. Banca îşi asumă contractual un set bivalent de obligaţii prin deschiderea contului de garanţie, atât faţă de ordonatorul garanţiei, cât şi faţă de beneficiar.

Acest raport juridic se transpune într-o stipulaţie pentru altul, în care beneficiarul are dreptul de a cere promitentului executarea obligaţiei, dar se emancipează de o simplă stipulaţie prin caracterul său autonom, în măsura în care emitentul nu poate opune beneficiarului excepţii ale raportului juridic fundamental.

Aşa fiind, nu poate fi primită critica recurentei privind faptul că instanţele fondului au reţinut în realitate o răspundere civilă delictuală, care în speţă nu poate opera, raportat la concluziile definitive şi cu putere de lucru judecat din dosarul nr. x/2019.

În considerentele sentinţei civile nr. 761 din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş, menţionată prin decizia nr. 525/A pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a reţinut destinaţia conturilor deschise de societatea B. S.R.L.: "Referitor la conţinutul concret al acestor obligaţii, se cuvine a observa că în extrasele de cont depuse de pârâtă se menţionează tipul contului drept "cont depozit colateral", ceea ce contrazice susţinerile pârâtei în sensul că "aceste conturi nu ar fi avut nici o afectaţiune specială". De asemenea, s-a reţinut că "regimul aplicat de unitatea bancară în privinţa conturilor societăţii B. S.R.L. şi a sumelor constituite drept garanţie în aceste conturi a fost unul specific unui depozit cu afectaţiune specială, aşa cum de altfel se şi menţionează în extrasele de cont, şi nu a unor conturi curente obişnuite, de care beneficiarul poate dispune în mod liber".

În cauză, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Curtea de Apel reţinând în mod corect îndeplinirea condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii contractuale a recurentei faţă de dezlegările definitive date problemelor de drept în litigiul anterior purtat între părţi.

Fapta ilicită a recurentei care atrage obligaţia de reparare a prejudiciului este nesocotirea prevederilor art. 90-92 din H.G. nr. 925/2006 prin eliberarea către societatea B. S.R.L. a garanţiei de bună execuţie, fără acordul intimatei pentru eliberarea garanţiei către executant.

Art. 90 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 statuează că din contul de disponibil deschis pe numele contractantului pot fi dispuse plăţi către contractant, cu avizul scris al autorităţii contractante.

Faţă de aceste considerente, în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 165/A din 4 aprilie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19 februarie 2026.